România îl dezgroapă pe Dracula și-l trimite prin lume să promoveze turismul

România îl dezgroapă pe Dracula și-l trimite prin lume să promoveze turismul
scris 17 nov 2016

După mai bine de 15 ani în care a fost abandonat ca atâtea multe alte proiecte, Dracula pare să fi dat de sânge proaspăt. Autoritatea Națională pentru Turism (ANT) și-a propus să dezgroape cel mai cunoscut detaliu despre România în străinătate și să-l folosească pentru promovarea turismului.

Anca Nedea, președintele ANT, a vorbit la deschiderea Târgului de Turism al României despre o repoziționare a României în ceea ce privește strategia de marketing, având ca element central misterul. Promisiunea misterului, a spus Nedea, va se va completa cu promisiunea călătoriei în timp, prin experimentarea miturilor, explorarea locurilor.

Urmărește-ne și pe Google News

"Dați-ne voie să ne asumăm cu toții ceea ce avem - mitul lui Dracula, care în timp ce noi ni-l dezbăteam, a ajuns să ni-l fure alții. Dacă noi nu ne asumăm un Dracula, va fi altcineva care va face asta", a afirmat șefa ANT. Alături de Dracula, România va promova turismul cu elemente care țin de autenticitate, mister și legendă. "Măștile dacice, miturile, legendele pe care fiecare zonă poate nu le exploatează suficient, fac parte din autenticitatea căutată de toți străinii care colindă lumea", a mai spus Anca Nedea.

Anca Nedea: Brandul turistic al României ar trebui repoziționat, este ușor depășit CITEȘTE ȘI Anca Nedea: Brandul turistic al României ar trebui repoziționat, este ușor depășit

Ea a anunțat că ANT va derula la sfârșitul anului 2016 - începutul anului 2017 un concurs creativ național, la care vor putea  participa atât persoane fizice, cât și persoane juridice, care respectă Brief-ul de creație și care doresc să se înscrie în competiția pentru Cea mai bună idee de campanie pentru repoziționarea României pe piețele externe.

Ideile vor fi selectate, atât în mediul online, de către fanii paginii de Facebook a ANT, cât și de către membrii unui juriu format din reprezentanții autorităților publice centrale, membrii Academiei de Studii Economice, ai International Advertising Association România, reprezentanți ai asociațiilor de promovare, precum și de către ambasadorii turismului românesc, dar și ai Universității de Arte Plastice și Design.

Mesajul desemnat câștigător pentru campania de repoziționare a României pe piața internațională a turismului va fi dezvoltat și declinat pe diferite medii de comunicare, pe piețele țintă, de către o agenție de publicitate specializată, din România, selectată ulterior prin licitație publică.

Romexpo găzduiește între 17 și 20 noiembrie ediția de toamnă a Târgului de Turism al României. Târgul reunește cele mai mari companii din domeniu care își prezintă ofertele speciale pentru pasionații de turism cultural, turism de tratament, rural sau de business, dar și pentru cei care îndrăgesc croazierele, destinațiile exotice și turismul de aventură.

Ediția de toamnă a Târgului de Turism vine și în întâmpinarea celor care deja se gândesc la sezonul estival, companiile expozante prezentând și pachete turistice pentru litoralul românesc, grecesc sau bulgăresc pentru vara anului 2017, oferte pentru petrecerea Sărbătorilor Pascale, dar și reduceri pentru destinații exotice din ce în ce mai vizitate de români precum Republica Dominicană, Maldive, Thailanda, Bali, Seychelles, Zanzibar, Canare sau Mallorca.

Peste 230 de agenții de turism și turoperatorii din România, Austria, Bulgaria, Germania, Grecia, India, Iordania, Israel, Italia, Macedonia, Marea Britanie, Palestina, Republica Dominicană și Ungaria vor avea standuri la târg.

Vor fi prezente și Consiliile Județene din Arad, Arges, Bacău, Brăila, Dâmbovița, Gorj, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Mehedinți, Satu-Mare, Sibiu, Suceava, Neamț, dar și reprezentanți ai orașelor București, Piatra Neamt, Sibiu, Panciu, Sighișoara, Făgăraș, Caracal, Horezu, Techirghiol, Târgoviște, Iași, Băile Olănești Molivisu și Zalău.

viewscnt
Afla mai multe despre
nedea
ant
turism
dracula
promovare