ULTIMA ORĂ UiPath - venituri record. Acțiunile urcă puternic

ULTIMA ORĂ UiPath - venituri record. Acțiunile urcă puternic

Daniel Dines

scris 13 mar 2024

UiPath, primul unicorn fondat de antreprenori români, listat în 2021 la bursa de la New York, raportează venituri record pentru ultimul trimestru, de 405 milioane dolari, o creștere de 31% de la an la an, și de 1,3 miliarde dolari pe întregul an fiscal, în creștere cu 23%. Compania a raportat și primul profit GAAP (standardele contabile din SUA) din istoria sa.

Perspectivele financiare pentru anul fiscal 2025 sunt optimiste, cu venituri estimate între 1,555 miliarde dolari și 1,560 miliarde dolari.
 

Urmărește-ne și pe Google News
Compania de software de automatizare a înregistrat un profit net de 33,9 milioane de dolari, sau 6 cenți pe acțiune în trimestrul patru fiscal, în timp ce în perioada anterioară a înregistrat o pierdere de 27,7 milioane de dolari, sau 5 cenți pe acțiune. Acesta a fost primul trimestru de profitabilitate GAAP (profit neajustat) al companiei.
 
Ajustat, UiPath a înregistrat un profit pe acțiune de 22 de cenți, în timp ce analiștii urmăriți de FactSet estimau un profit de 16 cenți.
Două mari companii IT din România și-au anunțat angajații de concedieri CITEȘTE ȘI Două mari companii IT din România și-au anunțat angajații de concedieri

La acest moment, urmare a rezultatelor, acțiunile cresc cu peste 10%.

„Am oferit un sfârșit de an fiscal puternic. Combinația dintre inteligența artificială a lui UiPath și automatizare este factorul strategic de schimbare", spune Rob Enslin, director executiv UiPath. 

„Echipa a executat bine trimestrul al patrulea și sunt deosebit de mulțumit de creșterea semnificativă a marjelor operaționale de la an la an, inclusiv primul trimestru de profitabilitate GAAP ca o companie publică”, punctează și Ashim Gupta, Director financiar. „În perspectivă, spre anul fiscal 2025, anunțăm planurile noastre de a investi strategic pentru a ne extinde în continuare ca lider pe piață,.”

Douglas, cu parfumerii și în România, a dat startul IPO-ului. Evaluare de circa 3 miliarde euro CITEȘTE ȘI Douglas, cu parfumerii și în România, a dat startul IPO-ului. Evaluare de circa 3 miliarde euro

UiPath, companie fondată în România de Daniel Dines și Marius Tîrcă și având în prezent sediul în SUA, dezvoltă tehnologii de automatizare software a proceselor de lucru din mediul office (Robotic Process Automation/RPA). Compania are sediul în SUA, unde este și listată la bursă.  

viewscnt
Afla mai multe despre
uipath
dines
rezultate