Capra vecinului bate Omerta

scris 4 oct 2015
Mafioții români nu sunt nici italieni, să-și țină gura cu riscul de a face pușcărie, chiar și nevinovați, nici slavi, să-și rezolve diferendele cu pistolul. Sunt ca niște fete de pension care dau fuga la Parchet să se plângă că nu doar ei au furat.
 
Urmărește-ne și pe Google News
Răsfoind referatele parchetelor, ai imaginea scenelor de școală primară, în care Georgel, prins de învățătoare mestecând gumă, se apară printre lacrimi cu “Dar și Ionel are ciungă, tovarășa!”. Sau înțelegi mai în profunzime de ce folclorul a consacrat zicala "Să moară și capra vecinului".
 
Și ce bine că sunt așa. Ce bine că Georgeii au ajuns șpăgari. Așa aflăm și de Ionei.
 
Sute - dacă nu chiar mii - de corupți sau corupători au ajuns, în ultimii ani, în spatele gratiilor, în urma unor denunțuri. Aproape orice român care este arestat toarnă cel puțin un funcționar, politician, afacerist, pentru a beneficia de clemența anchetatorilor. Ce bine că mafioții români nu au onoare, nu au niciun cod și nu au auzit vreodată de Omerta, legea tăcerii!
 
Altfel, mult mai mulți infractori s-ar fi aflat în libertate, unde ar fi comis în continuare alte fărădelegi. Acesta este, de fapt, și motivul pentru care foarte mulți politicieni sunt speriați. Cei curați reprezintă, sunt convins, doar excepția care confirmă regula.
 
De aceea politicienii încearcă permanent să modifice legislația, pentru a limita instrumentele aflate în mâinile anchetatorilor, cu precădere a celor de la DNA.
 
De aceea atacă public, ori de câte ori au ocazia, Justiția și statul de drept. Și pe oricare susținător al Justiției, chiar reprezentanți ai unor puteri globale, cum sunt SUA sau UE. 
 
Fiindcă se știu murdari și știu, de asemenea, că infractorul român nu are onoare, nu are cod, și-ar turna până și nevasta sau mama să scape de pușcărie, darămite pe vreun politician pe care l-a șpăguit "pentru că așa merg lucrurile".
 
Sunt unii care și-au băgat chiar și copiii în beleledin cauza asta.
 
Iar ca o ironie a sorții, primul mafiot care a spart Omerta (legea tăcerii) a fost, în 1963, un italian mutat în America, pe nume Joe Valachi. O fi avut strămoși valahi de pe meleagurile noastre?!
viewscnt
Afla mai multe despre
dna
coruptie
denunt
denuntatori
justitie
anticoruptie