Bursele europene continuă declinul. Circa 1,7 trilioane de dolari s-au "evaporat" ieri la nivel global. Giganții Facebook, Apple, Amazon, Microsoft și Alphabet au pierdut masiv

Bursele europene continuă declinul. Circa 1,7 trilioane de dolari s-au "evaporat" ieri la nivel global. Giganții Facebook, Apple, Amazon, Microsoft și Alphabet au pierdut masiv
scris 25 feb 2020

Optimismul nu a revent nici marți pe bursele europene, după ce, luni, acestea au înregsitrat cel mai abrupt declin din 2016, pe fondul numărului în creștere de îmbolnăviri provocate de noul coronavirus și al temerilor privind impactul epidemiei asupra economiei globale.

Indicele paneuropean Stoxx 600 scade, la jumătatea zilei, cu 0,8%.

Urmărește-ne și pe Google News

Indicele DAX (Frankfurt) scade cu 0,4%, CAC 40 (Paris) coboară cu 0,53%, iar FTSE 100 (Londra), cu 0,67%.

Bursa de la Shanghai a închis în scădere cu 0,6%, iar indicele Nikkei 225 de la Tokyo a pierdut 3,34%.

Contractele futures pentru S&P 500 și Dow Jones sunt însă în creștere cu circa 0,3%, semnalând că bursele americane ar putea deschide în creștere ședința de marți.

În total, circa 1,7 trilioane de dolari s-au "evaporat" de pe bursele globale în ședința luni, potrivit CNBC.

România - pe primul loc la companiile care nu găsesc angajați în domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor CITEȘTE ȘI România - pe primul loc la companiile care nu găsesc angajați în domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor

Indicii bursieri americani au avut ieri cea mai mare scădere din 2018. S&P 500 a pierdut ieri 3,35%, Dow Jones Industrial Average a scăzut cu 3,56%, iar Nasdaq Composite, cu 3,7%.

În acest context, giganții americani din tehnologie, Facebook, Apple, Amazon, Microsoft și Alphabet, au pierdut în total 238 de miliarde de dolari din valoarea de piață în ședința de luni.
 
Apple a închis în scădere cu 4,75%, Amazon -4,14%, Facebook -4,5%, iar Alphabet și Microsoft au pierdut 4,3%. Companiile enumerate sunt cele mai valoroase din SUA în funcție de capitalizarea de piață.
 
viewscnt
Afla mai multe despre
microsoft
amazon
facebook
alphabet
apple
google
giganti
burse
coronavirus