Asta se întâmplă după ce proprietarul său, Theo Müller, patronul unuia dintre cele mai mari grupuri alimentare europene, se laudă public că este prieten cu Alice Weidel, lidera partidului de extremă dreapta AfD, relatează La Repubblica.
Potrivit acestuia, înainte de alegerile din landul Saxonia, în 2024, miliardarul german a sugerat chiar CDU, partidul actualului cancelar Mertz, să renunțe la cordonul sanitar față de extrema dreaptă. Iar liderii AfD, partid etichetat drept „de extremă dreapta” și aflat sub supravegherea serviciilor secrete germane, îi mulțumesc, arată G4Food.ro.
Totul, în condițiile în care Müller locuiește de ani buni în Elveția pentru a beneficia de regimul fiscal mai blând al țării cantoanelor.
Tino Chrupalla, Alice Weidel și adjunctul lor, Peter Boehringer, s-au fotografiat pe rețelele sociale cu o sticlă de lapte Müller. Iar patronul companiei postează foarte des pe rețelele sociale variațiuni în jurul ideii că „socialismul și ecologismul au ruinat Germania”.
Ceea ce face ca în Germania să nu mai genereze niciun fel de surpriză faptul că Weidel a declarat că și l-ar imagina pe miliardarul de 85 de ani drept ministru dacă partidul său ar fi în situația de a ajunge la guvernare.
Imaginile publice care îi asociază pe cei doi sunt nenumărate. De exemplu, la Festivalul Wagner de la Bayreuth, „împăratul laptelui” s-a lăsat fotografiat zâmbind alături de Weidel. În aceeași perioadă, aceasta a fost invitată la petrecerea exclusivistă de ziua lui Müller, unde erau prezenți și alți extremiști de dreapta cunoscuți, precum Hans-Christian Limmer, unul dintre participanții la faimoasa întâlnire dintre neonaziști și reprezentanți AfD, pe malul lacului Wannsee în 2023, sau Roger Köppel, editorul săptămânalului suveranist și filorus elvețian Weltwoche.
Un businessman cu o istorie lungă de simpatie pentru extrema dreaptă
Zvonuri despre presupusele simpatii extremiste ale lui Müller circulă încă din 1989, când au apărut informații că ar fi făcut donații generoase partidului neonazist Republikaner, devenit apoi NPD. Confirmarea orientării sale către AfD în ultimii ani a venit după o fotografie publicată de Bild, în 2023.
Cei doi erau la aceeași masă într-unul dintre cele mai luxoase hoteluri de pe Coasta de Azur. De atunci, Müller nu mai neagă preferința sa pentru AfD. Însă acea fotografie, combinată cu o amplă campanie de boicot a produselor Müller, a avut un efect devastator, potrivit unui sondaj Civey, 42% dintre respondenți au declarat că nu vor mai achiziționa niciodată produsele companiei.
Compania are actualmente, conform datelor Wikipedia, o cifră de afaceri estimată la 5,7 miliarde de euro și circa 24.000 de angajați, în mai multe puncte de lucru, inclusiv în afara Germaniei.
















