Biserica este o instituție politică, deoarece poate să practice crezul credincioșilor, ca exponentă a lor. Cu precizarea că entitatea citată are o serie de aderenți, la fel ca cei care au câștigat scrutinul în colegiilor electrorale, pe care i-a obținut, însă, fără vot.
Iată de ce Biserica n-ar trebui să încerce să impună lucruri credincioșilor și să-i anatemizeze (afurisească) dacă devin incomozi prin declarațiile lor. O instituție populară adună doleanțele susținătorilor și acționează în spiritul lor. Nu încearcă să le sugereze care ar trebui să fie cererile, să profite de faptul că mulți dintre ei au o slabă educație și să le îndeplinească dorințe ce nu pot fi susținute din punct de vedere etic și moral.
Cu alte cuvinte, decidenții Bisericii nu trebuie să procedeze la modul că există un larg bazin de credincioși, care, prin cererile lor, încearcă să obțină avantaje nesusținute educațional, și să se “adapteze” la situație, ci să-i aducă pe calea cea dreaptă.
Ca să conchid, Biserica poate să exercite influență politică, dar cât timp funcționează într-o secvență democratică. Atunci când satiface cerințele credincioșilor în strictă corelație cu etica și morala, cu principiile ce stau la baza societății, și nu când inhibă elementul educațional și preia, în paralel, cereri neprincipiale, fiindcă, în acest mod, devine o suprastructură ce-și pierde credibilitatea.
Instituția despre care discutăm este una dezirabilă și cu mulți oameni devotați. Există însă o problemă reală legată de cei ce încearcă să transforme Biserica în element de lobby servindu-se de credulitatea unor credincioși.
De aceea merită să o mai spun o dată. Biserica trebuie să se comporte democratic. Deși nu i-a dobândit prin vot, are o serie de aderenți pe care riscă să-i piardă dacă are o altfel de atitudine.
Până la acest punct am discutat în cheia Biserica e sobornicească, nu dictatorială, dar poate că n-ar strica să vorbim un pic și despre habotnicie.
Biserica e acuzată, încă de pe vremea lui Ceaușescu, că ar fi “străpunsă” de serviciile de informații. În același timp se observă că e deosebit de “activă” în perioada electorală și face lucruri ce au legătură cu propaganda, cu care ar trebui să nu se ocupe, ca să nu aibă probleme de credibilitate.
Întrebarea este însă ce ar fi dacă ar dispărea orice umbră de suspiciune privind amestecul serviciilor? Biserica ar reveni la moralitatea care a consacrat-o și clasa politică - marcată de schimbarea de atitudine - ar legifera etic. De asemenea, predicile religioase - lipsite de influențe exogene - ar reuși să imprime societății o conduită corectă și plină de bun simț.
Să înțelegem bine, în condițiile actuale, în care activitatea economică suferă și distribuția PIB nu generează prosperitate din cauza corupției, neîncrederea în stat și în Biserică constituie un element asupra căruia e necesar să fie atrasă atenția.
Și sigur că se poate face o paralelă între cum s-a micșorat numărul credincioșilor la nivel european și faptul că sistemul e mai puțin capitalist, cu tranzacții derulate natural, prin intermediul mâinii invizibile a pieței, despre care discuta Adam Smith. Dar mai important mi se pare ca habotnicia să fie direcționată spre a induce idei care să primenească clasa politică și să o facă să aducă a elită. Altfel, numărul enoriașilor se împuținează, deoarece Biserica își pierde credibilitatea.
Așadar, când Biserica se mărginește să preia rugăciunile unor liceeni ce-l imploră pe Dumnezeu să ia bacalaureatul, fără a fi pregătiți, aceasta nu permite nici restructurarea, nici dezvoltarea societății.
Dacă însă individul în formare, pe lângă solicitarea ajutorului divin la examene, ar avea și acumulări educaționale, s-ar atenua cultul violenței care-i făcea în anii ’90 pe muncitorii manipulați să scandeze: “Nu ne vindem țara!” sau “IMGB face ordine!”. S-ar reduce rata criminalității, și actele antisociale în general, chiar și cele nepenalizate de lege, precum abuzurile.
Din păcate, când incidența lor nu scade se poate afirma că Biserica se complace într-un mod formal de a acționa și nu reprezintă o instituție ce ridică nivelul de conștiință. Iar cauza pentru care nu o face e că funcționează pe baza unor interese ce nu doresc acest lucru.
De aceea până când nu se va dezbăra de ele, Biserica va fi doar un instrument de control asupra maselor. Ceea ce-i o mare eroare. Doctrina religioasă e nevoie să fie privită ca un act educational, care nu trebuie exploatat în vederea manipulării conștiinței.
Din acest motiv și clasa politică nu prea are legătură cu elitismul și vădește un comportament de ev mediu. Prin intermediul Bisericii se încearcă câștigarea încrederii, dar acest lucru nu-i posibil fără să existe în societate o ierarhizare corectă a valorilor.
