Anastasiu: Noi nu avem un brand, am avut un logo

Anastasiu: Noi nu avem un brand, am avut un logo
scris 19 iun 2022

Antreprenorul Dragoș Anastasiu, Președintele Grupului Eurolines România și fondator al Rethink România, susține că logo-ul de țară, frunza devenită simbol al turismului românesc pe vremea când Elena Udrea conducea ministerul de resort, nu a costat „milioanele despre care s-a spus”. El dezvăluie că oameni din industrie au votat frunza ca logo, iar ministrul de la acea vreme a participat doar la prima și la ultima ședință în care s-a aprobat acel logo.

„Avem niște lucruri cu care putem defila, doar că trebuie să ne formăm un brand. Noi nu avem un brand, am avut un logo în zona turistică, acea frunză despre care se spune că ar fi a Elenei Udrea și e păcat că se întâmplă așa. Eu am fost parte din acel proces împreună cu mulți colegi din industrie. Noi am ridicat mâna, în  momentul în care am avut trei opțiuni, am ridicat mâna pentru frunză. Tot procesul a durat un an de zile,  pe Elena Udrea am văzut-o la prima ședință și la ultima. În rest, nu a participat. A fost un proces profesionist făcut”, a declarat Dragoș Anastasiu în emisiunea Insider Politic difuzată de Prima TV.

Urmărește-ne și pe Google News

El a adăugat că logo-ul „putea să fie o frunză, un copac, o apă, putea să fie orice altceva, atât de puțin conta, dacă făceam ce trebuia să facem la momentul respectiv”, arată news.ro.

VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: S-a redus încrederea în toate segmentele pieței imobiliare, cu excepția celui de retail. Piața de case din SUA arată o încetinire puternică a vânzărilor CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: S-a redus încrederea în toate segmentele pieței imobiliare, cu excepția celui de retail. Piața de case din SUA arată o încetinire puternică a vânzărilor

Anastasiu a ținut să menționeze că acel logo nu a costat „milioanele despre care s-a spus” explicând că în spatele adoptării acelui logo a fost un întreg proces.

„Nu mai contează ce a fost. Contează că acum avem un Consiliu Național de brand, un parteneriat public-privat așa cum ar trebui să se întâmple în turism în general și acest Consiliu de brand, voluntar, nu costă nimic, s-a apucat de treabă așa cum poate un organism voluntar. (...)  Trebuie să ne apucăm să construim, cu răbdare, cu perseverență, bazându-ne pe ce avem bun”, adaugă specialistul în turism.

Deși România are un brand turistic de mai bine de un deceniu, pentru care au fost cheltuite 30 de milioane de euro, acesta „stă nefolosit, din varii motive”, spune, la PROFIT NEWS TV, ministrul Turismului. Daniel Cadariu vrea însă să revigoreze brandul de țară, celebra frunză a Elenei Udrea, astfel încât să înceapă să producă efecte.

VEZI AICI ȘI EXCLUSIV Un ex-ministru al Turismului voia să înlocuiască frunza din brandul turistic al României cu o oaie

VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, Market Analyst eToro: Piețele financiare intră în panică, Bitcoin se prăbușește. Foarte multe îngrijorări legate de conflictul din Ucraina și zona de energie. La petrol nu e ca la curent CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, Market Analyst eToro: Piețele financiare intră în panică, Bitcoin se prăbușește. Foarte multe îngrijorări legate de conflictul din Ucraina și zona de energie. La petrol nu e ca la curent

„Pornind de la această realitate, încercăm să găsim soluții pentru a-l revigora și a-l pune în practică și să producă efecte, pentru că la vremea respectivă s-au cheltuit totuși 30 de milioane de euro bani europeni. Nu discutăm doar de logo și slogan. La vremea respectivă, au fost foarte multe materiale de prezentare pregătite, studii și la nivel național și la nivel internațional, a fost un întreg volum de muncă”, precizează Cadariu, adăugând că, din păcate, timp de 10-12 ani brandul a stat nefolosit.

Acesta este și motivul pentru care a constituit, la nivel de minister, un consiliu de brand turistic național, în care a adunat 23 de specialiștii din mediul privat și 3-4 reprezentanți ai ministerului, care să vină cu soluții privind folosirea banilor din bugetul de la Turism – 3 milioane de euro – pentru activitatea de marketing și promovare a țării. 

PROFIT NEWS TV Dăncilă, dezvăluiri: Am fost trădată. Vedem PR-ul lui Ciolacu. La amnistie și grațiere au fost presiuni. Și Ciolacu a votat! CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Dăncilă, dezvăluiri: Am fost trădată. Vedem PR-ul lui Ciolacu. La amnistie și grațiere au fost presiuni. Și Ciolacu a votat!

„Pe de altă parte, am emis un ordin de ministru prin care obligăm toate structurile de cazare din România să afișeze acest brand, pentru că poate fi elementul de legătură în ceea ce privește promovarea destinației turistice România. Există extrem de multe inițiative de succes la nivel local și zonal, inclusiv pe componenta de promovare, dar ce ne lipsește e întregul, acel demers prin care toate aceste eforturi punctuale să le punem într-un coș comun pentru a realiza scopul final, și anume promovarea destinației turistice România”, mai spune el.

Ministrul afirmă că, zilele acestea, va face și legislația care va permite constituirea OMD-urilor (Organizații de Management al Destinațiilor).

Brandul de țară - frunza - a fost promovat pe vremea când Elena Udrea era ministru al Turismului

 

viewscnt
Afla mai multe despre
brand de tara
brand frunza
ministrul turismului
daniel cadariu