Lumea modernă e cam nedusă la biserica poetică și ne(mai)deprinsă cu limbajul conotativ. Am să încerc să explic situația reală și dramatică din care a decurs această amară ironie. Cam pe atunci, clerul și clasa foarte bogată a Angliei descopereau împreună beneficiile și deliciile lânii ultrafine, demnă de obraze princiare.
Asta însemna că creșterea oilor de lână trebuia stimulată și ocrotită. Prin urmare, atunci, în urmă cu 500 de ani, nobilii și abații au transformat pământurile arabile în pășuni pentru lână fină, le-au îngrădit și au interzis accesul localnicilor la ele. Și nu, nu e o critică marxistă, e un fapt istoric. Urmarea? Au fost distruse sate întregi, iar oamenii au migrat către delincvență sau cerșetorie. Așa sună istoria factuală. De atunci datează și zicala: „oile i‑au mâncat pe oameni”.
Poate știți, poate nu știți, dar istoria omenirii se rezumă, într-o imensă majoritate de cazuri, la războaie, măceluri, foamete, violență, tortură, molime etc. Și totuși… De 80 de ani, europenii au avut suficient răgaz să uite istoria asta și să viseze o lume tot mai bună, tot mai sigură. Însă vremurile și întâmplările recente ar trebui să îi trezească din somn. Ne pregătim de schimbări greu de prezis, greu de ucis. Una este cu adevărat sigură și, aidoma oiței bârsane de odinioară, acest ceva nou și fascinant se pregătește nu să-l devoreze pe om, ci să-i închidă lumina, ușa, strada și țara.
Aproape că nu mai e ins de pe planetă (conectat la net) care să nu folosească inteligența artificială. Că e gratis, că e plătită, IA este folosită în cele mai diverse scopuri. De la cercetare medicală la furt de identitate, de la creație artistică la propagandă, de la informație greu accesibilă la plagiat sau uz de fals. Nu e un lucru nou. Aproape orice lucru inventat de om poate fi folosit în două direcții, una, spre evoluție, alta, spre distrugere.
Dar nu filosofia chibritului vreau s-o dezbat aici, ci lucruri concrete, care ne vor influența viața în cel mai scurt timp. Țările foarte mari, cu economii uriașe și cu forțe armate pe măsură au intrat imediat în cursa pentru supremația IA. Departe de cursa înarmărilor de odinioară, când numărul și megatonele bombelor contau în înfruntare, azi lucrul cel mai important este calitatea și cantitatea produsului final. Tot la fel de departe de forța simbolică a noului instrument, se desfășoară o bătălie pentru susținerea lui. Inteligența artificială se hrănește cu energie și apă – iar energia nu crește în copaci, iar apa nu iese din piatră seacă.
Dimpotrivă, mai ales prin măsurile ecologice adoptate mai ales în Occident, și energia, și apa au devenit o resursă problematică. Un centru mare de IA consumă o cantitate de energie fabuloasă, pe un perimetru minuscul. Ca să vă faceți o idee, xAI Colossus (Memphis, TN): Cel mai mare supercalculator AI actual, folosit pentru antrenarea modelului Grok, cu o capacitate de 280 MW, folosește echivalentul energiei pentru peste 250.000 de locuințe americane.
Doar că aici vorbim de lucruri încă măsurabile. Meta Hyperion (Louisiana): Cel mai mare campus planificat în SUA, cu o suprafață de 11 km², consum estimat la 5 GW, de peste trei ori mai mult decât un centru Stargate inițial. OpenAI Stargate (Abilene, TX și alte site-uri), planificat să atingă 1-5 GW per campus, cu un total proiectat de până la 15 GW pentru întregul proiect, cât consumul unei mici națiuni(!). Pentru a ține în viață astfel de monștri informatici, este nevoie de haleală. Multă haleală ieftină.
Un centru AI „mediu” de câțiva MW este echivalent, energetic, cu un oraș mic sau un cartier mare dintr-un oraș mare, în funcție de mixul local de consumuri rezidențiale. Cantitatea de apă și curent explodează odată cu dimensiunea și densitatea AI, iar la nivel global există peste o mie de centre hyperscale. Un astfel de centru de mărime medie necesită 2,1 milioane de litri de apă. Mai clar: la o putere de 100 MW, apa ajunge la ~2 milioane litri consumați zilnic.
Să tragem linie: între 760 și 2.900 milioane litri per facilitate mare. Chiar dacă, teoretic, curent am mai putea produce, apă nu mai avem de unde. Aproximativ 2,2 miliarde de oameni nu au acces la apă potabilă sigură, iar 4 miliarde experimentează penurie cel puțin o lună pe an. Cu alte cuvinte, cam jumătate din populația globului suferă de sete severă sau medie. Or, tocmai aici vine IA, ca un Setilă mai mare și mai greu decât cel din poveste, și înghite ce a mai rămas.
Dacă cifrele astea vă pun pe gânduri, mai există ceva ascuns, dar esențial: toate circuitele procesoarelor necesită minerale rare. Ele trebuie extrase, puse pe piață și transportate de-a lungul și de-a latul Pământului. Acum, numai marile puteri își pot permite să plătească sau să pună condiții, iar dacă ele nu sunt acceptate, le obțin cu forța. Nu mai merge cu vorba bună. Să uităm de principii, să trecem la fapte.
Vă sună cunoscut acest slogan? Mie, da. Așadar, principiile democratice pot fi aruncate la coș. E foame mare, băieți. În America, marile companii cumpără centrale nucleare pentru consumul propriu. Numărul și durata întreruperilor de curent (power outages) în SUA au crescut în ultimii ani, iar cererea explozivă de energie din centrele de date AI contribuie semnificativ la această tendință, prin suprasolicitarea rețelei electrice. Consumatorii americani au experimentat de două ori mai mult timp fără curent în 2024, comparativ cu media ultimului deceniu, cu riscuri sporite de blackouts în zone cu multe data centers, precum Virginia de Nord sau PJM Interconnection.
Iată cum arată, de pe acum, piața pentru „pulime”. Clienții mici (cetățenii) au devenit cantitate neglijabilă. Pentru a avea acces la un calculator modern, ei sunt obligați să plătească un preț de 2-3 ori mai mare. Toate elementele tehnicii de calcul sunt achiziționate în cantități industriale de marile companii, care nu lasă pe masă nici firimituri.
Nu înaintez în zona soft, dar poate că ar fi cazul să o fac, pentru că aici nu apa și curentul cetățeanului sunt puse în discuție, ci propria personalitate, propria intimitate, propria voință. Voi analiza povestea asta, poate, într-un articol separat. Ceea ce mă interesează este destinul european al națiunilor noastre. Abia acum se vede cât de greșite, cât de dăunătoare și ilogice au fost deciziile energetice ale Uniunii Europene.
Cu cea mai scumpă energie din lume, Europa nu are cum să reziste presiunii și concurenței mondiale. Dacă va continua cu planul „verde”, Europa e condamnată să devină, în maximum 20 de ani, lumea a treia, destinație turistică exotică, un consumator modest al produselor extraeuropene. Am făcut un calcul. Consumul total de electricitate în UE este de aproximativ 2.600-2.700 TWh anual. România a produs aproximativ 56 TWh de energie electrică în 2023, cu o tendință similară în 2024-2025. Mizilic. Iar electrizarea completă a flotei auto europene ar adăuga 20-25% la acest total.
E imposibil. Am în minte uriașa eroare tactică a Germaniei, care a închis toate cele 17 reactoare nucleare comerciale ale sale operaționale, până în aprilie 2023, ca parte a politicii de renunțare la energia nucleară (Atomausstieg) inițiată în 2011. Asta e și cauza principală a derivei germane. Toată industria germană a regresat tehnologic și productiv și suferă până la faliment. Cât despre centrele IA de apărare, concurență și tehnologizare – nici nu poate fi vorba: sunt nesustenabile. Fără o regândire rapidă, logică și vizionară, continentul nostru e condamnat. Ce-i drept, drumul spre iad a fost pavat cu bune intenții.
În încheiere (dar e vorba doar de începutul sfârșitului, care poate fi, încă, oprit), mi se pare potrivit să vedem cum privește lumea acest vârtej civilizațional și economic. „Nu vă mai faceți griji pentru creștere și distrați-vă…” și „…viața în Europa de astăzi este probabil mai bună decât aproape oriunde altundeva în lume. Bucurați-vă de bogățiile voastre…” – a spus Joel Mokyr, laureatul Premiului Nobel pentru Economie din 2025. Pentru că sunt un mic Gică Contra, mă tem că îndemnul lui, departe de a fi unul admirativ și încurajator, este unul resemnat. Lumea prosperității, a păcii și a drepturilor universale s-a terminat. Revine pe scenă cel mai tare din parcare, fără teamă și reproș, care va face și va drege cum vrea mușchii lui. Vai și-amar dacă mușchii lui minte nu are.
Așa că petreceți și bucurați-vă, că a trecut Crăciunul și vine Revelionul încă în pace! Copiii noștri vor stinge lumina.
Florin Iaru este scriitor și jurnalist, fotograf și tehnoredactor. A scris cărți de proză și poezie și peste 2.000 de articole
