Consider că anul în curs este unul “perma-poli-electoral”, parafrazând astfel modul în care fusese caracterizată economia globală - afectată de o așa zisă perma-poli-criză - după pandemia Covid-19 și cuprinsă mai apoi și în iureșul războiului din Ucraina și al convulsiilor din Orientul Mijlociu. Și cred că această continuă și multiplă manifestare electorală are un impact nefast asupra economiei autohtone. Pentru că economia este slăbită, se chinuie într-o redresare lentă și cu perspective de creștere moderată, se luptă cu riscuri inflaționiste încă persistente și suferă de o semnificativă dependență de finanțarea externă (atât prin fonduri nerambursabile cât și prin împrumuturi din ce în ce mai scumpe). Pe deasupra, riscurile majore de natură geo-politică sunt departe de a înceta.
Asemeni unui avion mare ticsit de mărfuri și de pasageri dar având motoare cu puțini cai-putere și cu rezervoare fără prea mult carburant, economiei autohtone îi este greu să decoleze când are drept încărcătură o povară grea: cumulul deficitelor combinate și al costisitoarei rostogoliri a datoriei publice. În lipsa unor reforme structurale reale și a unei necesare consolidări fiscal-bugetare, creșterea economică a României riscă să creeze cadrul unei „decolări forțate” doar din considerente și cu scopuri electorale, dar care va aduce constrângeri sporite odată cu începerea viitorului exercițiu guvernamental.
Comisia Europeană vedea câteva semne încurajatoare privind redresarea economiei în anul în curs cu speranțe pentru 2025.. Unul dintre semnale era dat de creșterea în formarea brută de capital fix, alimentată de investițiile finanțate de UE în infrastructuri publice. Această creștere a compensat într-o măsură considerabilă încetinirea consumului privat și a contracarat scăderea stocurilor, indicând o oarecare bază de relansare a economiei. De asemenea, un alt semnal de “decolare” îl furnizase piața muncii: aceasta a demonstrat o reziliență remarcabilă susținută de două creșteri ale salariului minim ce au ajutat la atenuarea încetinirii veniturilor disponibile reale.
Dar economia autohtonă trebuie să facă față unor amenințări care pot schimba cursul optimist într-unul cu rezultate nedorite. Prima amenințare este dată de incertitudinea care guvernează evoluția globală a economiei și a geopoliticii. Războiul din Ucraina a intrat în al treilea an și pare a fi unul de uzură; mai ales de mare “uzură economică” pentru un spațiu mult mai amplu decât cel în care se desfășoară propriu-zis conflictul armat. Iar economia României e “la bătaie” mai mult decât majoritatea economiilor statelor membre; o dată pentru că se află în proximitatea zonei de criză și în afara zonei acoperite de umbrela protectoare a monedei unice; a doua oară pentru că produce intern puțină valoare adăugată, depinde într-o uriașă măsură de importuri de bunuri, are productivitate scăzută și mai este și „căptușită” de multiple deficite ce o fac și mai vulnerabilă.
Dar a doua amenințare este una internă: România traversează un an perma-poli-electoral iar campaniile de câștigare a alegătorilor contribuie semnificativ la adâncirea deficitului bugetar, transformându-l într-o veritabilă bombă cu ceas pentru economie. Promisiunile generoase și măsurile populiste sunt preferate în detrimentul prudenței economice.
Deficitul bugetar reprezintă diferența dintre veniturile și cheltuielile guvernamentale, iar atunci când cheltuielile depășesc veniturile, guvernul se împrumută ca să acopere diferența. În România, această situație a devenit regulă, nu excepție. Dacă în 2008 gradul de îndatorare era 15% din PIB iar în 2019 era 35%, în luna mai anul curent datoria publică a României ajungea la cifra record de 52,4% din PIB, un nivel alarmant care reflectă incapacitatea în continuă creștere a guvernelor de la București de a gestiona eficient finanțele publice. Creșterea datoriei publice determină costuri mai mari de împrumut pentru stat, ceea ce înseamnă că o parte tot mai mare din buget trebuie alocată plății dobânzilor. Deficitul bugetar ridicat duce la scăderea încrederii investitorilor și agențiilor de rating, ceea ce crește și mai mult costurile de finanțare și poate afecta negativ ratingul de țară. Iar România se împrumută la cel mai ridicat cost al banilor din regiune, tocmai din cauza lipsei de încredere a investitorilor și creditorilor săi.
Principala cauză a deficitului cronic este lipsa unei discipline bugetare riguroase și a unor politici de reformă structurală. Guvernele care s-au succedat în ultimul deceniu au preferat să cheltuie bani în scopuri populiste, cum ar fi majorările salariale în sectorul public, creșterile pensiilor și diverse alte forme de subvenții anunțate cu fast, dar fără a avea surse de finanțare sustenabile. E drept că aceste măsuri sunt bine primite de populație pe termen scurt (asigurându-le decidenților darnici voturile râvnite), dar nu fac decât să adâncească prăpastia bugetară pe termen lung.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
În paralel, colectarea veniturilor fiscale rămâne o problemă nerezolvată. Evaziunea fiscală, sistemul de impozitare ineficient și birocrația sufocantă sunt doar câțiva dintre factorii care contribuie la această situație. Înainte de alegeri, politicienii dansează cu măiestrie pe marginea prăpastiei, făcând promisiuni fermecătoare despre îmbunătățiri economice, producând un spectacol bine cunoscut, menit să ademenească voturile și să creeze o iluzie de prosperitate.
Dar, după alegeri, realitatea economică se va impune necruțător. Guvernul care va rezulta din alegeri va fi prins între ciocanul deficitului și nicovala presiunii publice, fiind forțat să adopte măsuri nepopulare, inclusiv majorarea taxelor și impozitelor pe care astăzi se jură că le păstrează „înghețate". Experiențele internaționale ne oferă o oglindă clară a realităților care ne așteaptă. În multe țări, după alegeri, guvernele au fost nevoite să recurgă la majorări de taxe pentru a face față deficitului. De la Italia la Grecia, lecțiile sunt clare: problemele bugetare nu se rezolvă cu promisiuni și populisme, ci cu măsuri concrete și adesea nepopulare. România nu este imună la aceste lecții.
Jocul electoral are un cost nefast pentru economia națională: se destramă curând, dar a amorsat deja o bombă cu ceas care poate exploda la anul într-o necruțătoare presiune fiscală și într-o reală criză bugetară.
Daniel Apostol este director general al Federației Patronale de Petrol și Gaze
