Oana Bădărău, Partener PeliPartners | Amendă record în industria de real estate

Oana Bădărău, Partener PeliPartners | Amendă record în industria de real estate
scris 5 dec 2019

O companie care deține și închiriază bunuri imobiliare în Berlin a fost sancționată recent cu o amenda de 14,5 milioane de euro pentru încălcarea regulilor de protecție a datelor în relația cu chiriașii.

Acest cuantum este cel mai mare dintre cele aplicate în domeniul protecției datelor până acum în Germania și unul dintre cele mai mari administrate în Europa, fiind deocamdată depășit de o amenda aplicată în Franța de 50 de milioane si de alta din Austria de 18 milioane. Deși autoritățile din UK au în vedere emiterea unor sancțiuni de peste 100 milioane de euro, în acele spețe deciziile nu sunt încă finale. Amenda de 14,5 milioane de euro primită de Deutsche Wohnen SE este cea mai mare ridicată de până acum în Europa în industria de real estate, până în acest moment amenzile din această ramură de activitate nedepășind 500.000 de euro.

Urmărește-ne și pe Google News
GUEST WRITER Andrei Ștefanovici și Anca Atanasiu, avocați Radu și Asociații SPRL: Ce schimbări importante aduce pe piața muncii din România Directiva privind asigurarea echilibrului dintre viața profesională și cea privată CITEȘTE ȘI GUEST WRITER Andrei Ștefanovici și Anca Atanasiu, avocați Radu și Asociații SPRL: Ce schimbări importante aduce pe piața muncii din România Directiva privind asigurarea echilibrului dintre viața profesională și cea privată

Deutsche Wohnen SE a fost investigată în urma sesizării formulate de un chiriaș, la fel ca în multe alte situații în care investigațiile sunt declanșate pe baza unor sesizări. Autoritatea a constatat că sistemele informatice folosite de companie nu permiteau ștergerea datelor care nu mai erau necesare, iar compania oricum colecta și păstra datele chiriașilor fără a verifica dacă acest lucru era legal sau măcar necesar. Legea cere aplicarea consecventă și eficientă a principiilor GDPR la prelucrarea datelor, atât în momentul stabilirii mijloacelor de prelucrare, cât și în cel al prelucrării în sine.

Cuantumul record al amenzii ce va fi plătită de Deutsche Wohnen SE a fost probabil justificat atât de gravitatea încălcării, volumul mare de date prelucrat cu nerespectarea cerințelor legale, dar și de faptul că autoritatea a constatat aceleași deficiențe în două inspecții organizate la distanță de aproape doi ani una de cealaltă.

Material Legal Marketing

viewscnt
Afla mai multe despre
oana bădărău
pelipartners