Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a investit 42,5 milioane de euro în cea mai recentă emisiune de obligațiuni verzi a dezvoltatorului imobiliar CTP, cel mai mare proprietar de depozite din România.
În februarie, CTP a emis cea de-a treia tranșă de obligațiuni verzi, în valoare nominală de 500 milioane de euro. Prima emisiune, în valoare de 650 de milioane de euro, a avut loc în octombrie 2020. În total, compania a atras peste 1,5 miliarde de euro prin obligațiuni verzi.

Banii vor fi folosiți pentru dezvoltarea și cumpărarea de parcuri indusriale sustenabile în România și alte patru țări (Ungaria, Polonia, Serbia, Slovacia).
România este a doua piață ca importanță pentru CTP, după Cehia, țara de origine a dezvoltatorului.
CTP s-a listat, în martie, pe bursa Euronext de la Amsterdam la o evaluare de 5,6 miliarde de euro. La listare, dezvoltatorul a atras 819 milioane de euro. Remon Vos, directorul general și acționarul majoritar al CTP, a declarat pentru Profit.ro că va direcționa spre piața românească o sumă de până la 250 de milioane de euro din vânzarea acțiunilor.
Totodată, Vos a afirmat că CTP vrea să își crească portofoliul de depozite locale cu 25% până la finalul anului, scop cu care a cumpărat de la Alpha Bank un teren de 20 hectare în sudul Bucureștiului, pentru un nou proiect logistic.