”Planul de Țară” (sau ”Proiectul de Țară” - termeni folosiți interschimbabil de cele mai multe ori), deși uzitat cu o frecvență relativ ridicată, este – din păcate – un concept destul de străin nouă, în România. Străin din perspectiva absenței unui Plan de Țară care să fi fost urmat cu adevărat, iar obiectivele sale atinse într-un grad ridicat. Probabil singurul Plan de Țară de după 1989 a fost cel al reafilierii noastre la valorile democratice, euro-atlantice si al (re)integrării României în Occident. Când mă refer la reintegrare, mă gândesc la inițiativa înaintașilor noștri care au dorit și au inițiat acest proces cu peste un secol în urmă.
În contextul în care am identificat un singur Plan de Țară în cei aproape 35 de ani de democrație post-comunistă - care a avut ca obiectiv, nefiind planuri în sine, aderarea la Alianța Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) în 2004 si la Uniunea Europeană în 2007, se pune imperativ, acum, problema unui adevărat Plan pentru România. Ca o paranteză, actualul ”plan”, denumit ”România Educată”, este unul de-a dreptul sinistru – din toate punctele de vedere care ar fi relevante pentru un Plan de Țară într-o lume cu dinamica hiper-ridicată, cu pivotări multiple și care vor duce la realizarea unor noi alianțe locale, regionale și chiar globale, pentru perioade mai lungi de timp. Revenind, însă, la ”Romania Educată” - aceasta a ”produs” schimbări minore în legislația specifică, fără rezultate sau perspective de creștere a „gradului de educare a României”. Astfel, a mai trecut în derizoriu o caracteristică necesară și esențială pentru (re)poziționarea țării noastre la nivel geopolitic, atât prin prisma alianțelor internaționale, cât și a tratatelor regionale si bilaterale.
Revenind, însă, la Planul de Țară: începând cu anul 2019 am susținut public, în repetate rânduri, necesitatea celor ”3(Re)”, și anume (Re)Tehnologizarea – (Re)Industrializarea – (Re)Poziționarea României. Dacă nu ca Plan de Țară în sine, va fi nevoie ca cei ”3(Re)” să reprezinte o componentă esențială într-un viitor Plan de Țară. Oricare va fi acesta!
Industrializarea României, ca Plan de Țară, nu poate urma traseul avut în a doua jumătate a secolului trecut. Nu putem continua prin importul masiv, cvasi-integral pe bază de licențe tehnologice din Vest (în mod preponderent). Pilonul de bază al Planului de Țară, dacă va fi unul economic, va trebui să fie unul al Dezvoltării Economice bazate pe Tehnologie (DeBT).
Pentru a putea realiza o astfel de (R)evoluție națională este nevoie în primul rând de o inovare continuă, care să ne dea șansa unei competitivități reale în raport cu țările dezvoltate. Acest nivel va fi extrem de greu de atins în condițiile în care rămânem în continuare la coada clasamentului UE al inovării (Fig. 1 – Comisia Europeană „European Innovation Scoreboard 2023”). Adică suntem, din păcate, prizonierii unui mod de gândire si acțiune tipic pentru secolul al XX-lea.
Figura 1. Performanta sistemului de inovare a tarilor membre UE
Constat cu amărăciune: dimensiunea si funcționarea entităților fundamentale ale statalității române sunt în zona de curgere lentă a timpului. Schimbarea fundamentală a organizării, echivalentă cu o pivotare de genul celor de la 1859 sau 1918 trebuie sa aibă în vedere atât capitalul uman, cât și capitalul financiar românesc pentru a atinge obiective cum este cel de competitivitate societală, bazat pe competitivitatea economică, cea care la rândul său se integrează în industria tehnologizată specifică secolului XXI.
În România, capitalul uman a fost și este o victimă, pentru că leadershipul țării o ține în permanență la capitolul ”și altele”. Iar asta în condițiile în care subfinanțarea sistemului național de educație este cronică: de peste un sfert de secol se află în marja celor 2,75% din PIB, coroborată cu finanțarea la un nivel ridicol a cercetării și dezvoltării – bazele inovării pe de o parte și principalul bazin economic de absorbție al capitalului uman supracalificat (ISCED 6-8)!
Similar, politicile economice nu au vizat dezvoltarea unui capital românesc puternic în general și a unuia industrial național – nici măcar în domeniile de integrare majoră. Astfel de domenii, în care țara noastră este aproape inexistentă, sunt cele spațial, biotech/medical sau TIC. Revin și afirm cu toată responsabilitatea: sistemul de cercetare – dezvoltare trebuie să fie privit ca motor al creșterii economice și, prin urmare, planul de dezvoltare a capitalului uman și financiar românesc, pentru a (Re)industrializa pe bază tehnologică avansată, trebuie sa fie gândit sinergic astfel încât să poată fi atinse nevoile societale (Fig. 2).
Figura 2. Sistem economic bazat pe output tehnologic propriu.
(Re)formarea sistemului public de cercetare-dezvoltare trebuie realizat concomitent cu efortul de conștientizare, în rândul mediului economic, a necesității dezvoltării de produse și procese noi și inovative, bazate pe tehnologiile dezvoltate „in house” si cu regândirea modului de finanțare/stimulare a investiților publice și private în activitatea de cercetare și dezvoltare. Pentru activarea ultimelor două obiective, politica fiscală a statului trebuie să se adapteze și să permită direcționarea de către entitățile economice a unor fonduri din impozitele datorate statului direct spre entitățile de Cercetare – Dezvoltare.
Astfel, se vor oferi pe de o parte soluții punctuale la probleme tehnice/tehnologice ale producătorilor din România, iar pe de altă parte va crește gradul de interconectivitate și încredere între entitățile cu profil de cercetare – dezvoltare și respectiv cele economice. Numai astfel va deveni natural procesul de integrare și dezvoltare de noi produse și servicii, de către mediul economic, pe baza tehnologiilor inovatoare. Finanțarea publică a acestui domeniu - indiferent dacă ne referim la zona cercetării fundamentale, a cercetării aplicate, a dezvoltării tehnologice – trebuie să fie făcută într-un mod competitiv. Adică prin entități ale statului care să intre în competiție una cu cealaltă. În fond, agențiile de finanțare a cercetării - dezvoltării sunt „brokeri” ai statului român care trebuie să răspundă din punctul de vedere al eficienței „plasării” acestor fonduri.
Figura 3. Patru piloni esențiali pentru o economie competitivă și
industrie bazată pe tehnologii inovatoare.
Nu în ultimul rând, este necesară o analiză privind domeniile emergente și chiar cele care pot avea un potențial disruptiv în viitor, în care România are șanse – așadar și obligația (!) – de a investi. Trebuie să fim realiști: e imposibil să fie susținute toate domeniile la același nivel și în același timp. Dar există elemente consistente, la nivel național, care permit conturarea unor perspective favorabile în câteva dintre domeniile emergente:
- Big Data, Tehnologia informației și comunicațiilor
- Inteligența Artificială
- Sisteme electronice si electromagnetice
- Tehnologii de ameliorare biologică și umană
- Spațiu
Pentru a atinge un astfel de nivel de (Re)Tehnologizare în vederea (Re)Industrializării și care pe mai departe să permită (Re)Poziționarea României întru-un timp scurt - și apoi menținerea în timp real la un nivel competitiv – este necesară (Re)setarea modului de gândire economică și abordare industrială (Fig. 3). Sper cu toată ființa să putem face acest lucru, pentru că timpul realmente nu mai are răbdare cu noi...
Flaviu Turcu este Președintele Asociației pentru Diplomație Tehnologică. Este licențiat în inginerie și a obținut titlul de doctor în fizică la Universitatea Babeș-Bolyai, unde în prezent este conferențiar. Flaviu are o vastă experiență în domeniul științei și tehnologiei în mediul academic, de cercetare, de afaceri și guvernamental – experiență dobândită în peste două decenii de activitate în țări din Europa (Universitatea Radboud, Nijmegen, Regatul Țărilor de Jos; CNRS Orleans, Franța; NICPB, Tallinn, Estonia; Bruker Corp. Ettlingen, Germania) și America de Nord (Universitatea din Lethbridge, Lethbridge Canada; Los Alamos National Laboratory, Los Alamos, NM SUA). A fost cercetător al prestigiosului Pacific Northwest National Laboratory, Richland, WA - entitate de elită a Departamentului Energiei din Statele Unite ale Americii. În 2015 Flaviu Turcu a obținut prestigiosul premiul R&D 100 Awards, dedicat celor mai inovative tehnologii introduse pe piață.
