Agricultura și ANSVSA pregătesc acțiuni de control al calității produselor agro-alimentare aflate pe piață

Agricultura și ANSVSA pregătesc acțiuni de control al calității produselor agro-alimentare aflate pe piață
scris 20 mai 2016

Ministerul Agriculturii și Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară (ANSVSA) pregătesc pentru următoarele săptămâni și luni o serie de acțiuni foarte clare de verificare și control al calității produselor agro-alimentare aflate pe piață, a anunțat premierul Dacian Cioloș.

El a precizat că aceste controale vor fi declanșate la solicitarea sa, amintind și de schimbările recente operate la nivelul conducerii ANSVSA.

Urmărește-ne și pe Google News

"De aceea am și luat decizia de a schimba conducerea de la Autoritatea Sanitar-Veterinară, unde impresia mea era că managementul, pe care tot eu l-am numit în urmă cu câteva luni de zile, nu era suficient de proactiv și de eficient din acest punct de vedere. Am cerut acum domnului ministru (al Agriculturii - n.r.), care are în coordonare și Autoritatea Sanitar-Veterinară, și președintelui Autorității Sanitar-Veterinare să pregătească pentru săptămânile și lunile următoare niște acțiuni foarte clare de verificare și de control al calității produselor", a spus Cioloș, la Realitatea TV.

Atac în forță al parlamentarilor asupra supermarketurilor: Impozit suplimentar pe venit, deoarece afacerile le merg ca pe roți CITEȘTE ȘI Atac în forță al parlamentarilor asupra supermarketurilor: Impozit suplimentar pe venit, deoarece afacerile le merg ca pe roți

În urmă cu două săptămâni, fostul președinte al ANSVSA Andrei Butaru a fost eliberat, la cerere, din postul de vicepreședinte al instituției, funcție în care fusese numit în 26 aprilie, după ce premierul Cioloș l-a demis de la conducerea Autorității.

În ultimele săptămâni, în România au fost descoperite cantități mari de produse alimentare importate din alte state europene și care puneau în pericol sănătatea consumatorilor români.

Luna aceasta, inspectorii ANSVSA au depistat salmonella în carne de pasăre provenită din Polonia și 23 de tone de pește cu viermi care au fost aduse din Spania în România, fiind semnalate și cantități de caise și nectarine aflate pe piață deși volumul de pesticide era peste limita admisă.

viewscnt
Afla mai multe despre
agricultura
ansvsa
control
piata