BMW invită startup-urile, inclusiv cele din România, la StartupFest Europe, din Olanda, pentru a-și găsi noi parteneri

BMW invită startup-urile, inclusiv cele din România, la StartupFest Europe, din Olanda, pentru a-și găsi noi parteneri
scris 19 iul 2017

BMW Group cheamă startup-urile din Europa la un concurs de idei, premiul real fiind integrarea în rețeaua de parteneri a grupului și accesarea acceleratoarelor de afaceri ale companiei. Va exista și un premiu simbolic, un automobil X1, ce va putea fi folosit un an. BMW Startup Challenge are loc în cadrul StartupFest Europe 2017, din Olanda, între 25 și 28 septembrie.

Compania producătoare de automobile BMW a lansat provocarea companiilor start-up din toate domeniile legate de produse sau servicii de mobilitate să-și prezinte ideile de servicii, produse sau tehnologii cu caracter de pionierat în cadrul unei competiții care va oferi șansa de a deveni parte a unui grup care, anual, cumpără servicii și produse valorând miliarde de dolari.

Urmărește-ne și pe Google News

Companiile care participă la festival au o șansă extraordinară de a cunoaște și a prezenta ideile marilor fonduri de investiții și antreprenorilor de top, cum este BMW Group. Toți cei înscriși în competiție vor fi examinați de BMW Startup Garage, echipa responsabilă cu identificarea companiilor start-up pentru parteneriate cu BMW Group. Zece companii start-up vor fi selectate pentru a-și prezenta inovația unui juriu de specialitate, format din nume importante din universul companiilor start-up. Printre membri se vor număra Daan Roosegaarde (artist olandez și fondator al Studio Roosegaarde), Evert Jaap Lugt (director general al YES!Delft), Menno Kleingeld (director general al Enabling Transport Solutions VDL Groep) și Pieter Waasdorp (director de antreprenoriat în cadrul Ministerului Afacerilor Economice).

Cele mai bune trei companii start-up, selectate dintre cele 10 finaliste, vor fi invitate să-și prezinte inovațiile, în direct, în fața unei audiențe formată din jurnaliști și antreprenori internaționali, în cadrul unui Simpozion BMW Startup special, ce are loc la Amsterdam, pe 26 septembrie.

Germanul care a fondat furnizorul român de soluții VPN CyberGhost: Uitați de Silicon Valley, România este o destinație mai bună pentru startup-uri! Prietenii l-au considerat “nebun” venind în România CITEȘTE ȘI Germanul care a fondat furnizorul român de soluții VPN CyberGhost: Uitați de Silicon Valley, România este o destinație mai bună pentru startup-uri! Prietenii l-au considerat “nebun” venind în România

Toate cele trei finaliste vor beneficia de o vizită, cu toate cheltuielile plătite, la BMW Startup Garage din München (Germania), unde vor avea șansa de a-și prezenta propunerile în detaliu în fața managerilor BMW care sunt responsabili pentru achiziția de produse și servicii în numele companiei.

Câștigătorul general ales dintre aceste trei companii start-up va primi marele premiu: utilizarea timp de 12 luni a unui BMW X1, care va fi construit în Olanda.

"În mod constant, BMW Group se confruntă cu numeroase provocări legate de inovație pentru care nu are întotdeauna soluții interne imediate, motiv pentru care căutăm la nivel global tehnologile de care avem nevoie, în special în rândul inovatorilor care conduc companii start-up", a declarat Neil Fiorentinos, directorul general BMW Group Olanda.

Acceleratoarele de business BMW Startup Garage și URBAN-X, fondul de investiții BMW i Venture și inițiativele start-up ale BMW sunt concepute pentru a găsi soluții tehnologice într-o perioadă de convergență a mai multor tendințe sociale, fiecare având potențialul de a schimba dramatic mobilitatea și viața urbană, cum ar fi domeniile mobilității automatizate, conectate, electrificate și comune.

BMW i Ventures este un fond de investiții care oferă investiții în stadiu inițial și mediu în soluții de ultimă oră care se concentrează pe nevoile de mobilitate ale populației urbane. BMW i Ventures investește în aceste soluții, concentrându-se pe activitățile actuale și viitoare ale BMW în domeniul tehnologiei și al clienților/serviciilor.

BMW Startup Garage își propune să ajute companiile start-up să-și construiască afacerea auto, devenind partenerul lor pentru a-i ajuta să-și plaseze produsul sau serviciul în milioane de automobile. Garage caută companii start-up cu tehnologii, produse sau servicii inovatoare, care pot să avanseze în mod semnificativ sau să revoluționeze industria auto. Acest parteneriat "Venture Client" permite unei companii start-up să demonstreze valoarea soluțiilor sale pentru industria auto prin integrarea lor în primul rând în automobilele sau în serviciile de mobilitate BMW Group și companiilor start-up acces la o rețea de ingineri și directori din cadrul companiei.

URBAN-X este un accelerator pentru companiile start-up care reimaginează viața urbană, condus de MINI și fondul de investiții inițiale Urban Us. De la lansarea sa în 2016, URBAN-X a devenit casă pentru antreprenorii creativi din întreaga lume, care îmbunătățesc orașele prin tehnologie și design. URBAN-X nu este un accelerator de mobilitate; inițiativa merge dincolo de automobil, acoperind subiecte urbane esențiale precum viața viitoare, soluțiile noi pentru aprovizionarea cu apă și alimentare și inovarea sistemelor de reciclare.

Ceea ce este unic despre i Ventures, Startup Garage și URBAN-X este că oferă atât finanțare, cât și o relație cu clienții, iar în cele din urmă permite companiilor start-up să devină parte a grupului care are acces la o piață de produse și servicii valorând miliarde de dolari anual.

Cei care doresc să se înscrie în competiție pot afla mai multe pe cele două site-uri, cel al festivalului și cel al BMW.

 www.bmwstartupgarage.com/startupfesteurope2017 sau www.startupfesteurope.com/site/news/join-bmw-challenge-startupfest-europe.

viewscnt
Afla mai multe despre
bmw
startup
startupfest