Economistul șef al Moody's Analytics avertizează: Riscul ca o recesiune să lovească economia globală este teribil de mare

Economistul șef al Moody's Analytics avertizează: Riscul ca o recesiune să lovească economia globală este teribil de mare
scris 17 oct 2019

Economistul șef al Moody's Analytics, Mark Zandi, este de părere că riscul ca o recesiune să lovească economia globală este "teribil de mare" și s-ar putea ca factorii de decizie să nu poate inversa această direcție.

ULTIMA ORĂ Nouriel Roubini, "Dr. Doom", vine în România. Detalii AICI.

Chiar și în situația în care o recesiune va fi evitată în următorul an, economistul este de părere că încetinirea economică este iminentă, a declarat Zandi pentru CNBC.

Urmărește-ne și pe Google News

"Cred că există riscuri teribil de ridicate ca, în cazul în care ceva nu merge conform planului, să avem într-adevăr o recesiune. Chiar dacă nu avem o recesiune în următoarele 12-18 luni, cred că e destul de clar că vom avea o economie slăbită", a afirmat Mark Zandi.. 

"Cred că mari, inconfortabil de mari”, a răspuns, întrebat despre șansele unei recesiuni globale.

Pentru a evita încetinirea activității economice este nevoie ca numeroși factori să "meargă conform planurilor" în același timp. Condițiile care trebuie îndeplinite includ evitarea escaladării conflictului SUA-China,o soluție potrivită pentru Brexit și continuarea stimulilor monetar din partea băncilor centrale, explică Zandi.

EXCLUSIV Clădirea simbol a BCR din Piața Universității urmează a fi cumpărată de un investitor arab până la finalul anului CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Clădirea simbol a BCR din Piața Universității urmează a fi cumpărată de un investitor arab până la finalul anului

Alți economiști contactați de CNBC nu s-au arătat la fel de îngrijorați cu privire la o eventuală recesiune, dar au împărtășit sentimentul economistului șef al Moody's privind continuarea încetinirii economice.

Potrivit lui Eswar Prasad, profesor la Universitatea Cornell, consumul a susținut creșterea mai multor economii, compensând încetinirea altor sectoare, însă această situație nu este sustenabilă.

"Consumatorii și gospodăriile nu pot fi responsabile pentru menținerea creșterii. Soluția este un set de politicii care să stimuleze revitalizarea firmelor și a încrederii consumatorilor având drept consecință creșterea investițiilor", a declarat Prasad pentru CNBC.

viewscnt
Afla mai multe despre
zandi
mark zandi
moody's
economist moody's
recesiune
economia globala
incetinirea economica
brexit
razboi comercial