EMS Floor Group, grup de companii specializate în aplicarea de pardoseli pe bază de rășini, cu sediul central în România, cu operațiuni în cinci state din Uniunea Europeană, l-a desemnat pe Silviu Toader, cu experiență de 20 de ani în vânzări și dezvoltare de business, să preia funcția de director general pentru România și Ungaria, începând din luna martie.
Silviu Toader a absolvit Facultatea de Instalații din cadrul Universității de Construcții din București în 1996 și în cei peste 20 de ani de activitate profesională a acumulat experiență în vânzări, marketing, logistică și dezvoltarea de business. Ultimii 10 ani ai carierei au fost împărțiți între boardul unei multinaționale americane, cu activitate în România și poziția de director executiv al unei alte companii din industria farma, respectiv 3M, Omega Pharma-Perrigo, Imedica România.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Delegarea managementului operațional către executivi este o decizie pe care Claudiu și Marius Baciu, fondatorii EMS Floor Group, au luat-o în cursul anului trecut, ca parte a strategiei de dezvoltare a grupului pe termen mediu și lung. EMS Floor Group și-a stabilit ca, până la finalul anului 2023, să ajungă la venituri de 20 de milioane de euro, dublu față de 2020 și să ajungă lider în Europa în domeniul aplicării de pardoseli pe bază de rășini. Managementul diviziei care operează proiectele grupului în Belgia, Luxemburg și Franța a fost delegat, încă din toamna anului trecut, către Denis Lantin, profesionist cu experiență de 20 de ani în reorganizare de echipe și companii.
”Orientarea către vânzări este foarte potrivită cu nevoile prezente și viitoare ale EMS. Suntem extrem de încrezători în alegerea făcută și suntem convinși că această mișcare strategică ne va ajuta să atingem obiectivele multianuale la nivel de grup”, a declarat Claudiu Baciu, confodator EMS Floor Group.
EMS Floor Group a încheiat anul 2020 cu afaceri de peste 10 milioane de euro, în creștere cu 20% față de anul precedent, și țintește dublarea cifrei de afaceri până în 2023. Din poziția de director general pentru România și Ungaria, Silviu Toader va pune în aplicare strategia aprobată pentru cele două piețe, care inclu-de extinderea portofoliului de clienți și dezvoltarea proiectelor existente.
”Activăm într-o piață deosebit de concurențială, există mulți competitori cu servicii similare, iar acest lucru creează provocări”, a declarat Silviu Toader, noul director general EMS pentru România și Ungaria.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Zile negre pentru piața birourilor flexibile din România. New Work a ieșit de pe piață, V7 Startup s-a închis, aSpace conservă un sediu. „Sper ca revenirea să nu vină prea târziu!“. LISTA spațiilor de coworking din RomâniaPotrivit acestuia, în următorii trei ani, EMS Floor Group nu-și popune să devină un furnizor de servicii de nișă într-un anumit domenii, ci să acopere cât mai bine piața, pe proiecte și industrii cât mai diverse.
EMS Floor Group – European Multisolutions Systems Group SRL – este o companie antreprenorială integral românească fondată în 2010, la Turda, de frații Claudiu și Marius Baciu. Compania, activă în domeniul prestărilor de servicii în construcții, implementea-ză sisteme profesionale de pardoseli și lucrează cu cele mai performante materiale și tehnologii cunoscute și acreditate la nivel european.
EMS Floor Group are 140 de angajați la nivel de grup și operează în România și pe piețele din Belgia, Luxemburg, Franța și Ungaria cu trei divizii specializate: EMS Floor Systems, EMS Hydro Systems și EMS Polishing.