Autori: Ruxandra Jianu, Tax Partner; Paul Chichernea, Tax Consultant; Anda Diaconescu, Associate
CONTEXT
În data de 23 octombrie 2020, Guvernul a adoptat OUG nr. 181/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial în data de 26 octombrie 2020.
Principalele măsuri prevăzute de Ordonanță sunt următoarele:
a) Măsuri privind acordarea eșalonării la plată
- Se aplică o procedură alternativă simplificată de acordare a eșalonării la plată pentru cel mult 12 luni, pentru obligațiile bugetare principale și accesorii a căror scadență/termen de plată s-a împlinit după data la care a fost declanșată starea de urgență și până la data eliberării certificatului de atestare fiscală;
- Beneficiari ai facilității de eșalonare simplificată sunt toți contribuabilii, indiferent de forma de proprietate, inclusiv cei care au în derulare o înlesnire la plată potrivit Codului de procedură fiscală și care nu înregistrează obligații fiscale restante la data declarării stării de urgență, sau acestea au fost achitate până la eliberarea certificatului fiscal;
- Pentru acordarea eșalonării, contribuabilul trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
a) să depună cerere până la data de 15 decembrie 2020, inclusiv;
b) să nu înregistreze obligații bugetare restante la data declarării stării de urgență și neachitate ulterior;
c) să nu se afle în procedura insolvenței;
d) să nu se afle în dizolvare potrivit prevederilor legale în vigoare;
e) să aibă depuse toate declarațiile fiscale;
f) să nu i se fi stabilit răspunderea potrivit legislației privind insolvența și/sau răspunderea solidară, potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală.
- Eșalonarea la plată nu se acordă pentru sume de până la 500 de lei, în cazul persoanelor fizice, respectiv 5.000 de lei, în cazul persoanelor juridice;
- Începând cu data de 26 decembrie 2020, pentru obligațiile fiscale eșalonate la plată, se datorează și se calculează dobânzi la un nivel de 0,01% pentru fiecare zi de întârziere;
- Pentru rata de eșalonare la plată achitată cu întârziere până la următorul termen de plată din graficul de eșalonare, precum și pentru diferențele de obligații fiscale marcate și rămase nestinse după soluționarea deconturilor cu sumă negativă de TVA cu opțiune de rambursare, se percepe o penalitate de 5% din rata de eșalonare rămasă nestinsă, respectiv din diferențele de obligații fiscale marcate și rămase nestinse.
- În cazul pierderii valabilității eșalonării la plată, se datorează o penalitate de 5% din sumele rămase de plată din eșalonarea la plată;
- Procedura de acordare a eșalonării la plată de către organul fiscal central se aprobă prin ordin al președintelui A.N.A.F. în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență.
b) Alte măsuri fiscale
- Contribuabilii obligați la plata impozitului specific unor activități, în anul 2020, nu datorează impozit specific pentru perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și 31 decembrie 2020, inclusiv;
- În ceea ce privește obligativitatea operatorilor economici de a folosi aparate de marcat electronice fiscale, se suspendă până la data de 31 decembrie 2020 obligativitatea acestora de a asigura conectarea la distanță a aparatelor de marcat electronice fiscale în vederea transmiterii de date fiscale către Agenția Națională de Administrare Fiscală;
- În ceea ce privește măsurile de restructurare a obligațiilor bugetare restante la 31 iulie 2020, reglementate de OG nr. 6/2019, se prelungește perioada în care debitorul care dorește să beneficieze de restructurare are obligația de a notifica organul fiscal competent până în 1 noiembrie 2020 – 31 martie 2021;
- În anul 2020, în cazul contribuabililor plătitori de impozit pe clădiri/taxă pe clădiri, consiliile locale, respectiv Consiliul General al Municipiului București pot adopta hotărâri până la data de 2 decembrie 2020 privind reducerea impozitului anual pe clădiri cu o cotă de până la 50%, precum și scutirea de la plata taxei lunare pe clădiri datorate de către anumiți contribuabili, în anumite circumstanțe;
- Contravaloarea cheltuielilor cu testele pentru diagnosticarea cu infecția COVID–19 sunt deductibile pentru persoanele care realizează venituri din activități independente. De asemenea, contravaloarea cheltuielilor suportate de angajator cu testele pentru diagnosticarea cu infecția COVID-19 sunt neimpozabile și nu sunt incluse în baza de calcul a contribuțiilor sociale pentru angajat;
- Se prelungește până în data de 25 decembrie 2020 termenul până la care nu se calculează și nu se datorează dobânzi și penalități de întârziere pentru obligațiile fiscale care au devenit scadente după data de 21 martie 2020;
- Se prelungește până în data de 25 decembrie 2020 termenul până la care nu se calculează și nu se datorează dobânzi și penalități de întârziere pentru plata cu întârziere a ratelor din graficele de eșalonare neachitate conform Codului de procedură fiscală, reglementate de OUG nr. 48/2020;
- Se prelungesc până la data de 25 ianuarie 2021, facilitățile legate de procedura de rambursare a TVA cu efectuarea ulterioară a inspecției fiscale instituită prin OUG nr. 48/2020.
Un material Legal Marketing