Luminița Roșca, Director General Stratos Management, vorbește despre economia circulară în cadrul emisiunii “Legile Afacerilor” – Emisiune integrală

Luminița Roșca, Director General Stratos Management, vorbește despre economia circulară în cadrul emisiunii “Legile Afacerilor” – Emisiune integrală
scris 30 nov 2023

Încă din 1970 au început să se discute teorii legate de economia circulară. “Closing the loop” a fost denumit atunci conceptul prin care produsele și materialele din care sunt confecționate, să aibă o durată de viață cât mai mare în circuitul economic, la final fiind transformate în resurse pentru noi produse. În acest context au fost discutate concepte legate de designul produselor, în baza unor criterii de repababilitate – tema centrală fiind deșeul ca și resursă.

20 de ani mai târziu această problema a fost tratată mai în detaliu, începând să apară și alte teorii axate, în special, pe resurse epuizabile vs resurse regenerabile.

Urmărește-ne și pe Google News

În toți acești ani, teoriile nu s-au concluzionat în fapte, până când anumite asociații au luat naștere, principalul lor scop fiind cel de a conștientiza, în primul rând.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

În 2010 apare Fundația Ellen McArthur care a creat o platforma internațională și parteneriate cu companii de consultanță (McKinsey) împreună cu care elaborează și popularizează conceptele economiei circulare întâi în școli (proiectul Redesign), până când acest concept a ajuns în atenția tuturor- în mediul de afaceri și în politică (în mediul academic existând deja).

Principiile pe care se axează această economie circulară sunt principii de baza, “de bun simț”. Intră în responsabilitatea fiecăruia dintre noi să avem grijă de aceste resurse epuizabile.

Stadiul actual al României din perspectiva Economiei Circulare:

Creșterea economică a României nu este încă decuplată de la generarea de deșeuri

    România se află printre țările UE cu cea mai mică generare de deșeuri municipale pe cap de locuitor;
    Gestionarea corespunzătoare a deșeurilor rămâne semnificativ în urmă;
    Depozitarea este încă forma dominantă de gestionare a deșeurilor municipale;
    Rata de reciclare a deșeurilor totale este de 29%, față de media UE de 55% în 2018;
    Rata de reciclare a deșeurilor municipale este de numai 14% în 2020, față de media UE de 48%.

Nivel scăzut de implicare a cetățenilor români în activitățile de economie circulară (conform Eurobarometru 2019);

Cea mai scăzută productivitate a resurselor dintre țările UE (0,4 euro/kilo vs media EU 2,2 euro/kilo); Rata scăzută de utilizare a materialelor circulare (1,3% făță de media UE de 12,8%);

Gestionarea deficitară a apei.

Potențialul circular în România

Luminița Roșca, Director General Stratos Management, vorbește despre economia circulară în cadrul emisiunii “Legile Afacerilor” – Emisiune integrală

Luminița Roșca, Director General Stratos Management, detaliază, în cadrul emisiunii, planul de acțiune în vederea implementării Strategiei:

viewscnt
Afla mai multe despre
stratos
economie