Tarom încearcă o nouă carte: își aduce ca șef un fost director în cadrul rețelei de dealeri BMW Automobile Bavaria

Tarom încearcă o nouă carte: își aduce ca șef un fost director în cadrul rețelei de dealeri BMW Automobile Bavaria
scris 20 nov 2017

Un fost director în cadrul rețelei de dealeri BMW Automobile Bavaria, Werner Wolff, a fost numit luni director general al companiei de stat Tarom, al cincilea șef al companiei din acest an, potrivit unor surse din Ministerul Transporturilor, consultate de News.ro.

Tarom a anunțat recent demisia Ilenei Daniela Dragne, al patrulea șef al companiei din acest an, din funcția de director general interimar.

Urmărește-ne și pe Google News

În primăvara anului trecut, Tarom l-a revocat pe belgianul Christian Heinzmann din funcția de director general. Decizia a fost motivată prin neîndeplinirea unor măsuri prevăzute în contractul de mandat sau în planul de administrare al companiei. Acesta avea o experiență de peste 25 de ani în industria aviatică și o bogată experiență managerială în domenii precum operațional, comercial, tehnic și financiar.

Wolff a ocupat, din 2012 până în prezent, funcția de director general al Banat Group, dealer în cadrul rețelei Automobile Bavaria.

EXCLUSIV Marsh va asigura flota Tarom, cel mai mare cont din România, pentru al doilea an consecutiv. Prețul: peste 1,3 milioane dolari. Cât primesc pasagerii sau rudele în caz de accident, prăbușire, deturnare sau piraterie CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Marsh va asigura flota Tarom, cel mai mare cont din România, pentru al doilea an consecutiv. Prețul: peste 1,3 milioane dolari. Cât primesc pasagerii sau rudele în caz de accident, prăbușire, deturnare sau piraterie

Tarom estimează că va înregistra în acest an pierderi în valoare de 206,79 milioane lei, potrivit proiectului privind bugetul de venituri și cheltuieli rectificat pus în dezbatare de acționarul majoritar, Ministerul Transporturilor.

Aceste pierderi sunt de cinci ori mai mari față de bugetul inițial aprobat în luna septembrie în Guvern, care indica un rezultat negativ de 41,2 milioane lei, pentru acest an.

Anul trecut, Tarom a raportat pierderi de 46,97 milioane lei (11,1 milioane euro), pe fondul scăderii veniturilor și al valorii activelor imobilizate.

viewscnt
Afla mai multe despre
tarom
bmw