Tarom amână cumpărarea de aeronave noi după ce a înregistrat pierderi de 8 ori peste țintă

Tarom amână cumpărarea de aeronave noi după ce a înregistrat pierderi de 8 ori peste țintă
scris 21 sep 2016

Compania aeriană de stat Tarom își amână planul de cumpărare a două aeronave noi, care să înlocuiască cele mai vechi aparate din portofoliu, respectiv cele două Airbus A310 achiziționate în 1992, după ce pentru primul semestru al acestui an a raportat pierderi de 28,6 milioane lei (peste 6 milioane euro), de opt ori mai mari față de nivelul prevăzut în bugetul de venituri si cheltuieli.

Tarom operează în prezent cu 22 de aeronave, după ce unul dintre aparatele Airbus A310, cumpărate în 1992, a ieșit din uz pe 12 septembrie, iar operatorul ia în calcul păstrarea unei flote de 21 de aeronave în sezonul de iarnă, după ce a doua aeronavă de același tip va ieși din uz pe 31 octombrie, potrivit unui răspuns trimis de reprezentanții companiei, la solicitarea News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Fostul director general al companiei, Gabriel Stoe, anunțase în iunie că analizează posibilitatea achiziționării a două aeronave noi pentru a înlocui cele mai vechi aparate din portofoliu, cele două Airbus A310 cumpărate în 1992.

Stoe estima o sumă necesară de 5 milioane de dolari pentru fiecare aeronavă și declara că mai este nevoie doar de aprobarea consiliului de administrație.

Tarom intră în competiție cu operatorii low-cost pe curse populare precum cele spre Viena sau Roma CITEȘTE ȘI Tarom intră în competiție cu operatorii low-cost pe curse populare precum cele spre Viena sau Roma

Însă Tarom a raportat pentru primul semestru pierderi de 28,6 milioane lei (peste 6 milioane euro), de opt ori mai mari față de nivelul prevăzut în bugetul de venituri si cheltuieli, astfel că acest plan a fost amânat.

Pentru sezonul de iarnă, compania ia în calcul două variante, iar una dintre ele este ”acoperirea rutelor actuale cu cele 21 de aeronave disponibile în flotă, după retragerea celor două Airbus A310, concomitent cu reevaluarea frecvențelor și a rutelor existente în portofoliul companiei”.

A doua variantă ar fi, în opinia reprezentanților Tarom, închirierea în regim ”wet lease”, adic[ închirierea unui avion cu tot cu personalul auxiliar, a unei aeronave care să acopere inclusiv volumul de operare a unor curse charter suplimentare, solicitate în mod regulat în perioada de iarnă.

Cumpărarea a două aeronave noi în acest an pentru a înlocui cele două Airbus-uri ieșite din uz este exclusă, potrivit informațiilor transmise News.ro de către reprezentanții companiei.

Pentru sezonul de vară 2017, compania analizează oportunitatea de închiriere in regim ”dry lease”  - sau închirierea unui avion fără personalul auxiliar - a unei aeronave compatibile cu flota deținută.

Anchetă pentru fraudă, mită și corupție la vânzarea de aeronave comerciale Airbus CITEȘTE ȘI Anchetă pentru fraudă, mită și corupție la vânzarea de aeronave comerciale Airbus

Compania Tarom are acum o flotă de 22 de avioane formată din trei mărci diferite, Airbus, ATR și Boeing, cu o medie de vârstă de peste 15 ani, situație care mărește semnificativ costurile de întreținere și operare.

Operatorul aerian low-cost Blue Air, care, cu 1,42 milioane de pasageri transportați în primul semestru, a depășit Tarom din punctul de vedere al flotei, ajungând la 26 de avioane.

Tarom a transportat, în 2015, 2,39 milioane de pasageri. Cea mai mare companie aeriană de pe piața românească, după numărul de pasageri transportați, este Wizz Air, cu 2,422 milioane de pasageri în primele șase luni ale acestui an, în creștere cu peste 10% față de perioada echivalentă din 2015.

viewscnt
Afla mai multe despre
tarom
pierderi
avioane
aeronave