Recent, Comisia de Strategie și Prognoză (CNSP) a publicat analiza intitulată „Proiecția pricipalilor indicatori economico-sociali în profil teritorial”. Studiul este interesant în special prin datele de actualitate (mai rar se pot găsi date statistice despre regiunile sau județele din România) și mai puțin pentru prognozele pe termen scurt și mediu, care, după cum s-a dovedit, au gradul lor de relativitate, în România.
Știm deja că România are două regiuni printre cele mai sărace 10 zone din Europa, într-o ierarhie realizată pe baza indicatorului produs intern brut pe cap de locuitor.
Știm, de asemenea, diferențele de dezvoltare dintre regiunile țării. Motivele sunt foarte diverse și diferă de la apropierea zonei de vest a țării de Europa Occidentală, până la infrastructură sau deschiderea autorităților locale față de investitori.
Este deja celebră ideea guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, care spune că Bucureștiul și Ilfovul sunt deja în zona euro, prin prisma PIB pe cap de locuitor, care este mai mare decât media europeană. Bucureștiul are un produs intern brut pe locuitor comparabil cu cel al Berlinului sau al Lisabonei. Un efect al acestei performanțe este că regiunea nu se mai poate califica pentru atragerea de fonduri europene.
Dar, se întreabă Isărescu, ce facem cu localitățile aflate la 40 de kilometri de București? „Uitați-vă la Las Fierbinți!”, spune mai în glumă, mai în serios, guvrnatorul BNR. Și mai adaugă o expresie plastică și anume că România arată ca „o piele de leopard”, cu zone foarte dezvoltate, marile orașe, dar și cu multe zone sărace.
De aceea, o analiză care include date statistice regionale este extrem de utilă. Studiul confirmă o parte din lucrurile pe care le știam deja, dar aduce și câteva surprize.
De exemplu, nivelul produsului intern brut pe regiuni înregistrat anul trecut este oarecum suprinzător. Astfel, București-Ilfov a produs, anul trecut, ceva mai mult decât un sfert din PIB-ul național (251,3 miliarde lei față de 944,2 miliarde lei). Ultimele locuri sunt ocupate de regiunea Olteniei de Sud-Vest (70,3 miliarde lei) și cea de Vest (90,5 miliarde lei).
Se poate spune că este parțial o surpriză, pentru că un clasament care ține cont de PIB pe cap de locuitor plasează pe ultimele locuri în Uniunea Europeană regiunea de Nord-Est și Oltenia de Sud-Vest. Ceea ce ne demonstrează încă o dată că, uneori, datele economice pot juca feste.
De ce datele Uniunii Europene diferă de cele al instituției autohtone? Pe de o parte, pentru că unitățile de măsură sunt diferite. Uniunea Europeană calculează PIB pe cap de locuitor, în timp ce Comisia de Prognoză lucrează cu valoarea nominală a PIB. Pe de altă parte, regiunea de Vest, cu cel mai mic PIB nominal, este formată în studiul Comisiei de Prognoză doar din patru județe. Celelalte, regiuni au cinci sau chiar șase județe în componență. De altfel, Timișul (45,6 miliarde lei), care face parte din regiunea de Vest, este un bun motor de creștere, dar nivelul mare al PIB-ului din Timiș este contrabalansat de performanța slabă a județului Caraș-Severin (10,6 miliarde lei).
La fel se întâmplă și cu regiunea Oltenia de Sud-Vest, care include cinci județe, unul, Dolj (24,8 miliarde lei), care este „locomotiva” regiunii, dar și cu două „județe-problemă”, Mehedinți (6,7 miliarde lei) și Vâlcea (12,7 miliarde lei). Acestea sunt motivele pentru care regiuni care au investitori și forță economică produc o valoare adăugată mai mică decât zone considerate sărace, precum cele din Moldova.
Este interesant și un clasament al primelor și ultimelor trei județe, în funcție de nivelul nominal al PIB. Așadar, pe primele locuri, în afară de București, se află Timiș (45,7 miliarde lei), Cluj (44,8 miliarde lei) și Constanța (42,1 miliarde lei), iar pe ultimele trei locuri se găsesc Tulcea (7,5 miliarde lei), Covasna (6,8 miliarde lei) și Mehedinți (6,7 miliarde lei).
Se remarcă diferențele de PIB dintre județele României. Raportul dintre județul cu cel mai mare PIB și cel cu valoarea adăugată cea mai redusă, între Timiș și Mehedinți, este de aproape șapte ori. Fără a lua în calcul Bucureștiul. Dacă ne raportăm și la București, atunci diferența dintre Capitală și județul cu cel mai mic PIB din țară este de-a dreptul astronomică, de 33.766 ori mai mare, în favoarea Bucureștiului. Doar această cifră este suficientă pentru a avea imaginea decalajului enorm de dezvoltare care există între județele țării.
La fel stau lucrurile și în ceea ce privește indicatori, precum salariul mediu la nivel de regiune sau județ. Anul trecut, salariile medii nete cele mai mici erau în județele Bistrița-Năsăud (2.095 lei), Harghita (2.045 lei), Vrancea (2.022 lei).
La vârf, sunt București (3.726 lei), Cluj (3.150 lei), Brașov (3.177 lei), dar raportul între cel mai mare salariu mediu și cel mai mic, la nivel de județe, este de numai 1,77, mult mai redus decât cel al performanței economice. Este sindromul unei economii aplatizată statistic de abudența de salarii minime.
În fine, în materie de salariați, găsim perfomeri și codași. Astfel, județele cu cel mai mic număr de angajați sunt Giugiu (34.800), Călărași (44.400) și Mehedinți (45.200). Județele cu cei mai mulți salariați sunt București-Ilfov (1.090.000), Cluj (236.400),Timiș (241.200).
Acestea sunt cifrele mari. Concluzia este deja cunoscută: există decalaje mari între regiunile țării. Din păcate, nu sunt semne care să arate că Executivul gândește un program concret de reducere a diferențelor de dezvoltare între regiunile României.
