Pasul 1: Introduceți numele și o adresă de email validă
Informația înseamnă cunoaștere, iar cunoașterea conduce la valoare comercială pentru cel care o deține.
La începutul ”erei digitale”, accesarea internetului și modalitățile de folosire ale acestuia erau limitate. În ultimii 15 ani, această situație s-a schimbat radical deoarece tehnologia a permis lansarea unei multitudini de dispozitive prin care poate fi accesat conținutul din internet, de la telefoane la tablete și la televizoare inteligente.
Numărul de dispozitive conectate la internet crește exponențial de la un an la altul, creând o rețea interconectată cunoscută sub numele de Internetul Lucrurilor (en. Internet of Things, IoT). În 2015, Organizația Economică pentru Cooperare și Dezvoltare (OECD) estima că numărul dispozitivelor conectate la internet este de 10-15 miliarde, însă literatura de specialitate notează că acest număr reprezintă doar 1% din totalul dispozitivelor ce pot fi conectate în internet.
Odată adus internetul la dispoziția consumatorilor obișnuiți și datorită evoluției tehnologice la costuri accesibile, conținutul generat în internet a intrat în lumina reflectoarelor.
Definiția dată de OECD „conținutului” în Raportul 1 al Planului de Acțiune împotriva BEPS este foarte largă. Cuprinde atât informație generată de profesioniști sau entități specializate în diverse arii care intră sub incidența legilor de drepturi de autor, cât și informație generată de utilizatori în mod liber sau din interacțiunea cu alți utilizatori pe diverse platforme cum ar fi YouTube, Vimeo, LinkedIn.
Astăzi, cele mai importante companii de tehnologie care activează în sfera online-ului au la bază un model de business bazat pe crearea de conținut de către utilizatori. Conținutul de calitate al unui unei astfel de platforme atrage vizitatori și vizualizări, în cazul platformelor video, fapt care a stârnit imediat atenția multor industrii ce au luat măsuri pentru a se folosi cât mai eficient de noile modele de afaceri.
Pasul 2: Apăsând butonul ”Creează un cont” sunteți de acord cu politica noastră de folosire a datelor
În simpla activitate pe care o au pe site-uri web, aplicații instalate pe dispozitive mobile sau pe echipamente inteligente cum ar fi ceasurile, utilizatorii de internet oferă acces sistemelor de operare la o cantitate uriașă de date ce sunt folosite în variate moduri de cei care le colectează.
Raportul 1 al Planului de Acțiune împotriva BEPS menționează că, în mediul on-line, informația poate fi colectată de la utilizatori în mai multe feluri: a) date oferite voluntar de utilizatori (e.g. informații introduse în momentul creării unui cont), b) date primite prin folosirea site-ului web sau a aplicației (e.g. locație, obiceiuri de cumpărare, produse favorite etc.), și c) date rezultate din analiza activității on-line a utilizatorului (e.g. comportamente deduse prin prelucrarea unui set foarte mare de date).
Toate aceste tipuri de informații colectate le permit afacerilor o cunoaștere amănunțită a clienților și pot în acest fel să-și ajusteze corespunzător ofertele, campaniile de promovare sau de reduceri și chiar modelul de afaceri.
O primă piedică în calea companiilor ce colectează date de la utilizatori cu scopul monetizării o reprezintă noua legislație europeană privind protecția datelor cu caracter personal transpusă prin Regulamentul General pentru Protecția Datelor (”GDPR”). Începând cu data de 25 mai 2018, când intră în vigoare GDPR, societățile ce activează în Uniunea Europeană trebuie să se supună unui set strict de reguli cu privire la datele colectate de la utilizatorii serviciilor lor, riscând amenzi ce pot să ajungă chiar la 4% din cifra de afaceri globală a grupului.
Pasul 3 – Pentru o experiență personalizată, alege subiectele de interes pentru tine!
Încă din 2013, când a fost lansat Planul de Acțiune împotriva BEPS, autoritățile fiscale din întreaga lume au realizat faptul că sistemul fiscal internațional nu este adaptat la evoluțiile economiei digitale. Neconcordanța este cauzată de anumite caracteristici ale economiei digitale, printre care posibilitatea de a presta servicii digitale la distanță, fără o prezență fizică, utilizarea intensă a activelor intangibile și drepturilor de proprietate intelectuală și sinergia acestora din urmă cu datele și conținutul contribuite de utilizatori.
În primul rând, regulile curente privind impozitarea directă se bazează pe o prezență fizică pentru a aloca unei țări drepturi de taxare (i.e. prin conceptul de sediu permanent), deci companiile digitale pot genera venituri semnificative dintr-un anumit stat fără a fi nevoite să plătească impozite acolo. Mai mult, activitatea de colectare de date este la acest moment listată ca exemplu de activitate auxiliară ce nu atrage drept de impozitare în jurisdicția în care se desfășoară.
În al doilea rând, societățile din economia digitală se bazează foarte mult pe dezvoltarea și exploatarea unor drepturi de proprietate intelectuală (IP) foarte valoroase, rezultate din informațiile și datele colectate din diverse jurisdicții unde societatea este prezentă prin aplicațiile sau platformele sale. Datele reprezintă deci, în multe cazuri, „materia primă” pentru crearea activelor intangibile.
Acest lucru poate fi încă o dată dezavantajos pentru statele de unde informația pentru dezvoltarea IP-ului este colectată, deoarece valoarea creată este recunoscută doar în jurisdicția în care un grup multinațional decide înregistrarea juridică a IP-ului. Parțial, această situație este contracarată prin Acțiunile 8-10 ale Planului OECD împotriva BEPS referitoare la prețurile de transfer, care menționează că alocarea profiturilor din exploatarea activelor intangibile trebuie să ia în considerare unde se desfășoară funcțiile de dezvoltare, îmbunătățire, mentenanță, protecție și exploatare a IP-uluila nivelul unui grup.
Un aspect asupra căreia nu există încă un consens la nivel internațional se referă la importanța relativă a activităților de colectare și procesare de date în lanțul creator de valoare al unei societăți și la cum ar trebui remunerate aceste activități. Mai mult, ce se întâmplă atunci când colectarea și/sau analiza datelor se realizează de către o societate diferită de cea care exploatează în mod comercial datele? În această situație apare nevoia de stabilire a prețurilor de transfer pentru tranzacția de punere la dispoziție a datelor și analiza acestora în conformitate cu principiul valorii de piață.
Pasul 4 – Totul e pregătit! Adaugă cât mai mulți prieteni și bucurați-vă împreună de platforma noastră!
Pentru prima dată în decursul anilor, pare că ritmul în care statele își modifică sistemele fiscale se apropie de cel în care evoluează tehnologia.
Dacă raportul privind Acțiunea 1 a Planului OECD împotriva BEPS emis în 2015 nu a reușit să identifice măsuri concrete pentru adresarea provocărilor implicate de economia digitală, în anul 2018 instituțiile Uniunii Europene iau problema în propriile mâini.
Astfel, în data de 15 martie 2018, Parlamentul European a votat Directivele privind baza comună pentru impozitul pe profit (CCTB) și privind baza comună consolidată pentru impozitul pe profit (CCCTB), introducând o serie de modificări pentru impozitarea companiilor din domeniul digital.
În primul rând, Parlamentul introduce definiția sediului permanent digital în Directiva CCTB, acesta reprezentând o prezență digitală semnificativă a unui contribuabil ce prestează servicii online către persoane dintr-o altă jurisdicție, în următoarele condiții: (a) veniturile anuale din servicii digitale dintr-un stat membru sunt mai mari de 5 milioane euro într-un an și (b) cel puțin 1.000 de utilizatori înregistrați din statul membru au vizitat platforma într-o lună sau cel puțin 1.000 de contracte digitale au fost încheiate cu utilizatori din statul membru într-o lună sau volumul conținutului digital colectat într-un an fiscal mai mare de 10 % din conținutul digital stocat al grupului.
În al doilea rând, Parlamentul modifică formula de alocare a bazei fiscale consolidate între statele membre, introducând, pe lângă factorii de alocare existenți (forța de muncă, activele, vânzările) și datele colectate și exploatate de la utilizatorii de conținut digital.
La mai puțin de o săptămână, pe 23 martie 2018, Comisia Europeană emite un pachet de măsuri cu privire la impozitarea activităților digitale în Uniunea Europeană într-un mod care să aloce profiturile impozabile în jurisdicțiile de unde acestea sunt generate. În acest sens, Comisia propune o soluție pe termen lung și o soluție pe termen scurt sub forma unor propuneri de Directive, precum și o recomandare către statele membre pentru modificarea tratatelor de evitare a dublei impuneri.
Soluția pe termen lung este extinderea conceptului de sediu permanent la companiile nerezidente cu o prezență digitală semnificativă într-un stat membru. Termenul “prezență digitală semnificativă” este definit ca funizarea de servicii digitale printr-o interfață digitală, dacă se îndeplinește cel puțin una din următoarele condiții: (a) veniturile anuale din activități digitale generate de utilizatori dintr-un stat membru sunt mai mari de 7 milioane euro (b) compania are peste 100.000 de utilizatori de servicii digitale într-un stat membru într-un an fiscal sau (c) compania încheie într-un an fiscal peste 3.000 de contracte comerciale de servicii digitale cu utilizatori din statul membru.
Soluția pe termen scurt este introducerea unei taxe de 3% pe veniturile generate din servicii digitale. Aceasta ar urma să se aplice pentru servicii ca plasarea pe o interfață digitală a unor servicii de publicitate țintite către utilizatorii acelei interfețe, punerea la dispoziția utilizatorilor a unei interfețe digitale multilaterale care să permită utilizatorilor să interacționeze unii cu alții și care poate facilita furnizarea de bunuri și servicii între aceștia, transmiterea datelor colectate despre utilizatori și generate din activitățile acestora pe interfețe digitale.
În paralel cu măsurile luate la nivel global sau european, trebuie remarcat că unele țări precum Italia, Franța, Ungaria, India, Israel au implementat măsuri unilaterale pentru impozitarea companiilor sau serviciilor digitale. În cazul statelor membre UE, modul în care regulile locale vor interacționa cu directivele europene este încă neclar.
***
Impozitarea economiei digitale nu mai este un lucru din domeniul științifico-fantasticului, este o certitudine pentru viitorul apropiat. Chiar și așa, procesul de adaptare a reglementărilor fiscale la magnitudinea și importanța informației colectate în mediul online nu este lipsit de provocări – printre acestea se numără dificultatea în evaluarea importanței fiecărei activități legate de transformarea datelor în know how, precum și problematica juridică a apartenenței informației colectate (de ex. din perspectiva legislației GDPR).
În goana spre impozitarea economiei digitale, statele nu ar trebui să uite că tehnologia este un indicator al progresului, așa că sistemul de impozitare trebuie construit având la bază încurajarea și nu frânarea acestui sector. În plus, adaptabilitatea noului sistem fiscal la viitoarele dezvoltări tehnologice nu se poate face altfel decât printr-o colaborare apropiată și transparentă între companiile digitale și administrațiile fiscale, asigurând echitatea pentru toate părțile implicate – guverne, companii și utilizatori.
În prezent utilizatorii devin tot mai conștienți de valoarea economică a datelor proprii pe care le pun la dispoziția companiilor digitale și că accesarea platformelor online, deși lipsită de un preț explicit nu este gratuită. Prin ochii utilizatorilor obișnuiți, impozitarea companiilor digitale reflectată în bugetele statelor unde sunt domiciliați, poate fi văzută ca o remunerare binemeritată a acestora.
Diana Oprescu este senior manager, Consultanta Fiscala, PwC România, iar Bogdan Matei este senior associate, Consultanță Fiscală, PwC România.
