Proiectul de lege privind implementarea rețelelor 5G

Proiectul de lege privind implementarea rețelelor 5G
scris 22 apr 2021

Autori: Andrei Georgescu, Partner Suciu Popa, Andrei Nicolae, Associate Suciu Popa

La nivel mondial, companiile telecom au trecut printr-o serie de schimbări majore, în urma apariției tehnologiei 5G. Această piață emergentă a fost subiectul unor varii dezbateri, principalul motiv fiind același: implicațiile cu privire la securitatea națională.

Urmărește-ne și pe Google News

Urmare a trendului celorlalte țări, Guvernul României a aprobat un proiect de lege privind adoptarea unor măsuri referitoare la infrastructurile informatice și de comunicații de interes național și condițiile implementării rețelelor 5G. Acest proiect a fost lansat spre dezbatere publică încă din august 2020 de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii. În prezent, acesta se află in parlament spre dezbatere.

Conform proiectului de lege, operatorii de rețele 5G vor trebui să obțină autorizarea Prim-ministrului României, aceasta având la bază avizul conform al Consiliului Suprem de Apărare a Țării („CSAT”).

Potrivit proiectului de lege, avizul conform al CSAT se va emite dacă nu există niciun risc cu privire la:

  1. a) controlul unui guvern străin asupra producătorului în lipsa unui sistem juridic independent;
  2. b) absența unei structuri transparente a acționariatului producătorului;
  3. c) lipsa unui istoric de conduită corporativă etică a producătorului;
  4. d) funcționarea producătorului într-un sistem juridic care nu impune practici corporative transparente.

Proiectul de lege prevede, de asemenea, definiția conceptului de „amenințări la adresa securității naționale și apărării țării” ca fiind orice acțiuni, fapte sau stări de fapt, capacități, strategii, intenții ori planuri ce pot afecta valorile, interesele și obiectivele naționale de securitate și/sau sunt de natură să pună în pericol direct sau indirect securitatea națională, prin afectarea caracterului național, a suveranității, independenței, unității și integrității teritoriale, a funcționării normale a instituțiilor statului, a vieții și integrității fizice a cetățenilor și a organizării comunităților umane.

Prevederile proiectului de lege trebuie citite coroborat cu reglementările internaționale, cu impact asupra securității naționale.

Astfel de reglementări se pot regăsi în Acordul GATT, conceptul de „securitate națională” fiind prevăzut în mod expres la Articolul XXI „Exceptări privind securitatea”. Acest Articol prevede că o parte la Acord poate să interzică altei părți să desfășoare activități economice pe teritoriul său, în ipoteza în care această măsură se impune pentru protejarea intereselor esențiale de securitate națională.

Articolul XXI lit. b) a făcut subiectul multor interpretări și este în continuare larg dezbătut la nivel internațional. Din rațiuni de concizie, vom face referire în continuare la liniile directoare trasate de către interpretarea oficială a GATT, dar și de oficialii statelor parte la Acord, în ceea ce privește aplicarea Articolului XXI.

Unul dintre redactorii inițiali ai Acordului GATT a statuat faptul că această excepție privind securitatea națională nu trebuie interpretată în sensul în care să restricționeze în mod abuziv accesul operatorilor pe o anumită piață din alt stat semnatar al Acordului. În acest sens, ar trebui să existe un echilibru între protecția securității naționale și uniformitatea piețelor.

Cu altă ocazie, în interpretarea noțiunii de „securitate națională”, un oficial GATT a enunțat faptul  că statul trebuie să fie decidentul cu privire la accesul unui operator pe teritoriul său. Totuși, a fost exprimata opinia ca statele nu ar trebuie să depășească limitele rezonabilității în luarea unei astfel de decizii.

De asemenea, proiectul va trebui să țină cont de recomandările UE cu privire la securitatea cibernetică. În acest sens, la 22 martie 2021, Consiliul a adoptat concluzii privind Strategia de securitate cibernetică, subliniind importanța ca statele membre să facă alegeri autonome în ceea ce privește acest domeniu, dar în linie cu recomandările UE.

Suciu Popa este una dintre cele mai importante societăți de avocatură din România, cu performanțe notabile în toate ariile dreptului afacerilor și disputelor administrative și comerciale si arbitrajelor, fiind clasată în mod constant de către ghidurile locale și internaționale în topul firmelor de avocati pe diverse specializări. Echipa Suciu Popa este formată din profesionisti pasionați pe care clienții o consideră „extrem de puternică, rapidă și fantastică din punct de vedere profesional” (Chambers & Partners) sau „foarte eficientă și cu o prezență impresionantă pe piață” (Legal 500 EMEA).

Un articol Legal Marketing

viewscnt
Afla mai multe despre
5g