Dreptul Concurenței
- OUG 170/2020 privind acțiunile în despăgubire în cazurile de încălcare a dispozițiilor legislației în materie de concurență, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996
În Monitorul Oficial nr. 952 din 16 octombrie 2020 a fost publicată Ordonanța de urgență care reglementează mecanismul și procedurile prin care persoanele fizice sau juridice prejudiciate în urma unor fapte anticoncurențiale se pot adresa instanțelor judecătorești în vederea obținerii de despăgubiri („OUG 170/2020”). De asemenea, aceasta include modificări și completări ale Legii concurenței nr. 21/1996 („Legea Concurenței”).
- Context / Istoric
În contextul adoptării Directivei 2014/104/UE a Parlamentului European și a Consiliului privind anumite norme care guvernează acțiunile în despăgubire în temeiul dreptului intern în cazul încălcărilor dispozițiilor legislației în materie de concurență a statelor membre și a Uniunii Europene („Directiva”), a fost adoptată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 39/2017 („OUG 39/2017”) privind acțiunile în despăgubire în cazurile de încălcare a dispozițiilor legislației în materie de concurență, precum și pentru modificarea și completarea Legii Concurenței nr. 21/1996.
În urma sesizărilor de neconstituționalitate depuse, Curtea Constituțională a României a constatat, prin Decizia nr. 239/2020 faptul că atât OUG 39/2017, cât și Legea pentru aprobarea acesteia sunt neconstituționale, în ansamblul lor, pentru omisiunea solicitării avizului Consiliului Economic și Social.
Astfel, adoptarea OUG 170/2020 a înlăturat riscul declanșării de către Comisia Europeană a unei noi acțiuni în constatarea neîndeplinirii obligațiilor în ceea ce privește statul român. Dispozițiile cuprinse anterior în OUG 39/2017 au fost fie preluate ca atare în OUG 170/2020, fie au suferit modificări, astfel cum vor fi detaliate în continuare.
- Principalele prevederi ale OUG 170/2020 referitoare la acțiunile în despăgubire
- Persoanele care își pot exercita dreptul la acțiune, respectiv despăgubirile la care acestea sunt îndreptățite;
- Competența instanțelor judecătorești în materia acțiunilor în despăgubire;
- Divulgarea probelor în cadrul unei acțiuni în despăgubire, atât a celor din cadrul procedurii de judecată, cât și a celor incluse în dosarul unei autorități în materie de concurență, proporționalitatea divulgării urmând a fi apreciată și dispusă de instanță;
- Prescripția dreptului la acțiune:
- Termenul de prescripție pentru dreptul la acțiunea în despăgubire este de 5 ani;
- Acesta nu începe să curgă înainte de încetarea încălcării legislației în materie de concurență și înainte ca autorul acțiunii în despăgubire să fi cunoscut sau să fi trebuit să cunoască: (a) comportamentul adoptat și faptul că acesta constituie o încălcare a legislației în materie de concurență; (b) faptul că încălcarea legislației în materie de concurență i-a adus un prejudiciu; și (c) identitatea autorului încălcării;
- Răspunderea în solidar a întreprinderilor răspunzătoare pentru prejudiciul cauzat:
- Fiecare întreprindere are obligația de despăgubire integrală a prejudiciului;
- Partea prejudiciată are dreptul de a solicita despăgubiri integrale de la oricare întreprindere răspunzătoare;
- Întreprinderea care beneficiază de imunitate la amendă este răspunzătoare, în solidar: (a) față de cumpărătorii sau furnizorii săi direcți și indirecți; și (b) față de alte părți prejudiciate, numai în cazul în care nu se poate obține despăgubirea integrală de la celelalte întreprinderi care au fost implicate în aceeași încălcare;
- Este prevăzut dreptul de regres al unei întreprinderi implicate pentru recuperarea contribuției plătite pe seama altei întreprinderi;
- În cazul în care un IMM este autorul încălcării, sunt aplicabile prevederi distincte.
- Transferul supraprețurilor și dreptul la despăgubiri integrale;
- Încălcările sub forma unor carteluri provoacă prejudicii constând în creșterea prețului produselor sau serviciilor vizate de cartel cu 20%;
- Încălcările sub forma abuzului de poziție dominantă provoacă prejudicii1.
- Cât privește cuantificarea prejudiciului, sunt instituite două prezumții, pe care autorul încălcării le poate răsturna, respectiv:
- Efectele soluționării alternative a litigiilor, posibilitatea reținerii de către Consiliul Concurenței a existenței plății de despăgubiri în urma unor soluționări alternative a litigiilor ca factor atenuant pentru individualizarea sancțiunii.
- Principalele modificări și completări aduse Legii Concurenței
- Prevederi existente în OUG 39/2017 care nu au suferit modificări:
- Sancțiunea pentru nerespectarea obligației întreprinderilor de a transmite la cererea Consiliului Concurenței prețurile de vânzare a produselor comercializate prin intermediul platformelor online în vederea unor analize, studii de piață sau comparații de preț, neîndeplinirea acestei obligații, respectiv amendă de la 20.000 lei la 50.000 lei;
- Posibilitatea ca, în cursul inspecțiilor inopinate, informațiile stocate sau arhivate în mediul electronic să fie copiate și ridicate pe suport electronic, cu aplicarea de sigiliu, prelevarea informațiilor necesare investigației urmând a se realiza la sediul Consiliului Concurenței, în prezența reprezentantului întreprinderii/asociației de întreprinderi;
- Modalitatea de determinare a cifrei de afaceri la care se aplică amenda pentru omisiunea notificării unei concentrări economice săvârșite de persoane nerezidente:
a) cifra de afaceri realizată de către fiecare dintre întreprinderile înregistrate în România, controlate de contravenient;
b) veniturile obținute din România de către fiecare dintre întreprinderile nerezidente controlate de contravenient;
c) veniturile proprii, obținute din România de către contravenient și înregistrate în situațiile financiare individuale ale acestuia.
- Prevederi cu caracter de noutate:
- Este prevăzută posibilitatea microîntreprinderilor de a achita amenzile contravenționale aplicate prin actele administrative de sancționare emise de formațiunile deliberative ori de inspectorii de concurență, în conformitate cu art. 22 alin. (2) din Legea nr. 203/2018 privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenționale (jumătate din minimul amenzii în termen de 15 zile);
- Amenda pentru faptele prevăzute la art. 55 alin. (1) din Legea Concurenței nu va putea depăși 10% din cifra de afaceri totală mondială realizată de întreprinderea sau asocierea de întreprinderi în anul financiar anterior sancționării. De asemenea, minimul amenzii pentru contravențiile prevăzute la același alineat nu poate fi mai mic de 0,5% din veniturile totale realizate pe teritoriul României de întreprindere sau asocierea de întreprinderi în anul financiar anterior sancționării;
- Sunt prevăzute o serie de elemente în funcție de care Consiliul Concurenței va realiza individualizarea sancțiunilor, noutatea constând în: reperele financiare intermediare în funcție de care se va stabili cuantumul final al amenzii în limita maximă prevăzută de lege, precum veniturile totale realizate pe teritoriul României sau alte tipuri de venituri;
- Este introdusă o prevedere referitoare la noțiunile de intenție și neglijență, acestea urmând a fi interpretate în conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene cu privire la aplicarea articolelor 101 și 102 din TFUE.
Editori
Avocații specializați în Dreptul concurenței din cadrul Țuca Zbârcea & Asociații oferă servicii de asistență juridică și consultanță privind reglementările aplicabile în domeniul concurențial, inclusiv în legătură cu aspecte antitrust, tranzacții interne și transfrontaliere(fuziuni, achiziții, asocieri în participațiune etc.), precum și ajutor de stat. Avocații firmei reprezintă în mod curent interesele clienților în fața autorităților naționale din domeniul concurenței, precum și în litigii în fața instanțelor judecătorești în legătură cu o gamă largă de problematici specifice, inclusiv concurență neloială. Mai mult, Țuca Zbârcea & Asociații a dezvoltat un departament de conformitate cu reglementările din domeniul concurenței (respectiv, evaluarea prealabilă a expunerii potențiale, programe de pregătire) pentru a ajuta clienții să evite sancțiunile aplicabile în urma încălcării legilor de concurență. Activitatea în acest domeniu este apreciată de directoarele internaționale de profil ca fiind printre cele mai bune din piață, firma fiind clasată pe prima poziție în topurile de specialitate ale Chambers Europe sau altor publicații de profil.
Raluca Vasilache, Partner & Andreea Oprișan, Managing Associate
1 - Cele două prezumții nu se regăseau în OUG 39/2017, acestea sunt incluse cu titlu de noutate în prezenta reglementare.
Un material Legal Marketing