Multe țări europene încep din această săptămână relaxarea graduală a regulilor impuse la debutul pandemiei. Dar, atât autoritățile germane, cât și cele franceze au lăsat de înțeles că regulie vor trebui înăsprite din nou dacă responsabilitatea individuală dovedită în contextul ridicării graduale a limitărilor inițiale nu se va dovedi eficientă în ținerea sub control a noului coronavirus. Însă punctul de referință pentru aceste țări este reprezentat de măsurile proactive luate încă de la început. La noi nu prea le-am văzut.
S-a ajuns însă la o limită extremă. Populația României, la fel ca și cea europeană, nu va mai putea rezista prea mult în codițiile măsurilor obligatorii pentru distanțare socială prin ordonanțe militare. Cred că tot de noi, oamenii, va depinde în cea mai mare parte oprirea răspândirii virusului, nu de Stat, dar nici de statul în casă militarizat, ci printr-o abordare nouă: conformarea voluntară.
Putem privi această perioadă de până acum ca fiind una de grație pentru noi toți. Fiecare țară, în funcție de calitatea leadership-ului politic și medical, a folosit această perioadă mai bine sau chiar deloc, luând măsuri proactive sau doar defensive, tratând cetățenii ca parteneri de acțiune sau simpli executanți, măsurând sau nu eficiența regulilor impuse.
Sistemul medical a avut timp să înțeleagă virusul, să identifice strategii de tratament, să se echipeze mai bine (chiar dacă nu perfect), să-și extindă capacitatea de intervenție și să înțeleagă importanța respectării protocoalelor de specialitate în activitatea lor curentă. Autoritățile au avut timp să se informeze, să învețe din experiența altor țări, să creeze grupuri de lucru și planuri de acțiune. Noi am avut timp să învățăm reguli de igienă, să facem rost de substanțe și echipamente, să ne ajustăm obiceiurile noilor realități.
Toți am realizat care sunt limitele și costurile continuării statului în casă permanent și generalizat în baza ordonanțelor militare. Conformarea voluntară este condiția pentru protejarea democrațiilor europene și pentru asigurarea surselor de venit ale populației.
Și totuși care au fost rezultatele măsurilor drastice luate în România? După țările mari precum Italia, Spania, Franța și Germania care au înregistrat cifre ridicate - atât la îmbolnăviri, cât și la decese - dacă mutăm “reflectorul” pe țările din sud și sud-est, constatăm că avem cel mai mare număr de persoane decedate dintre țările din regiune - atât în valoare absolută, cât și printre primele la număr de decedați la un million de locuitori.
În lipsa unor explicații oficiale, vă propun un exercițiu de logică. Care ar putea fi câteva dintre cauzele posibile ale acestei situații?
Iată câteva dintre ipotezele de lucru:
• Sistemul de raportare și măsurare nu este uniform în toate țările;
• România a înregistrat cel mai mare număr de cetățeni (raportat la populația țării) care s-au întors în țară din focarele de infecții COVID-19 din Europa;
• Măsurile de carantinare și supraveghere ale acestora au fost luate târziu, permițând răspândirea necontrolată în țară a persoanelor purtătoare de virus;
• Cadrele medicale nu aveau pregătire prealabilă - nu medicală, ci organizațională și logistică - să acționeze conform rigorilor acestui virus;
• Sistemul medical, și așa precar și fără echipamente de protecție adecvate, a devenit unul dintre principalele locuri în care se transmite boala (ținând seama de ponderea cadrelor medicale infectate din total infectați și de cauzele prezentate de oficialități în cazul multor persoane decedate);
• Toate măsurile din această perioadă au fost defensive, cheltuind timpul acesta exclusiv pentru producția și importul măștilor și echipamentelor de apărare, dar nu și pe dezvoltarea arsenalului de atac împotriva virusului;
• Modul de comunicare zilnică a situației rămâne netransparent și insuficient. De exemplu, pe lângă datele deja transmise, autoritățile ar trebui să publice și numărul total al persoanelor decedate în ultimele 24 de ore comparativ cu aceeași perioadă din anul/anii precedenți;
• Întârzierile și sincopele de transmitere a informațiilor induc popuției nesiguranța în autorități, acestea din urmă pierzându-și credibilitatea și încurajând viralizarea teoriilor conspiraționiste (de exemplu, că se raportează un grafic deja hotărât, nu cel real), ceea ce conduce la nerespectarea regulilor comunicate de aceleași autorități.
Măsura de a sta forțați în case a fost din categoria „să ne ferim din calea dușmanului până reușim să-l prindem într-o ambuscadă”, însă nu am aplicat și a doua parte – respectiv să îngreunăm parcursul dușmanului pe teritoriul nostru (echivalentul „otrăvirii apei din fântâni” din poveștile istorice românești). Practic am făcut pregătirile de război în timpul războiului și cred că vom fi pregătiți când dușmanul va dispărea sau va fi limitat.
Dotările au început să sosească în spitale, deși mai sunt cadre medicale care se bucură dacă pot duce de acasă 50 de măști fără a fi nevoite să primească una pe semnătură în fiecare dimineață. În ultimele săptămâni, s-a mai pus la punct și modul de acțiune, dar două realități sunt evidente: (1) virusul umblă liber în multe locuri din țară și nu se știe unde e, și (2) în spitale, pe lângă infecțiile nosocomiale pe care le cunoșteam, virusul nu a fost bine izolat pentru a nu infecta cadrele medicale și pacienții din acele incinte.
Păstrând proporțiile, în România de fapt s-a acționat ca la Suceava. Măsurile inițiale au fost insuficiente, multe eronate și cu foarte multe erori manageriale. Nu putem uita declarațiile din februarie despre COVID-19 („o simplă răceală”), modul complet neprofesionist în care au fost gestionați românii reîntorși în țară și toate celelalte momente cruciale care au determinat evoluția pandemiei în România în ciuda impunerii timpurii a unor reguli extrem de stricte pentru cetățeni și companii, reguli pentru care plătim și vom plăti costuri mari (economice, sociale, medicale – pentru cei suferinzi de alte boli), însă fără rezultatele pe care această perioadă ar fi trebuit să ni le asigure nouă, tuturor contribuabililor la bugetul de stat.
Comparând România cu țările din jurul nostru și cu cifrele din graficele de început, putem considera că suntem un focar. Suceava Europei de Sud și Sud Est. În aceste condiții eu înțeleg că soluția până acum nu a fost Statul. Ci statul în case.
Erorile de început sunt făcute deja. Nu mai pot fi suplinite de nimic acum. Decât de a explica realitatea fără a induce panică și a lua măsuri active pentru a scurta perioada de carantină generalizată. Cred că devine clar pentru toți că nu putem continua carantina luni de zile în funcție de cât și cum dorește virusul neoprit de nimeni (ba chiar amplificat pe alocuri de incompetență, indolență și ipocrizie).
Până atunci totul depinde de fapt de noi, de cetățeni, iar autoritățile să urmărească măcar în al doisprezecelea ceas:
1. Să fie gasită modalitatea de identificare și izolare a virusului acolo unde se află (testare masivă), iar în focarele de infecție să fie impusă carantină până dispare.
2. Spitalele să devină o zonă sigură de tratament pentru toate afecțiunile pacienților din România, să eliminăm răspândirea virusului din mediile spitalicești (dar și a infecțiilor nosocomiale).
3. Măsurile să fie proactive nu doar defensive. Altfel vom fi ca în povestea aceea cu răceala care trece cu medicamente în 7 zile și fără medicamente într-o săptămână.
Desigur că apar întrebările inerente: ce facem cu economia, de unde plătim salariile, cum finanțăm deficitul bugetar etc. Toate acestea nu pot avea un răspuns dacă noi stăm ascunși în case și așteptăm ca virusul să treacă de la sine. În cel mai rău caz, când în lume va apărea o soluție, va ajunge și la noi. Dar atunci e clar că nu mai avem nevoie de Stat. L-am înlocuit cu forma lui mutantă: statul în casă.
Asa că la intrebarea din titlu aș răspunde scurt: statul în case a contat până acum. De acum înainte conformarea “militarizată” trebuie oprită. Trebuie să trecem într-o altă etapă.
Adrian Vascu este Senior partner al companiei Veridio, membru în boardul ANEVAR și în boardul organizației europene a asociațiilor de evaluatori – TEGoVA și a fost președinte ANEVAR în perioadele 2008-2009 și 2014-2015.
