evoMAG schimbă interfața site-ului și introduce posibilitatea plasării de comenzi fără a mai configura cont de client

evoMAG schimbă interfața site-ului și introduce posibilitatea plasării de comenzi fără a mai configura cont de client
scris 28 sep 2017

Retailerul online evoMAG a anunțat că schimbă interfața site-ului și introduce posibilitatea plasării de comenzi fără a mai fi necesară configurarea unui cont de client, mișcare prin care compania speră să crească vânzările cu 5%, comenzi realizate mai ales cu dispozitive mobile.

„Clienții au alternativa de a face achiziții de pe evoMAG.ro fără a avea nevoie de configurarea unui cont și pot beneficia acum de un proces de achiziție mult mai rapid. Estimăm că această nouă facilitate de plasare a comenzilor va fi folosită de mulți clienți, însă ne așteptăm să aibă și mai mult succes în rândul tinerilor de până în 30 de ani și să fie accesată cu precădere de pe smartphone-uri”, a declarat Mihai Pătrașcu, CEO evoMAG.

Urmărește-ne și pe Google News
Un nou club de fotbal de tradiție din România dispare, intrând în faliment CITEȘTE ȘI Un nou club de fotbal de tradiție din România dispare, intrând în faliment

Compania speră ca noua facilitate oferită clienților va genera o creștere de peste 5% a vânzărilor companiei, precum și o majorare a numărului de comenzi plasate de pe dispozitivele mobile.

evoMAG, deținut de firma Evolution Prest Systems, este una dintre cele mai importante companii din industria de comerț electronic din România. Magazinul online comercializează peste 170.000 de produse din domeniile IT&C, electrocasnice, auto, de îngrijire personală, sport & fitness și produse destinate nou-născuților.

evoMAG a realizat anul trecut o cifră de afaceri de aproximativ 20 de milioane de euro, iar magazinul online este vizitat zilnic de peste 60.000 de persoane.

viewscnt
Afla mai multe despre
evomag
interfata site
comenzi