Muzicienii pot scrie postări pe Google într-o manieră similară celor de pe Twitter

Muzicienii pot scrie postări pe Google într-o manieră similară celor de pe Twitter
scris 9 mar 2018

Google permite muzicienilor să posteze în cadrul motorului său de căutare update-uri într-un stil foarte asemănător postărilor de pe Twitter.

Pentru anumite căutări, Google afișează un chenar cu informații elementare, vizibil pe desktop în partea dreaptă a ecranului sau pe mobil direct deasupra rezultatelor. Această facilitate se numește Knowledge Panel și este reprezentarea vizuală a ceea ce Google numește Knowledge Graph.

Urmărește-ne și pe Google News

Knowledge Graph este o bază din informații culeasă (nu creată) de Google din diverse surse. Aceste informații sunt afișate direct în paginile de căutare, utile pentru cei care vor să afle rapid ce înseamnă sau reprezintă un anumit termen ori entitate.

Knowledge Panel, include o facilitate numită Posts on Google, disponibilă din 2016 pentru anumite celebrități și companii mari. Prin Posts on Google, de exemplu, o companie poate compune o postare proprie care să fie afișată utilizatorilor atunci când caută numele companiei respective pe Google.

FOTO Samsung și-a prezenta noile serii de televizoare pe care le va comercializa anul acesta CITEȘTE ȘI FOTO Samsung și-a prezenta noile serii de televizoare pe care le va comercializa anul acesta

Google a decis acum să extindă disponibilitatea facilității Posts on Google, care poate fi acum folosită și de către muzicieni. Evident, nu orice muzician are acces la aceasta, ci doar aceia pe care Google i-a considerat suficient de populari pentru a le crea un chenar Knowledge Panel.

Muzicienii pot compune mesaje proprii care să fie afișare, alături de conținutul creat automat (clipuri video de pe YouTube, biografie) în chenarul Knowledge Panel atunci când utilizatorii îi caută pe Google.

O astfel de postare poate conține atât text, cât și imagini, animații GIF sau videoclipuri și include chiar și un marcaj care arată că este un mesaj postat de un artist verificat. Toate acestea contribuie la asemănarea izbitoare cu formatul postărilor de pe Twitter.

Cei interesați despre modalitatea prin care pot avea propriile postări pe Google pot afla mai multe informații chiar de pe site-ul dedicat facilității Posts on Google.

viewscnt
Afla mai multe despre
google
muzicieni