Evenimentul, transmis în direct atât pe toate platformele Profit.ro, cât și la postul de televiziune Prima News, este organizat cu sprijinul Salt Bank și Adservio
Universitățile lucrează deja la proiecte comune pentru a accelera transferul tehnologic în economie. Un exemplu este Romanian Artificial Intelligence Hub, care vizează atât cercetarea, cât și dezvoltarea ecosistemului de companii din jurul AI.
„Este o schimbare majoră de paradigmă prin care trece societatea. Este, păstrând proporțiile, o nouă revoluție industrială”, a spus Costoiu, arătând că, spre deosebire de etapele anterioare, noile tehnologii nu doar ajută omul, ci pot prelua activități și chiar îl pot înlocui în anumite procese.
Potrivit acestuia, proiectele de cercetare în domeniul inteligenței artificiale au rol dublu: dezvoltarea de soluții și crearea unui cadru economic în care acestea să fie transferate rapid din zona academică în companii. „Trebuie să dezvoltăm acest mediu, iar universitățile sunt pe deplin implicate”, a spus rectorul.
Costoiu a subliniat că dezvoltarea inteligenței artificiale nu este posibilă fără cercetare și inovare, iar utilizarea actuală – de la aplicații de tip chat până la generarea de conținut – este doar începutul. „Este important să înțelegem până unde poate ajunge inteligența artificială”, a arătat acesta.
Declarațiile vin în contextul în care utilizarea AI ridică deja probleme legate de drepturile de autor și de responsabilitate. „O inteligență artificială creează o soluție, care este folosită de o altă inteligență artificială (...). La final apare întrebarea: cui aparține produsul final?”, a spus Costoiu, indicând apariția unor zone gri juridice.
El a menționat că implicațiile merg până la decizii critice, inclusiv în domeniul militar, unde există deja sisteme care folosesc inteligența artificială. „Există decizii pe care inteligența artificială le ia, inclusiv de viață și de moarte”, a afirmat acesta.
În acest context, rectorul a avertizat că sistemul educațional trebuie să se adapteze rapid. „Trebuie să pregătim tinerii nu doar pentru inteligența artificială de astăzi, ci și pentru cea care nu există încă, dar va apărea mâine”, a spus Costoiu, adăugând că rolul școlii este să ofere baza pentru adaptarea continuă la schimbările tehnologice.
















