Vi-l amintiți cu siguranță. A fost supranumit „profetul crizei”, pentru că numele lui a rămas în mintea oamenilor ca economistul care a prezis criza din 2008. Este Nouriel Roubini și continuă să vorbească despre criză. Cel mai recent, într-un material publicat împreună cu Project Sindycate.
Doar că, în ultima perioadă, „profeții crizei” s-au înmulțit peste măsură. La tot pasul, vedem specialiști care vorbesc despre venirea unei noi crize. Avem deja o inflație de „profeți” ai noii crizei.
În pofida acestui fenomen, să fim atenți la argumentele pe care le aduce, din nou, Nouriel Roubini. Fie că le credem sau nu, dar măcar să le ascultâm. Astfel, Roubini afirmă că riscurile unei recesiuni mondiale se acumulează pentru anul viitor. Argumentele sunt în mare parte deja prezentate destul de insistent, în ultimii ani. Primul este creșterea tensiunilor comerciale dintre Statele Unite și China. Dar, Roubini observă că este mai mult decât războiul comercial SUA-China. Restricțiile comerciale depășesc strict cadrul relațiilor SUA-China, ele sunt extinse la mai multe economii.
Un caz special este cel al companiei chineze Huawei, pentru care americanii insistă să fie exclusă de la achizițiile publice ce țin de infrastructurile critice de pe piețele occidentale. De asemenea, SUA doresc interzicerea folosirii de către compania chineză a componentelor produse de firme americane, dar această măsură poate atrage un alt val de bariere comerciale. Cu atât mai mult cu cât China are la îndemână o mulțime de pârghii pentru a răspunde Statelor Unite, precum blocarea importurilor de produse Apple sau ale altor companii multinaționale.
Apoi, reducerea investițiilor străine directe și a transferurilor tehnologice ar putea duce la condiții pentru intrarea într-o zonă de stagflație, adică o încetinire a creșterii economice și o creștere a inflației. Din acest punct de vedere, România se află foarte aproape de acest fenomen.
Desigur, însă, o evoluție de acest tip este importantă pentru economiile mari. Iar Nouriel Roubini observă că riscul încetinirii creșterii economiei americane este cât se poate de real, cu atât mai mult cu cât efectele pachetului de relaxare fiscală, promovat în anul 2017, pare că s-au epuizat.
În acest context, bursele sunt într-o stare de efervescență, dar analiza arată că datoria statelor emergente este denominată în valută, ceea ce pune presiune asupra piețelor financiare. Roubini crede că băncile centrale au o capacitate tot mai scăzută de a fi un împrumutător de ultimă instanță, chiar dacă, de exemplu, oficialii Băncii Centrale Europene nu exclud revenirea la un nou program de achiziții de obligațiuni suverane și ale companiilor.
De asemenea, echilibrul economic se poate rupe și din cauza unor tensiuni geopolitice, precum cele dintre SUA și Iran care pot duce la un șoc petrolier.
Economia chineză cunoaște și ea o încetinire, iar specialiștii reamintesc de fiecare dată când au ocazia că firmele chineze sunt supraîndatorate, ceea ce le face vulnerabile în cazul încetinirii economice.
Roubini crede că mijloacele de intervenție ale băncilor centrale, față de criza din anul 2008, sunt limitate. Are dreptate, pentru că băncile centrale au dobânzi foarte mici, în special Banca Centrală Europeană care se află cu dobânzile practic la zero, iar programul de achiziție de obligațiuni a fost dus la limite maxime. De asemenea, Rezerva Federală a anunțat deja stoparea ciclului de creștere a dobânzii-cheie și chiar probabilitatea extrem de mare de a scădea dobânda.
Ceea ce ne arată că în cazul unei recesiuni, băncile centrale nu vor avea o marjă de manevră prea mare. Spre exemplu, în acest moment, Rezerva Federală americană are o rată a dobânzii cuprinsă între 2,25% și 2,5%, spre deosebire de anul 2007, în septembrie, atunci când dobânda era de 5,25%. Adică, o dată cu începerea crizei băncile centrale au coborât vertiginos dobânzile.
Nouriel Roubini vorbește din nou despre posibilitatea apariției unei crize sau a unei recesiuni. Totul este legat, însă, de o mulțime de factori, dintre care cel mai important pare a fi o eventuală temperare a tensiunilor comerciale. Sunt, așadar, mulți de „dacă” atunci când vine vorba de o nouă criză. Pănă la urmă, nici „profetul crizei” nu mai este ce a fost.
