Prin Resortul Apărarea Profesiei, Baroul București întreprinde constant demersuri în vederea combaterii exercitării fără drept a activităților specifice profesiei de avocat de către persoane fizice și entități juridice, concretizate în:
– formularea de plângeri penale împotriva persoanelor fizice care exercită, fără drept, activități specifice profesiei de avocat prin raportare la dispozițiile art. 348 Cod penal, art. 25 alin. (2) – (4) și art. 59 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată (În perioada 15.06.2017 – 15.09.2020 s-au promovat 68 de plângeri penale și 28 de plângeri impotriva ordonanțelor de clasare).
– formularea unor plângeri adresate Administrațiilor Sectoarelor 1 – 6 ale Finanțelor Publice și Direcției regionale antifraudă București din cadrul A.N.A.F. cu privire la incidența cazurilor care se circumscriu dispozițiilor art. 1 lit. a), art. 2 alin. (1) – (2) și art. 3 din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite, republicată.
– formularea în instanță a unor acțiuni având ca obiect declararea nulității societăților comerciale care desfășoară activități specifice profesiei de avocat potrivit art. 56 lit. c) din Legea nr. 31/1990 privind societățile, republicată și Decizia nr. XXII din 12 Iunie 2006 a Î.C.C.J., publicată în Monitorul Oficial nr. 936 din 20 noiembrie 2006.
– formularea în instanță a unor acțiuni având ca obiect dizolvarea asociațiilor sau a fundațiilor care desfășoară o activitate prin care se aduce atingere dispozițiilor Legii nr. 51/1995 și ale Statutului profesiei de avocat, în condițiile prevăzute de art. 56 alin. (1) lit. a), b, c) din O.G. 26/2000 cu privire la asociații și fundații.
– sesizarea Comisiei de Disciplină cu privire la avocații care au încălcat dispozițiile art. 411 din Statutul profesiei de avocat.
– formularea de cereri, plângeri, sesizări sau alte petiții adresate autorităților / instituțiilor publice sau către alte entități juridice.
Baroul București face apel către avocații membri să nu încurajeze activitatea unor persoane fizice și entități juridice prin care se aduce atingere dispozițiilor Legii nr. 51/1995 și ale Statutului profesiei de avocat, precum și să aducă la cunoștința organelor profesiei orice încălcare sesizată.
Avocat Ion Dragne
Decan
Baroul București
Un material Legal Marketing