Prof Univ Dr avocat Dragoș Chilea, prodecan al Baroului Constanța, a fost ales, în urmă cu câteva zile, președinte al Baroului Penal Internațional.
The International Criminal Bar (ICB) a fost înființat la 15 iunie 2002 la Conferința de la Montreal. Prima Adunare Generală a avut loc la Berlin în perioada 21 martie – 22 martie 2003, si a reunit peste 400 de persoane din peste 50 de țări. Membrii Consiliului ICB asigură cea mai bună reprezentare globală prin prezența membrilor aleși de pe cele cinci continente, cu propriile sisteme juridice.
ICB reunește uniunile barourilor nationale si regionale și alte organisme profesionale internaționale de juristi, toți angajați în promovarea justiției penale internaționale și apărarea intereselor avocaților din întreaga lume. ICB a asistat la crearea și funcționarea Curții Penale Internaționale (ICC), precum și la practica altor instanțe penale internaționale și a programelor penale în jurisdicțiile naționale.
ICB a colaborat cu diferite guverne pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la necesitatea punerii în aplicare a unui sistem eficace de justiție penală internațională și a sprijini măsurile de punere în aplicare, toate acestea cu sprijinul comunității juridice internaționale și al instituțiilor și actorilor relevanți din acest domeniu.
Articol LegalMarketing