QuickMobile.ro: Precomenzi de 1 milion euro în trei zile pentru mai mult de 1.000 terminale iPhone 7 și 7 Plus

QuickMobile.ro: Precomenzi de 1 milion euro în trei zile pentru mai mult de 1.000 terminale iPhone 7 și 7 Plus
scris 12 sep 2016

Românii au precomandat și achitat integral, în ultimele trei zile, peste 1.000 de terminale iPhone 7 și 7 Plus, în valoare totală de 1 milion euro, a anunțat retailerul online QuickMobile.ro.

Anul trecut, precomenzile pentru iPhone 6s și iPhone 6s Plus au însumat, în primele trei zile de la lansare, 400.000 de euro pentru 400 de terminale.

Urmărește-ne și pe Google News

Precomenzile pentru iPhone 7 și iPhone 7 Plus au fost listate pe QuickMobile.ro începând cu data de 9 septembrie.

Potrivit informațiilor retailerului, aceasta a fost și data cu cele mai multe achiziții, toate achitate integral.

Cele mai multe precomenzi au fost făcute pentru iPhone 7 de 128 GB varinta Jet Black, iPhone 7 în varianta 32GB - Black, respectiv iPhone 7 Plus - 128 GB Jet Black.

”Am avut parte de rezultate mult peste așteptări. Precomenzile au explodat, pur și simplu, încă din zorii zilei de 9 septembrie”, a declarat directorul general al QuickMobile.ro, Tudor Țiboc, într-un comunicat remis Profit.ro.

Potrivit retailerului, peste 65% dintre clienți au achiziționat noul iPhone alături de accesorii de protecție, cele mai cumpărate find sticla și husa de protecție, urmate de garanția extinsă.

Românii pot achiziționa de pe QuickMobile.ro oricare dintre modele de telefoane Apple iPhone 7 și iPhone 7 Plus în variante de 32, 128 și 256 GB, prețurile fiind în linie cu cele ale Apple în Europa, cu TVA inclusă și garanția standard de 24 luni.

Astfel, prețul pentru iPhone 7 în varianta 32 GB este de 3.499 lei, cel de 128 GB costă 3.999 lei, iar modelul de 256 GB - 4.499 lei.

Modelul iPhone 7 Plus de 32 GB achiziționat prin QuickMobile.ro costă 4.099 lei, cel de 128 GB – 4.599 lei, iar cel de 256 GB – 5.099 lei.

Electro Distribution a fost înființată în anul 2004 și este deținută de soții Angi și Tudor Țiboc. Societatea administrează QuickMobile.ro.

Anul trecut, compania s-a extins pe piața internațională prin lansarea magazinului online QuickMobileShop.com, care livrează în toate cele 28 de state din cadrul Uniunii Europene.

Odată cu extinderea business-ului pe plan internațional, QuickMobile a externalizat operațiunile de service (reparație/înlocuire) către service-urile autorizate de producători, semnând contract cu unul dintre cele mai mari centre de recepție specializat în service și retur din Europa, respectiv Service-Return.com.

În primul semetru al acestui an, vânzările QuickMobile au crescut cu circa 75%, la peste 70 milioane de lei, evoluție susținută de cererea tot mai mare pentru gadget-uri și telefoane premium.

Potrivit Ministerului Finanțelor Publice, afacerile companiei au scăzut cu 38,4% în 2015, la 121,1 milioane de lei, iar profitul net a coborât cu 31,7%, la 3,8 milioane de lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
quickmobile.ro
iphine
comenzi