Octavian Moldovan, CEO The Makers: Suntem în discuții cu încă alte 4 hoteluri din țară pe care să le luăm sub management

Octavian Moldovan, CEO The Makers: Suntem în discuții cu încă alte 4 hoteluri din țară pe care să le luăm sub management
scris 12 sep 2022

The Makers, firmă de consultanță în management hotelier, înființată de către Dragoș Anastasiu, președintele Eurolines Group, Dragoș Petrescu, proprietarul City Grill, Octavian Moldovan, care este CEO-ul companiei, fost director general al Suter Palace, cel mai luxos hotel din România, și Hildegard Brandl, fondatoarea RoBeLo – Romanian Best Locations, operează în prezent cinci hoteluri și este în discuții avansate cu încă alte patru unități pentru a le lua în administrare, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.

Recent, compania a preluat în administrare hotelul Orizont din Predeal, mișcare anunțată în premieră de Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

„În acest moment suntem în discuții cu încă alte 4 locații din țară pe care să le luăm sub management. Sunt locații atât din București, cât și din regiunea Transilvania și din partea de sud a țării. Suntem în discuții avansate și sperăm ca în luna octombrie să putem anunța următorul hotel pe care îl vom opera. Avem oricum în fiecare săptămână cereri din partea altor proprietari de hoteluri și investitori care doresc să ne ofere hotelurile lor în management”, a declarat, pentru Profit.ro, Octavian Moldovan, CEO The Makers.

ULTIMA ORĂ Blue Air anunță de când va relua cursele. Nu are bani acum CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Blue Air anunță de când va relua cursele. Nu are bani acum

În prezent, The Makers operează Green Dolphin Camping, complexul Green Village, resortul Valea Verde, hotelul La Boheme și hotelul Orizont din Predeal. 

Green Dolphin Camping și complexul Green Village sunt deținute de omul de afaceri Dragoș Anastasiu, președintele Eurolines Group, care este și acționar în cadrul resortului Valea Verde.

Hotelul La Boheme, inaugurat recent, este deținut de Dragoș Petrescu, fondatorul grupului City Grill, unul dintre cei mai mari operatori de restaurante din România. Profit.ro anunțase încă din 2018 că Dragoș Petrescu vrea să intre pe piața hotelieră prin achiziția de hoteluri de 3 și 4 stele în Capitală.

Prima declarație a CEO-ului Blue Air în scandalul anulării curselor aeriene CITEȘTE ȘI Prima declarație a CEO-ului Blue Air în scandalul anulării curselor aeriene

Intrarea hotelului Orizont, clasificat la 4 stele, sub managementul The Makers, a fost anunțată în vara acestui an, în exclusivitate, de către Profit.ro. Hotelul este deținut de Feper, companie care se ocupă cu producerea de echipamente industriale, al cărei acționar majoritar este Transilvania Investments (fosta SIF Transilvania), cu o participație de 85,8%. Feper SA mai are în portofoliu alte două hoteluri, în Predeal și Ploiești.

„Planurile sunt să luăm cât mai multe hoteluri în administrare în care credem ca și produs. Nu le luăm să facem bani. Dacă ne place proiectul și credem în el, mergem la discuții. Vrem să găsim oameni care au o viziune similară cu a noastră”, mai spune Octavian Moldovan, care a fost și director general al hotelului Sheraton din București.

După plecarea sa de la conducerea Sheraton, în 2017, acesta s-a ocupat timp de doi ani de managementul hotelurilor Olănești și Riviera și de renovarea hotelului Ramada din Râmnicu Vâlcea, ca mai apoi să fie numit director general al Palatului Suter, în 2019. Între timp, el a fost cooptat ca CEO în cadrul The Makers. 

viewscnt
Afla mai multe despre
octavian moldovan
the makers
hotel orizont
dragoș anastasiu
dragoș petrescu
city grill
eurolinesc