Regimul fiscal al vânzării de creanțe bancare, modificat în primă fază prin Ordonanța 25/2017 și apoi printr-un amendament introdus în Parlament pe 15 februarie, blochează piața tranzacțiilor cu credite neperformante și le afectează substanțial pe cele pentru care s-au încheiat contracte și se află în derulare. În cazul specific al tranzacțiilor cu creanțe neperformante scoase în afara bilanțului, impozitul ajunge să fie multiplul sumei pe care vânzătorii o încasează de la cumpărător.
Pe scurt, instituțiile financiare (dar nu numai) vor datora impozit atât asupra sumei pe care o încasează de la cumpărător, precum și asupra a 70% din diferența dintre valoarea creanței înstrăinate și prețul de vânzare al acesteia. Cu alte cuvinte, băncile vor achita impozit pentru 70% din pierderea înregistrată în condițiile în care aceste tranzacții au loc pentru credite neperformante scoase în afara bilanțului, adică acele credite unde șansele de recuperare sunt foarte reduse sau chiar zero. Exista totusi si o imbunatatire adusa de acest amendament, în sensul ca “îndulceste” putin regimul de impozitare al vânzărilor de creanțe care încă se află în bilanțul operatorilor economici.
Modificarea introdusă prin amendamentul aprobat în comisia de specialitate a Camerei Deputaților a apărut cu o săptămână înainte ca ordonanța să primească votul final în plen și din această cauză nu a fost dezbătut cu părțile implicate, decizia legiutorilor venind fulgerător pentru piața de profil.
În acest context, decizia de modificare a regimului fiscal va avea drept consecință renunțarea la tranzacții viitoare și o cheltuială suplimentară neprevăzută pentru cele aflate în derulare pentru care contractele de vânzare-cumpărare au fost deja negociate în condițiile cunoscute anterior votului din parlament.
Un scurt istoric: în nota de fundamentare a OG 25/2017, măsura limitării deducerii fiscale a pierderilor este justificată prin amploarea fenomenului de cesionare a creanțelor pentru sume infime raportate la valoarea inițială a acestora. De vreme ce măsurile de remediere au fost puse într-o ordonanță, publicată în august 2017, dar aplicabilă de la 1 ianuarie 2018, înțelegem că stoparea tranzacțiilor cu credite neperformante reprezenta o urgență.
Însă norme de aplicare nu au fost publicate timp de 4 luni. Abia în ianuarie 2018 a apărut un proiect care părea să arunce puțină lumină asupra modalității de aplicare a acestei ordonanțe, dar care aducea și o serie de modificări întelesului textului din ordonanță. La nici o lună de la publicarea proiectului de norme, înțelesul textului ordonanței este din nou modificat prin legea de aprobare a ordonanței.
Practic, în decurs de 6 luni, regimul fiscal al tranzacțiilor cu creanțe a fost schimbat de trei ori, în condițiile în care băncile și celelate companii afectate trebuie să pregătească bugete anuale sau multianuale și trebuie să își stabilească necesarul de finanțare. Mai mult, tranzacțiile la acest nivel se negociază luni întregi și sunt necesare aprobări de la anumite autorități, deci există o nevoie crescută de predictibilitate.
Putem înțelege că acest domeniu e unul complex și a fost nevoie de nenumărate consultări între instituțiile statului pentru a ajunge la un text de lege satisfăcător. Nu putem înțelege însă graba, nici lipsa de transparență și a dezbaterilor deschise cu segmentele afectate ale economiei.
Până la urmă, anecdotic vorbind, dacă nu putem ține pasul cu dezvoltarea tot mai complexă a tranzacțiilor, a modelelor de business și a economiei secolului 21, poate ar fi mai bine să revenim la zeciuiala medievală sau să adoptăm un forfetar stabilit, să zicem, după numărul de angajați. Cu siguranță ar da mai puține bătăi de cap contribuabililor decât tăvălugul legislativ pornit în ultimele luni.
Daniel Petre este Director în cadrul Deloitte România
