Retorica ong-istă anti-fumători a ajuns, în urma atacării legii adoptate de parlament la Curtea Constituțională, la etapa evoluționistă. Fumătorii sunt “mai răi ca animalele”, ne explică printr-un exercițiu retoric un reprezentant al activismului modern, care, în pofida propriilor aserțiuni, “dă frâu liber psihopatiei, adică ideii că interesul nostru are o îndreptățire superioară față de al oricui altcuiva”.
În logica activistei, până în a doua jumătate a secolului trecut, când a fost declanșată cruciada modernă anti-fumat, omul nu depășise stadiul de animal. Numai intervenția ONG-urilor l-a ridicat la statutul de înger democrat și progresist. Marile personalități ale trecutului, dacă se dedau viciului fumatului, nu erau decât niște patrupede puțin mai avansate, în pofida realizărilor lor.
Argumentele pro și contra fumatului în spațiilor publice închise sau constituționalitatea definiției dată acestora (“indiferent de forma de proprietate, publică sau privată, și de dreptul de acces”) nu fac subiectul acestui text și vor fi cântărite de Curtea Constituțională. Războiul mediatic anti-fumat este însă edificator pentru a desluși “portretul activistului în tinerețe”.
Ca orice demni urmași al activiștilor revoluționari dostoievskieni, activiștii moderni anti-fumat, ecologiști, anti-corupție etc știu că fac parte dintr-o mișcare minoritară, construită pe celule, departamente sau ONG-uri. Tocmai pentru că sunt minoritari, au nevoie, pentru a-și putea impune ideologia, de un dușman ușor de identificat de opinia publică. Așa se face că își "cunosc" foarte bine, cu nume și prenume, inamicii, fie că este vorba de vicioși, de exploatatori sau de mari corupți.
Cei care vor “beneficia” de pe urma luptei lor nu au însă nici nume, nici prenume și nici chip. Ei se ascund sub forma unor sintagme generaliste. Dacă activistul dostoievskian dorea să salveze sufletul rus, cel modern este preocupat fie de sănătatea Planetei (a Universului chiar), fie de cea a Națiunii (medicală sau morală).
La fel ca în cazul strămoșilor lor, Piotr Verhovenski sau Nikolai Stavroghin, nihilismul este trăsătura principală care le caracterizează demersurile. Pentru activiștii anti-corupție scopul (“să-i ardem pe corupți”) scuză mijloacele. Ei ignoră atât consecințele, cât și victimele colaterale ale actelor lor. Activiștii moderni fac lobby (ironic, un termen menit a legaliza corupția în SUA) pentru “întărirea statului de drept”, pentru acordarea de puteri sporite, eventual neconstituționale, organelor de forță, în special procurorilor și serviciilor secrete. Pentru a-și trimite după gratii dușmanii, pe care îi cunosc extrem de bine, cu nume și prenume, sunt dispuși să tolereze abuzuri, chiar dacă în viitor acestea se vor aplica și altora, cărora nu le cunosc nici numele, nici prenumele.
Confiscarea extinsă a averii are parte de mulți entuziaști în pofida faptului că în SUA, țara din care a fost importată ideea, ea a suferit de-a lungul secolelor mai multe modificări, în urma cărora instituțiile statului au reușit să confiște civil într-un an, fără acordul prealabil al vreunui judecător, bunuri cu valoare mai mare decât cea a furturilor raportate în aceeași perioadă.
De același nihilism dau dovadă și activiștii anti-fumat. Ce contează dreptul de proprietate al patronului de bar sau club sau dreptul acestuia de a-și selecta clientela? Ce importanță au veniturile în scădere ale acestora după intrarea în vigoare a legii? În plus, pe cine interesează că, dacă ar fi eradicat total fumatul, bugetul de stat ar pierde peste 12 miliarde de lei achitate de industria tutunului din banii fumătorilor, atât timp cât se va elimina și costul de zece ori mai mic, 1,2 miliarde de lei, avansat ca cheltuieli totale atribuibile fumatului?
Altfel spus, deși doar 5,7% din bugetul sănătății este alocat tratării bolilor cauzate de fumat, fumătorii plătesc statului taxe și impozite pe țigări egale cu 50% din acest buget. Faptul că peste 80% din prețul unui pachet de țigări reprezinte accize și TVA face ca un șomer care fumează un pachet pe zi să achite către stat la fiecare patru zile suma de 57 lei, sumă plătită ca asigurare de sănătate într-o lună de un nefumător angajat cu salariul minim pe economie.
Mișcările radicale și puritane de acest gen se remarcă printr-o obsedantă aplicare a principiului Tertium non datur (terțul exclus) în domeniul științelor sociale. Asta chiar dacă constatarea că omul este un animal rațional nu implică în niciun caz impunerea cu forța a celei de-a treia legi a logicii în societate. Poți să fii un dușman al corupției, să pledezi pentru eliminarea surselor acesteia (majorarea veniturilor publice și “redistribuirea” lor și excesul de reglementare), însă dacă îți manifești rezervele față de abuzurile “organelor statului de drept” ești considerat reacționar, “mână în mână cu corupții”.
Similar, poți să-i critici pe cei care fumează în restaurante sau în prezența copiilor, însă dacă te împotrivești “scoaterii fumătorilor în afara legii” ești “mai rău ca un animal”. De altfel, și textul legii adoptat de Parlament recunoaște statutul tău de sub-om. Nu te ridici nici măcar la nivelul “deținuților din penitenciarele de maximă siguranță” care sunt singura excepție de la interzicerea fumatului în spații publice închise, chiar dacă e vorba de propriile celule.
Deloc surprinzător, segregarea (spațiilor publice în spații dedicate fumătorilor și nefumătorilor), cea mai eficientă soluție pentru internalizarea externalităților cauzate de fumat și evitarea efectelor fumatului pasiv, este respinsă categoric de activiștii anti-fumat. Pentru că nu fumatul e ținta lor, ci fumătorii! Pe care îi vor aruncați în stradă, la propriu.
Faptul că artizanul primei mișcări moderne anti-fumat, bazată pe principii “științifice”, a fost Adolf Hitler nu este o pură întâmplare. Ca și activiștii moderni, Hitler se credea într-o misiune, de a purifica “omul nou”, de a-l “scutura” de vicii. La fel ca aceștia, și Hitler refuza să accepte că omul este o ființă supusă păcatului și acorda statutul de om numai celor asemănători lui. Restul erau “mai rău ca animalele”. Dacă nu doreai să fii “purificat” nu aveai dreptul de a fi tratat ca om. Cine nu era ca el era împotriva lui. Și, prin urmare, eliminat!
