EXCLUSIV Fiscul va lipi somațiile, notificările sau deciziile pe ușa casei sau a firmei celor care refuză să le primească

EXCLUSIV Fiscul va lipi somațiile, notificările sau deciziile pe ușa casei sau a firmei celor care refuză să le primească
scris 25 mai 2016

Fiscul va lipi pe ușa casei sau firmei celor care refuză să primească actele administrative fiscale (decizii de impunere, somații etc) trimise la domiciliu, potrivit unui proiect de modificare a Codului de procedură fiscală, obținut de Profit.ro.

Procedura va fi aplicată începând cu anul viitor.

Urmărește-ne și pe Google News

UPDATE ora 17.14 Proiectul a fost prezentat public de Ministerul Finanțelor, într-o formă care confirmă informațiile publicate de Profit.ro.

Conform proiectului, articolul 47 va fi modificat astfel:

Dacă în procedura comunicării directe a actului administrativ fiscal la domiciliul fiscal al contribuabilului/plătitorului ori împuternicitului acestuia, acesta refuză primirea actului sau nu este găsit la domiciliul fiscal, se va afișa pe ușa destinatarului o înștiințare.

Înștiințarea prevăzută trebuie să cuprindă: denumirea organului fiscal emitent; numele și prenumele celui care a făcut afișarea și funcția acestuia; numele, prenumele și domiciliul fiscal celui înștiințat; denumirea, numărul și data emiterii actului administrativ fiscal în legătură cu care se face înștiințarea; anul, luna, ziua și ora când afișarea a fost făcută; semnătura celui care a afișat înștiințarea.

EXCLUSIV Persoanele cu mari averi vor fi obligate de Fisc să achite și o penalitate de nedeclarare dacă sunt prinse cu bani ascunși CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Persoanele cu mari averi vor fi obligate de Fisc să achite și o penalitate de nedeclarare dacă sunt prinse cu bani ascunși

Contribuabilul/plătitorul ori împuternicitul acestuia este în drept să se prezinte la sediul organului fiscal emitent pentru a i se comunica actul administrativ fiscal în termen de maxim 15 zile de la data afișării înștiințării. În situația în care contribuabilul/plătitorul sau împuternicitul acestuia nu se prezintă în acest termen, actul se consideră comunicat la împlinirea acestui termen.

Potrivit Codului de procedură fiscală în vigoare, actul administrativ fiscal emis se comunică pe suport hârtie la domiciliul fiscal, direct, dacă se asigură primirea sub semnătură sau în formă electronică în cazul în care contribuabilul optează pentru această modalitate.

Dacă nu e posibilă comunicarea pe hărtie (prin poștă sau personal) sau electronic, se face prin publicitate, prin afișarea unui anunț concomitent, la sediul administrației și pe pagina de internet a ANAF. După 60 de zile de la publicare, anunțul se consideră comunicat.

Actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal în exercitarea atribuțiilor de administrare a impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale, pentru stabilirea unei situații individuale și în scopul de a produce efecte juridice față de cel căruia îi este adresat.

viewscnt
Afla mai multe despre
procedură fiscală
acte fiscale
anaf