Tatăl său lucra ca laborant la farmacia Ortenski, singura din localitate, iar mama se ocupa cu gospodăria și cu educația fiului lor. Încă din copilărie, viața lui era marcată de lipsuri: mâncarea era adesea insuficientă, iar frigul din iernile moldovenești se simțea acut. Totuși, copilăria i-a fost presărată cu cântece și povești, care i-au format primul contact cu lumea artei și l-au inspirat să viseze la scenă.
Copilăria lui Constantin Tănase: între povești și lipsuri
Încă de mic, Tănase era atras de teatru. Era nelipsit atunci când fanfara militară cânta în fața teatrului sau când trupele de teatru vizitau orașul. Într-un interviu din 1932 pentru revista „Rampa“, el povestea cum se strecura pe scenă, profitând de momentul când fanfara cânta și lua contrabasul în mâini, ajungând astfel la cortina teatrului.
Fascinația pentru scenă s-a transformat într-un vis concret atunci când trupa lui Segalescu a venit la Vaslui. Fiind copil, dar cu o constituție dezvoltată și cu cunoștințe de idiș, a fost repartizat într-un rol de cârciumar, experiment care i-a confirmat vocația de actor.
Adolescența lui Năsăilă: inteligență și voință
Tănase nu era doar talentat, ci și puternic și mai dezvoltat decât ceilalți copii. Familia sa era cunoscută pentru oameni înalți și longevivi, iar el se remarca prin robustețea fizică și agilitatea sa. La școală, nu era printre cei mai buni elevi, însă inteligența nativă și carisma i-au permis să depășească dificultățile.
Recreațiile școlare erau pline de aventuri și de porecle: una dintre ele, „Năsăilă“, avea să-i rămână pentru tot restul vieții. Povestea cu bravada sa la bragagiul Mehmet – unde mânca, dar fugea înainte să plătească – a devenit legendară, atrăgând atenția și la școală, unde a primit o muștruluială zdravănă și un apelativ care îl va defini.
La 19 ani, Constantin Tănase a încercat să se înroleze în armată, dar nu a trecut vizita medicală. În ciuda acestei eșec, nu s-a dat bătut și a continuat să caute oportunități, reușind în cele din urmă să fie repartizat la Regimentul 1 Geniu din București, în octombrie 1899. Aici, anii de cazarmă au fost grei, dar i-au oferit posibilitatea să-și combine disciplina militară cu pasiunea pentru artă.
Primele experiențe pedagogice și teatrale
Înainte de a urca pe scenă, Tănase a fost învățător pentru scurt timp la școala din comuna Cursești, apoi în Hârșoveni. Aici a descoperit că metoda sa bazată pe blândețe, muzică și gimnastică atrăgea elevii, spre deosebire de pedepsele tradiționale. Deși metoda sa era eficientă și apreciată de copii, autoritățile locale nu au fost încântate și l-au dat afară.
În regiment, a cântat în corul bisericii Popa-Tatu și a înființat o trupă de teatru ostășesc. Acolo a descoperit ceea ce considera „poarta spre paradis“ – Conservatorul, locul unde ar fi putut învăța tainele scenei și muzicii.
În ultima zi de înscriere, a primit de la Vaslui 5 lei, suficienți cât să plătească taxa și trei cornuri. La examen, a venit în uniforma militară, fără alte haine, iar prestația sa naturală și umorul l-au adus pe lista admișilor, la clasa de comedie condusă de C.I. Nottara.
Viața de student sărac și inventiv
Viața la București era grea. Tănase împărțea camere reci și mucegăite cu prietenul său Bârlogeanu și trăia în sărăcie acută.
Încălțămintea era reparată zilnic cu cartoane puse în ghete, iar pentru o bucată de covrig, Constantin traversa orașul vânzând unsoare pentru copitele cailor.
Profesorul Nottara avertiza cursanții: „Gloria actoricească nu se câștigă stând tolănit la cafenea.“ Constantin a combinat viața militară cu studiile, lucrând în regiment, ajutând la cor și participând ca figurant la Teatrul Național.
Primele turnee și începuturile carierei profesionale
După absolvirea Conservatorului în 1905, Tănase și colegii săi Belcot și Manolescu au plecat în turnee prin țară, confruntându-se cu sărăcia extremă. Trenurile de clasa a treia, hotelurile mizere, sălile de teatru rău încălzite și spectacolele de provincie păreau chinuri, dar talentul său strălucea.
În Brăila, împreună cu Alexandru Bărcănescu și alți colegi, a fondat Asociația Lirica, unde a devenit director de scenă, iar spectacolele au început să umple sălile. Bucureștiul, când trupa sa a ajuns acolo, l-a adoptat definitiv, iar popularitatea lui a crescut rapid.
Teatrul ca armă împotriva greutăților și războiului
1913 aduce succesul, dar și provocări: Al Doilea Război Balcanic și mobilizarea îl trimit la Turnu Severin, unde suferă de toxiinfecție alimentară. În timpul Primului Război Mondial, Tănase servește în Regimentul 1 Geniu și continuă să aducă bucurie în spitale și tranșee, interpretând cuplete și snoave aproape de linia frontului.
În Iași, în timpul iernii cumplite din 1917, Tănase și trupa sa se confruntă cu lipsuri severe: nu aveau hrană, căldură sau resurse, dar continuau să organizeze spectacole caritabile pentru Crucea Roșie și orfanii războiului.
Un episod emoționant povestește despre doi soldați mutilați care, în timpul unei reprezentații într-un spital, și-au unit paturile pentru a putea aplauza împreună, simbolizând puterea teatrului de a aduce speranță și alinare chiar și în cele mai dramatice circumstanțe.
Constantin Tănase: legenda râsului românesc
După război, Tănase devine simbolul comediei românești. Cupletele, satirele și vodevilurile sale aduceau optimism și umor, transformând spectacolul într-o formă de supraviețuire și protest.
De la copilul care își punea cartoane în ghete și fura covrigi, până la actorul care a cucerit Bucureștiul, Constantin Tănase dovedește că perseverența, talentul și munca neobosită pot transforma destinul și influența cultura unei întregi națiuni.
Moștenirea sa este una de neșters: a creat un stil unic de umor, a pus Bucureștiul pe harta teatrului românesc și a inspirat generații întregi să creadă că, indiferent de condițiile materiale, visul și talentul pot triumfa.
