Companii din SUA și Arabia Saudită au semnat acorduri în valoare de peste 200 miliarde de dolari în prima zi a vizitei președintelui american Donald Trump în Riad, cărora li se adaugă o înțelegere de aproape 110 miliarde de dolari privind livrarea de armament defensiv statului arab, potrivit presei internaționale.
"A fost o zi formidabilă. Formidabile investiții în Statele Unite. Sute de miliarde de dolari (…) și slujbe, slujbe, slujbe", a spus Trump sâmbătă, citat de NBC News.
Acordul privind vânzarea de armament, semnat în prezența lui Trump și a regelui Salman bin Abdulaziz, face parte din strategia comună a celor două țări în lupta împotriva terorismului și include o scrisoare de intenție pentru asamblarea, de către Lockheed Martin, a circa 150 de elicoptere Blackhawk în Arabia Saudită, contract evaluat la 6 miliarde de dolari.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Potrivit ministrului saudit de Externe, Adel Al-Jubeir, valoarea totală a acordurilor comerciale și militare agreate de cele două state se ridică la aproximativ 380 miliarde de dolari, scrie Arab News.
Compania petrolieră cu capital de stat Saudi Aramco a anunțat că a semnat acorduri și memorandumuri de înțelegere cu companii americane evaluate la aproximativ 50 miliarde de dolari, printre care un acord cu Jacobs Engineering pentru înființarea unei companii mixte care va oferi servicii de pregătire profesională și management în domeniul construcțiilor și o înțelegere cu General Electric (GE), în baza căreia gigantul american va furniza servicii și experți în vederea digitalizării operațiunilor Aramco.
Cele două acorduri vor crea peste 3.000 de locuri de muncă, arată compania saudită într-un comunicat. Aramco, cel mai mare exportator de petrol și gaze din lume, intenționează să se listeze la bursă în 2008, iar analiștii estimează că va avea o valoare de piață de 1-1,5 miliarde dolari, aproape dublu comparativ cu Apple, care a depășit recent o capitalizare de 800 miliarde dolari.
În total, General Electric a semnat înțelegeri cu companii saudite în valoare de 15 miliarde de dolari, notează Reuters.
CITEȘTE ȘI Se schimbă regulile în comerțul alimentar. Comercianții și producătorii trebuie să doneze sau să vândă la preț infim marfa cu 3 zile înainte de expirarePe lista proiectelor anunțate sâmbătă se mai află un acord semnat de Dow Chemical pentru construcția unei fabrici de polimeri în statul arab, precum și o înțelegere între ExxonMobil și Saudi Basic Industries privind efectuarea unui studiu de fezabilitate legat de un potențial proiect petrolier în Texas.
De asemenea, Fondul de Investiții Publice (PIF), principalul fond suveran al Arabiei Saudite, și americanii de la Blackstone au anunțat că analizează crearea unui vehicul investițional cu un capital de 40 miliarde de dolari, destinat finanțării proiectelor din infrastructură, în special în SUA.
Potrivit estimărilor Casei Albe, înțelegerile anunțate sâmbătă ar putea sprijini crearea a zeci de mii de locuri de muncă în SUA.