Grupul chinez de servicii financiare Ant Group nu intenționează să lanseze o ofertă publică inițială, ci să se concentreze pe optimizarea operațiunilor sale, transmite Reuters.
Fondatorul gigantului chinez din domeniul comerțului electronic Alibaba, Jack Ma, va ceda controlul asupra Ant Group, cel mai mare fintech din lume, în cadrul unui proces de restructurare prin care miliardarul vrea să pună capăt presiunii organismelor de reglementare care a început în urmă cu doi ani, după anularea listării la bursă a Ant Group.
Conducerea centrală a Chinei și-a dat acordul preliminar pentru reluarea ofertei publice inițiale (IPO) a grupului de servicii financiare Ant Group, al miliardarului Jack Ma, au declarat două surse care cunosc această problemă, în cel mai clar semn de până acum că Beijingul își relaxează presiunea asupra sectorului tehnologic, transmite Reuters.
Simtel Team, companie românească de inginerie și tehnologie listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București, a ajuns la un acord cu privire la preluarea pachetului majoritar de acțiuni al ANT Power Energy, furnizor de servicii de prognoză pentru centralele electrice fotovoltaice și eoliene.Tranzacția este supusă aprobării în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor din data de 28 decembrie 2021.
Compania chineză de e-commerce Alibaba a înregistrat în primele trei luni ale anului prima pierdere de la listarea pe bursa din SUA, acum șase ani, după ce guvernul chinez i-a aplicat o amendă de $2,8 miliarde pentru abuz de poziție dominantă.
Acțiunile Alibaba au crescut, luni, puternic pe bursa de la Hong Kong, chiar dacă autoritățile chineze au lovit gigantul din domeniul comerțului electronic cu o amendă record.
China vrea să impună giganților tehnologici, precum Ant, Tencent și JD.com, să pună la dispoziția autorităților date privind împrumuturile de consum, pentru a preveni îndatorarea excesivă a populației și fraudele, într-o campanie de întărire a supravegherii acestui sector, au declarat două persoane apropiate situației, citate de de Reuters.
Gigantul chinez Alibaba, luat în vizor de autoritățile chineze, vrea să atragă cel puțin 5 miliarde de dolari din vânzarea de obligațiuni, potrivit surselor Reuters.
Acțiunile gigantului de comerț electronic Alibaba scad cu aproape 8% luni după ce platforma de vânzări și afiliata sa de servicii financiare, Ant Group, au intrat în vizorul autorităților chineze.
Bursa din Shanghai a suspendat Oferta Publică Inițială a Ant Group Co Ltd pe platforma sa STAR Market, care fusese inițial stabilită pentru 5 noiembrie, a anunțat marți operatorul bursier chinez, transmit Bloomberg și Reuters, citate de Agerpres. Conform comunicatului Bursei din Shanghai, listarea companiei fintech Ant a fost oprită din cauza incapacității grupului de a îndeplini noile condiții stabilite de autoritățile de reglementare. În urma deciziei Bursei din Shanghai, Ant a decis să oprească și listarea la Hong Kong.
Procesatorul chinez de plăți Ant Group, cel mai valoros “unicorn” din lume și cea mai mare companie din fintech, parte a gigantului Alibaba, este așteptat să strângă aproape 35 miliarde de dolari în urma listării duale din Hong Kong și Shanghai, cea mai ofertă publică de acțiuni din istorie.
Didi Chuxing Technology, corespondentul Uber din China și al treilea cel mai valoros “unicorn” din lume, cu Alibaba, Tencent și Uber printre acționari, se pregătește să se listeze la bursă, țintind o evaluare de peste 60 miliarde de dolari.
Procesatorul chinez de plăți Ant Financial Services Group, cel mai valoros “unicorn” al lumii și cea mai mare companie din fintech, parte a gigantului Alibaba, a lansat procedurile în vederea listării la bursă, vizând o evaluare de peste 200 miliarde de dolari.
După ce Ministerul Turismului a fost desființat în organigrama noului Executiv, iar acest domeniu important al economiei este reprezentat ca un departament oarecare în cadrul Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, patronatele din turism cer Guvernului înființarea Autorității Naționale pentru Turism, care să fie condusă de un președinte cu rang de secretar de stat. Această măsură va duce la dezvoltarea sectorului în viitor și va asigura continuarea și coerența măsurilor reglementate pentru finalizarea actelor normative aflate în dezbatere publică, se arată într-un comunicat al Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).
Lungmetrajul SF „Ant-Man and the Wasp”, regizat de Peyton Reed, a debutat pe primul loc în box office-ul nord-american, cu încasări de 76 de milioane de dolari.
Ant Financial Services Group, divizia de plăți digitale a gigantului chinez Alibaba, a atras aproximativ 14 miliarde de dolari în cea mai mare rundă de finanțare a unei companii cu capital privat la nivel global. În urma operațiunii, Ant Financial a devenit cea mai valoroasă companie fintech, fiind evaluată la circa 150 miliarde de dolari.
Ant Financial Services Group, divizia de plăți digitale a gigantului chinez Alibaba, a ajuns la un acord pentru preluarea MoneyGram, cu activități și în România, într-o tranzacție care evaluează furnizorul american de servicii financiare la aproximativ 880 milioane de dolari.
Autoritatea Națională pentru Turism (ANT) încearcă să aducă pe litoral turiștii polonezi care, în anii '70-'80, erau copii și veneau cu părinții în stațiunile românești de la mare. În paralel, autoritățile din turism își propun să crească numărul polonezilor pe circuitele culturale și în stațiunile balneare.
După mai bine de 15 ani în care a fost abandonat ca atâtea multe alte proiecte, Dracula pare să fi dat de sânge proaspăt. Autoritatea Națională pentru Turism (ANT) și-a propus să dezgroape cel mai cunoscut detaliu despre România în străinătate și să-l folosească pentru promovarea turismului.
Autoritatea Națională pentru Turism a aplicat 79 de amenzi în valoare de 1,72 milioane lei în primele zece luni ale acestui an, sancționând agențiile de turism, hotelurile și pârtiile de schi pentru neregulile constatate, și a retras 1.089 de licențe de turism, potrivit datelor transmise de instituție, la solicitarea News.ro.
România are nevoie de un buget de promovare turistică de cel puțin 10 milioane de euro, fondurile anuale de 2 milioane de euro de acum fiind insuficiente, a declarat miercuri, într-o conferință de presă, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), Alin Burcea.
Autoritatea Națională pentru Turism (ANT) a elaborat un proiect de ordonanță de urgență prin care propune amenzi de zece ori mai mari decât până acum pentru neregulile privind activitatea de comercializare a pachetelor de servicii turistice, care ajung până la 10.000 de lei, a anunțat miercuri președintele instituției, Anca Pavel-Nedea.
La târgul de turism de la Londra de săptămâna trecută, reprezentantul FPTR, avându-i la dreapta pe un oficial al Primăriei Capitalei și la stânga pe ambasadorul român în Marea Britanie, Dan Mihalache, alături de președinta ANT, Anca Nedea, a lansat programul "City Break în București", cu prețuri de la 99 de euro pentru 3 nopți de cazare, despre care Profit a scris recent. Deși Anca Nedea, după cum se poate vedea în filmul de la eveniment prezentat de Profit.ro la finalul articolului, spune că "avem un anunț drăguț de făcut" și că "este un pachet de city break special", ANT neagă ulterior într-un comunicat că este instituția implicată în lansarea acestui program.
Aproape trei sferturi dintre străinii care înnoptează în hotelurile din România sunt, de fapt, oameni de afaceri, funcționari sau angajați ai diverselor companii, ajunși în România în interes de serviciu și pe care statistica îi clasifică drept turiști. Conștientă de această realitate, Autoritatea Națională pentru Turism (ANT) caută soluții prin care să îi transforme în turiști adevărați.