Cum așa? Ce este asta? Păi Stalin a murit demult... Cine a aflat abia acum? Mai este asta o veste? Pare un nonsens...
Un răgaz! O detensionare a ceea ce președintele George Bush anunța în anul 1991 ca fiind o Nouă Ordine Mondială deja pare a precumpăni în lume. Câștigarea alegerilor în SUA de către republicanul Donald Trump pe o platformă conservatoare, suveranistă, populistă, anti-establishment la sfârșitul anului 2016 poate fi echivalată, respectând proporțiile, cu moartea lui Stalin. Un proces de „destalinizare” se prefigurează la orizont...
8 noiembrie - Maraton Black Friday
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Acum fix 65 de ani, pe data de 5 martie 1953, murea unul dintre cei mai duri conducători din istorie, ale cărui victime – directe și indirecte – se pot număra cu milioanele. A urmat o etapă de detensionare în Războiul Rece, dar, mai cu seamă, s-a ridicat din represiunea exercitată asupra națiunilor din blocul sovietic. Destalinizarea care a urmat fost, fără îndoială, un fenomen favorabil în istoria umanității.
Unde suntem acum? Timp de peste un sfert de veac globalizarea a mers într-o direcție unică, nu totdeauna în beneficiul națiunilor și, uneori, întru distrugerea claselor de mijloc. Fie că a fost la putere doctrina neoconservatoare, cu mini-războaie concentrate, fie că a fost politica Marii Table de Șah enunțată de Zbigniew Brzezinski și aplicată cu precădere de Administrațiile democrate, rețeta a fost oarecum similară pentru națiuni: pârjolirea neoliberală (cu privatizări pe un dolar, financializare, extrageri de rentă în zona energiei, dislocări sociale), unilateralism, branșare la planurile globaliste, supraîndatorare, înăbușire a caracteristicilor naționale, asasini economici, „revoluții colorate”, în unele cazuri chiar și „bombardamente etice”.
Pierderea alegerilor prezidențiale din SUA de către Hillary Clinton, în succesiune rapidă după votul pentru Brexit, este un eveniment pe care l-am putea marca la o privire istorică restrospectivă undeva în viitor drept un punct de inflexiune de la acest model, un echivalent al morții lui Stalin.
Denunțând „cântecul fals” al globalismului, Trump a afirmat că democrația în statul-națiune este cel mai propice mediu al fericirii oamenilor. Nu numai că a anunțat politica „America First” („America înainte de toate”), dar a invitat fiecare națiune în parte să-și pună la rândul ei interesele pe primul plan. America vrea să fie din nou exportator net de libertate.
Accentul pe bilateralism în relațiile internaționale s-ar putea reîntoarce după o perioadă în care au precumpănit organizațiile suprastatale, blocurile continentale, înțelegerile multipartite.
Mai multă flexibilitate ar putea apărea pe scena internațională pentru actorii mici, după cum, în anii 1960 țările membre în blocul sovietic au câștigat mai multă libertate pentru deschiderile internaționale.
Un sfert de veac de unipolarism: corupție transnațională, intimidări, crime și lipsă de răspundere
Dincolo de afirmațiile oficiale, spațiul de manevră a fost destul de restrâns în interiorul ordinii mondiale stabilită începând cu 1991. Paul Craig Roberts, inventatorul așa-numitei Reaganomics, politica economică ce l-a ajutat pe președintele Ronald Reagan să câștige Războiul Rece împotriva Uniunii Sovietice, afirma recent că din establishmentul de securitate al SUA în deceniile de unilateralism au dispărut oamenii cu inteligență, onoare, curaj și integritate. Aceștia au fost înlocuiți, spune Roberts, de proști aroganți a căror modalitate de acțiune a fost simplistă: 1) Putem cumpăra sau corupe pe oricine; 2) Pe cei pe care nu îi putem cumpăra, îi amenințăm; 3) Pe cei pe care nu îi putem intimida, îi ucidem; 4) Chiar dacă lucrurile merg prost, nouă nu ni se poate întâmpla nimic.
Câștigarea alegerilor de către Donald Trump lasă loc unor schimbări, chiar dacă nu este de așteptat ca acestea să se producă peste noapte. Nici destalinizarea nu a venit decât la ani buni de la moartea lui Stalin.
De ce în România nu se aude mai nimic despre ce se întâmplă în Polonia și Ungaria?
Există, însă, un cadru mai larg de acțiune. S-a văzut la votul pentru Brexit, după cum vedem că țările din cadrul grupului de la Vișegrad își afirmă interesele naționale, iar Polonia, Ungaria, Republica Cehă și Slovacia încearcă să se smulgă din actualul stadiu de economii de periferie ale Europei.
Sunt schimbări ținute ocultate de publicul român, într-o țară în care amestecăm grotesc precaritatea locală cu falsarea globalistă. Să nu cumva să se știe că s-ar putea și altfel! Dacă americanii au tras linie și, votându-l pe Trump, au spus că nu este un model acela al exportării locurilor de muncă spre China, cu atât mai mult ar trebui să se trezească România, infinit mai devastată de pustiirea neoliberală, cu închideri de fabrici, devalizări de active, economie de lohn, dependență de importuri.
Ce ne-a adus acum jumătate de veac destalinizarea
Întrebarea este dacă vom avea leadership-ul pentru o emancipare a României de sub tutela planurilor globaliste care nu ne duc nicăieri. La începutul anilor ’60, deși comuniștii erau cei mai slabi din toată generația politică a României, a cărei majoritate a sucombat în închisori, totuși, conducerea de la nivel național a reușit să joace corect oportunitatea deschisă de moartea lui Stalin.
A fost negociată pentru 1958 retragerea trupelor sovietice, s-au închis sovromurile, au fost puse în puncte cheie persoane care au urmărit interesele naționale, am recâștigat controlul asupra resurselor naturale, au fost scoși deținuții politici din închisori, România s-a redeschis către Occident, o politică externă independentă a fost promovată, totul cu înrâurire pozitivă pentru dezvoltarea țării și un trai ameliorat pentru cetățenii români.
Am rămas în blocul de est, dincolo de Cortina de Fier, dar cât ne-a permis contextul internațional, am reușit să câștigăm. Ne-am bucurat. A murit Stalin!
Vom fi acum la înălțimea momentului? Va fi cineva care să spună „România înainte de toate”? Ne putem recâștiga suveranitatea stipulată de Constituție, dar pierdută de facto? Ne putem smulge din stadiul de economie de periferie pentru un model de dezvoltare mai balansat?
De ce globalismul eșuează, iar viața națională este ceva la care oamenii se pot raporta
Debutul este timid. Și destalinizarea românească s-a făcut treptat, etapa zgomotoasă de afirmare venind abia în 1968, când deja țara era înscrisă pe o altă traiectorie. Probabil multe lucruri se vor întâmpla tacit, după cum nu excludem ca la un moment dat să fie o etapă de afirmare mai stridentă a acestei emancipări pe măsură ce și contextul internațional va deveni mai limpede. Procesul, oricum, pare a fi început, iar faptul că junta securistă și brațul ei judiciar pierde teren poate fi o indicație în acest sens.
Vântul internațional pare a ne ajuta, iar construcția globalistă se clatină sub greutatea propriei structuri. Într-o conferință recentă, Jordan Peterson, profesor de psihologie la Universitatea din Toronto, Canada, explica de ce imperiile și marile alcătuiri suprastatale tind către autodistrugere și de ce globalismul eșuează.
Sistemele sociale, spune Peterson, trebuie să fie suficient de mari cât să te protejeze, dar și suficient de mici încât să ai și tu un loc al tău în interiorul lor. Dimpotrivă, în sistemele uriașe, distanța dintre cetățeanul tipic și birocrația care conduce întreaga structură devine într-atât de mare, încât este un element de destabilizare în sine, astfel încât oamenii se întorc spre identitățile naționale pentru că este ceva la care se pot raporta. Acolo este o istorie, o identitate împărtășită, o limbă și o tradiție care sunt autentice, iar nu ceva artificial impus de sus.
