În prima parte a acestui articol vorbeam despre necesitatea majoră de a reabilita învățământul profesional (subiect valabil nu numai în România) pentru a schimba în bine viitorul tinerilor noștri cât si al economiei românești. Acest tip de învățământ care se poate desfășura sub forme variate a devenit azi subiect la ordinea zilei în toată Uniunea Europeană și nu numai.
Faptul de a acuza mereu trecutul sau nu știu ce ministru că ar fi distrus învățământul profesional nu e nici just și nici nu ne ajută să progresăm. Au dispărut practic cererea, dar și constrângerile din vechiul regim pentru a „împinge” tinerii spre acest tip de învățământ deoarece alte alternative nu aveau.
Am mai trăit și cu falsa idee că avem o forță de muncă foarte bine pregătită și ieftină și, deci, toți investitorii se vor bate să ajungă în România, să profite de ea. Din păcate, foarte mulți dintre cei care au plecat spre alte orizonturi au făcut și fac munci necalificate și prost plătite tocmai pentru că formarea lor profesională nu e suficientă.
Este cu atât mai grav acest fenomen cu cât pierderile pe care le suferă România sunt duble: micșorarea dramatică a capitalului uman și slaba pregătire profesională pentru a ridica performanțele propriei economii. Investițiile în formarea profesională sunt chiar mai importante decât cele în infrastructură. Ele duc la bunăstare. Pentru aceasta însă trebuie să discutam cu calm și inteligență cu condiția să știm despre ce vorbim și să nu ne luăm după percepții eronate, emoții negative sau un status quo pentru „liniștea noastră” și pentru o falsă „pace socială”.
Suntem practic obligați să începem serios, cu știință și cu curaj, acest vast șantier. Am avut ocazia în ultimii 30 de ani să văd această transformare într-o țar, Elveția, unde punctul de pornire era deja mult mai sus și reforma învățământului profesional mai ușor de realizat datorită unei culturi diferite și permeabile la acest tip de schimbare.
Și, totuși, nu a fost deloc ușor și am fost martorul unor situații similare cu cele de azi din România, cu destulă rezistență și probleme la tot pasul. Și, totuși, Elveția a reușit să devină modelul cel mai performant din lume în acest domeniu, care a atras după sine și situarea ei în primele locuri ale inovării, cercetării și educației în general.
Învățământul dual educațional din Elveția se referă la sistemul în care elevii combină formare teoretică la scoală cu formare practică în cadrul unui angajator. Acest sistem a devenit azi cel care definește oriunde în lume învățământul dual profesional. El se bazează pe colaborarea dintre școli și companii, oferind elevilor șansa de a-și dezvolta abilitățile practice și de a se familiariza cu mediul de muncă înainte de a termina școala.
Învățământul dual și învățământul profesional sunt ambele forme de educație axate pe dezvoltarea abilitaților practice și tehnice, dar există câteva diferențe între ele:
CITEȘTE ȘI Arestați-l pe Gasdaq!1.Finanțare: Învățământul dual este finanțat în mare parte de guvern și angajatori, în timp ce învățământul profesional este finanțat în principal de guvern. Totuși, prestatorii privați de educație duală și/sau profesională au un rol important și statul îi încurajează să participe la acest efort.
2.Durata: Învățământul dual poate dura între 2 și 4 ani, în timp ce învățământul profesional poate dura între 1 și 3 ani.
3.Structura: Învățământul dual combină formare teoretică și practică, în timp ce învățământul profesional se concentrează mai mult pe formare practică.
4.Certificare: Învățământul dual poate duce la obținerea unor certificate recunoscute la nivel național sau internațional, în timp ce învățământul profesional poate duce doar la obținerea unei calificări.
5.Orientare către meserii: Învățământul dual se concentrează în general pe meserii specifice, în timp ce învățământul profesional poate fi mai generalist.
Învățământul dual și învățământul profesional au ambele scopul de a pregăti tinerii pentru cariere tehnice și practice, dar fiecare are propria sa structură și surse de finanțare. Iată un exemplu concret:
Un tânăr care a terminat școala obligatorie decide să devină electrician. A căutat un angajator care să fie dispus să îl ia ca ucenic, cu un salariu mai mic decât cel al unui angajat calificat. Stagiul de ucenicie durează trei ani, cu patru zile pe săptămână în cadrul companiei și o zi la școala profesională. În final, tânărul primește un certificat de competență după ce a trecut examenele finale (Elveția dorește ca majoritatea cetățeniilor săi să poată ajunge cel puțin la acest nivel de formare).
Odată ce au obținut certificatul, își pot căuta un loc de muncă ca electrician. Dacă dorește să își continue formarea și studiile, nu este nicio problemă: poate obține o diplomă de bacalaureat profesional, care îi va permite apoi accesul la universități de științe aplicate, unde poate studia, de exemplu, inginerie electrică,.
De asemenea, el poate obține o diplomă națională de electrician sau poate urma o școală tehnică. El mai poate participa pur și simplu la cursuri de formare continuă oferite de asociațiile profesionale. Pe scurt, alegerea pregătirii și a profesiei este un proces îndelungat, care se desfășoară în etape. Scopul sistemului este de a le permite tinerilor să găsească o profesie care să corespundă dorințelor și ambițiilor lor.
Prof. Dr Ing. Ray F. IUNIUS este Director de dezvoltare și profesor la Ecole hôtelière de Lausanne și Universitatea din Lausanne (HEC). Ray are un doctorat în științe tehnice de la Universitatea Transilvania din Brașov, un master și un doctorat în Management de la Universitatea din Lausanne. Este autorul unor cărți și a numeroase articole în domeniul managementului serviciilor
