FC Midtjylland este un club danez apărut în anul 1999, ca urmare a fuziunii între două cluburi rivale: Ikast FS și Herning Fremad. La finalul sezonului 1999/2000, FC Midtjylland reușea să promoveze în prima ligă. Paisprezece ani mai târziu, în iulie 2014, Matthew Benham, proprietarul clubului englez Brentford, devenea acționarul majoritar al clubului.
FC Midtjylland a câștigat Superliga daneză în sezonul 2014/15, repetând apoi performanța și în sezonul 2017/18. Sezonul trecut, echipa s-a clasat pe locul secund, dintr-un total de paisprezece echipe participante la campionatul danez.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Președintele clubului este Rasmus Ankersen, cel care îndeplinește și rolul de co-director pentru fotbal la Brentford, club care evoluează în Championship (liga secundă din Anglia), alături de Phill Giles. Cariera de fotbalist a lui Ankersen a fost curmată brusc, de o accidentare urâtă suferită la genunchi, la doar 21 de ani, el devenind apoi antrenor la juniori, autor de cărți motivaționale despre succesul în sport și consultant pentru companii de renume precum Facebook, LEGO sau Ikea.
În 2013, Ankersen se întâlnește pentru prima oară cu Matthew Benham, la acel moment, proprietarul pachetului majoritar de acțiuni al englezilor de la Brentford FC. În afară de clubul de fotbal, la care devenise unicul acționar în 2014, Benham, ajuns bogat din pariuri sportive, mai deține Smartodds, o companie din industria pariurilor sportive care oferă consultanță pentru pariorii profesioniști și platforma de betting exchange Matchbook.
Benham și Ankersen s-au înțeles foarte bine încă de la început, ambii văzând diferit fotbalul față de majoritatea celor implicați în acest joc. Cei doi și-au dat seama că alcătuiesc o echipă excelentă, danezul privind fotbalul din perspectiva celui care a jucat și a lucrat ca antrenor, în timp ce Benham folosea date și modele statistice pentru a genera idei noi pentru jocul de fotbal.
Benham, lovindu-se de conservatorismul englezilor, și-a dat seama că are nevoie de o echipă cobai pentru a-și pune în aplicare ideile din matematică, Ankersen direcționându-l către FC Midtjylland, echipa confruntându-se cu mari probleme financiare la acel moment. Nevoia de bani a danezilor a ușurat tranzacția din iulie 2014, când Benham cumpăra pachetul majoritar de acțiuni, precum și acceptarea și implementarea ideilor, oarecum năstrușnice pentru lumea fotbalului, ale acestuia.
După preluarea clubului, Benham l-a numit CEO pe Ankersen, care a adus o serie de schimbări în cadrul echipei: transferurile sunt aprobate în baza unor modele matematice și doar după ce sunt analizați 20 de candidați pentru fiecare poziție vacantă, rețeaua de scouting a clubului numără peste 200 de persoane, la pauză antrenorul primește pe telefonul mobil statistici care-i determină deciziile ulterioare, jucătorii sunt evaluați în baza unor indicatori de performanță (KPI), clubul folosește serviciile psihologilor sportivi, precum și ale unui neurobiologist adus de la Oxford.
De asemenea, au fost studiate pozițiile care generează cea mai ridicată probabilitate de a înscrie pentru a determina echipa să ducă balonul către acele zone. La finalul jocurilor, datele și modelele statistice oferă o imagine obiectivă asupra evoluției echipei, eliberându-l pe antrenor de capriciile norocului și permițându-i o analiză corectă a calității muncii sale. Datele statistice le-au demonstrat danezilor că un avantaj minim, de doar un gol, poate fi cel mai bine apărat jucând agresiv pentru a marca din nou, deoarece un joc defensiv, pentru a nu primi gol, scade probabilitatea înscrierii unui gol nou , crescând, totodată, șansele adversarului de a marca.
CITEȘTE ȘI Noile confesiuni de pe litoral: Soacra nu mai e copilPentru Benham nu contează doar victoria sau înfrângerea: ”Nu vorbesc doar despre victorie sau înfrângere sau dacă o echipă înscrie sau nu, deoarece în această statistică există o mare cantitate din ceea ce noi numim zgomot. Vreau să mă uit la numărul și calitatea ocaziilor pe care și le-a creat echipa. Dacă analizez un atacant, nu mă interesează deloc numărul de goluri înscrise. Pentru mine, singurul lucru interesant este modul în care echipa evoluează colectiv, ofensiv și defensiv, în contextul performanței individuale.”. Benham consideră că viziunea lui a determinat schimbarea modul de adoptare a deciziilor în cadrul clubului, abordarea științifică bazată pe analiza datelor înlocuind abordarea emoțională, irațională și subiectivă: ”Modelul nostru matematic este întotdeauna preferat înaintea locului ocupat în clasament, atunci când ne evaluăm performanțele”.
Succesul danezilor pe piața transferurilor nu a întârziat să apară. În sezonul 2016/17, Pione Sisto a fost transferat la Celta Vigo pentru 6.84 mil. USD și Vaclav Kadlec la Sparta Praga pentru aproximativ 3 mil USD. În sezonul următor, Alexander Sörloth a plecat la Crystal Palace pentru nu mai puțin de 10.26 mil. USD, după ce venise la Midtjylland de la clubul olandez FC Groningen pentru doar 500.000 USD, iar Rasmus Kristensen a fost cedat celor de la Ajax pentru 6.27 mil. USD. În sezonul 2018/19, Bubacarr Sanneh este cedat celor de la Anderlecht pentru 9 mil. USD, după ce clubul danez în luase de la AC Horsens pentru 228.000 USD, Dominick Drexler este transferat la FC Köln pentru 5.13 mil. USD, iar Andreas Poulsen a plecat la Bor. M'gladbach tot pentru aproximativ 5 mil. USD. În acest sezon, Paul Onuachu, produs al academiei celor de la Midtjylland, a fost transferat la Genk pentru 6.84 mil. USD.
Nr. crt. | Nume și prenume jucător | Sumă de transfer plătită de FC Midtjylland | Sumă de transfer primită de FC Midtjylland |
1 | Pione Sisto | FC Midtjylland U19 | 6.84 mil. USD |
2 | Vaclav Kadlec | 2.39 mil. USD | 3.08 mil. USD |
3 | Alexander Sörloth | 513 k USD | 10.26 mil. USD |
4 | Rasmus Kristensen | FC Midtjylland U19 | 6.27 mil. USD |
5 | Bubacarr Sanneh | 228 k USD | 9.12 mil. USD |
6 | Dominick Drexler | 2.85 mil. USD | 5.13 mil. USD |
7 | Andreas Poulsen | FC Midtjylland U19 | 5.13 mil. USD |
8 | Paul Onuachu | FC Midtjylland U19 | 6.84 mil. USD |
Sursa: Transfermarkt
În concluzie, FC Midtjylland a obținut doar din cele mai scumpe opt trasferuri realizate în ultimele 4 sezoane încasări de 52.67 mil. USD. Patru dintre jucătorii transferați au fost crescuți în academia clubului, iar pentru transferul celorlalți 4 jucători, clubul a scos din buzunar 5.98 mil. USD, realizând astfel, doar din aceste transferuri, un profit de aproximativ 46.69 mil. USD (în acest calcul nu au fost avute în vedere totuși cheltuielile ocazionate de formarea jucătorilor proveniți din academie), adică 11.67 mil. USD/sezon.
CITEȘTE ȘI Independență vs. colaborare între sport și business?Curiosul caz al clubului FC Midtjylland, o echipă aproape necunoscută în fotbalul european, vine să demonstreze că organizațiile sportive care au succes astăzi sunt cele care colectează, analizează, interpretează și aplică datele. Fotbalul este un joc al numerelor, iar intuiția, tradiția, superstițiile sau prejudecățile trebuie date de-o parte, în favoarea unei cunoașteri obiective, bazată pe o interpretare corectă a datelor aflate astăzi la dispoziție.
Echipele românești, având jucători mai puțin talentați și resurse inferioare marilor cluburi din fotbalul european, trebuie să se inspire din poveștile de succes ale cluburilor mici din diversele părți ale lumii, pentru a construi organizații sportive viabile din perspectivă sportivă și economică.
Justin Ștefan este Secretar General al Ligii Profesioniste de Fotbal