Peste 130.000 de turiști au cheltuit în jur de 7,5 milioane de euro pentru minivacanța de Rusalii. Ce tarife au astăzi hotelurile

Peste 130.000 de turiști au cheltuit în jur de 7,5 milioane de euro pentru minivacanța de Rusalii. Ce tarife au astăzi hotelurile
scris 5 iun 2017

Mai mult de 130.000 de turiști, dintre care 50.000 pe litoral, au cheltuit în minivacanța de Rusalii aproximativ 7,5 milioane de euro, potrivit unui studiu al Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), realizat pe baza datelor furnizate de către structurile de cazare.

La fel ca anul trecut, sărbătoarea Rusaliilor a reprezentat, de fapt, adevărata deschidere a sezonului estival pe litoral. În această minivacanță au sosit la mare turiști dornici să se bucure de apă și soare, spre deosebire de minivacanța de 1 Mai, când cei mai mulți români au ajuns la mare pentru distracție, iar mulți dintre cei care au putut fi văzuți în stațiuni erau constănțeni. Chiar dacă temperaturile n-au fost exagerat de ridicate, turiștii au putut să facă plajă și să se relaxeze la malul mării.

Urmărește-ne și pe Google News

În aceste zile, mai mult de 50.000 de români și-au petrecut minivacanța de Rusalii în stațiunile de pe litoral și au cheltuit aproximativ 3 milioane de euro. Cele mai aglomerate au fost structurile de cazare din nordul litoralului - Mamaia și Năvodari, dar foarte mulți turiști au ajuns și în Vama Veche. Dacă în stațiunile din sud (Saturn, Venus, Jupiter și Neptun) au sosit mai mult familii cu copii, în cele din nord și în Vama Veche au venit în general tineri, atrași de distracție și petreceri.

Cel mai mare \ CITEȘTE ȘI Cel mai mare "exod" de pensionari străini în România din ultimii 25 de ani lasă 1,5 milioane euro. Le plac sarmalele, prăjiturile și stau la cozi pentru cărți poștale

În acest an, hotelierii au venit în întâmpinarea turiștilor cu tarifele mai mici cu 30%-40% față de cele din sezon, iar pentru cei care au stat mai multe zile s-au aplicat tarifele din programul "Litoralul pentru toti". Pachetele turistice au fost variate, iat unele dintre ele au inclus toate tipurile de masă. Unii dintre turiști au achiziționat pachete all inclusiv, alții au preferat să mănânce la puținele terase deschise. Tarifele medii au variat de la o categorie de confort la alta, începând cu 60 de lei pe noapte camera de 1*, 100 lei camera de 2*, 150 lei camera de 3* și 350 lei camera de 4*.

Chiar dacă la munte s-au anunțat precipitații, 20.000 de români și-au rezervat o vacanță într-unul din hotelurile din stațiunile montane. Din estimările FPTR, aceștia au cheltuit pe vacanță în jur de 1,2 milioane de euro. La munte, cazarea a costat între 80-500 lei de persoană. Cele mai căutate stațiuni au fost cele de pe Valea Prahovei.

Peste 50.000 de turiști sunt așteptați pe litoral în minivacanța de Rusalii. Tarifele variază între 65 și 3.000 de lei CITEȘTE ȘI Peste 50.000 de turiști sunt așteptați pe litoral în minivacanța de Rusalii. Tarifele variază între 65 și 3.000 de lei

Peste 45.000 de români au preferat, pe de altă parte, să meargă la pensiuni, cele din zona Bran, Moeciu, Mărginimea Sibiului fiind pe primul loc în topul solicitărilor. Pentru astfel de vacanțe, turiștii au plătit aproximatv 2,4 milioane de euro.

Stațiunile balneare au fost de asemenea solicitate în această perioadă. Astfel, 15.000 de români au ales să-și petreacă vacanța la băi, unde au putut beneficia de programe speciale de tratament și relaxare. La Băile Felix, trei nopți de cazare cu mic dejun, la hotel de patru stele cu Spa, au costat 600 lei. Per total, cei 15.000 de turiști au plătit pentru vacanță în stațiunile balneare aproape 700.000 de euro.

Românii care și-au dorit să petreacă în natură s-au orientat spre Delta Dunării. Este vorba despre 1.500 de persoane, în special pescari pasionați și turiști dornici de inedit. În ceea ce privește tarifele, în Delta Dunării, de exemplu, trei nopți de cazare la un hotel de trei stele, cu mic dejun, costă 500 de lei de persoană. Din calculele FPTR, în Deltă s-au cheltuit în această perioadă aproximativ 200.000 de euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
turisti
romania
rusalii