PayPoint Services va prelua prin fuziune Payzone, ambele companii fiind controlate de fondul polonez Innova Capital, în urma preluării acestora de la procesatorul britanic de plăți PayPoint pentru suma totală de 47 milioane de lire sterline.
În 2019, afacerile celor două companii au însumat 441,95 milioane de lei, iar profitul cumulat a atins 32,53 milioane de lei.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
"Dat fiind că societățile care fuzionează fac parte din același grup de societăți, fiind direct și/sau indirectcontrolate de aceeași entitate, respectiv Pay Point Plc, fuziunea reprezintă un proces normal pentru efectuarea unei proceduri de reorganizare intra-grup, având ca efect crearea unui sistem de conducere unitar și operativ, care va îmbunătății totodată strategia de afaceri a grupului Pay Point în România și va duce la o structură mai flexibilă, mai eficientă din punctul de vedereal structurii costurilor. (...) Ca efect al fuziunii vor fi eliminate formalitățile necesare în prezent pentru procesul decizional (convocarea Adunării Generale a Asociaților etc.), reducându-se astfel timpul necesar și creându-se posibilitatea unui timp mai scurt de reacție/implementare și implicit o eficiență superioară", se arată în proiectul de fuziune.
Fuziunea va permite simplificarea și îmbunătățirea procedurilor de monitorizare și raportare în cadrul grupului, în relațiile cu asociații, precum și implementarea unei politic iunice de personal, prin introducerea acelorași standarde și asigurarea aceleiași protecții pentru angajații societăților care fuzionează și crearea de oportunități profesionale în cadrul societății absorbante.
Cu sediul la Varșovia, Innova Capital este un fond activ în regiunea Europei Centrale și de Est, având în portofoliu investiții în companii ca Oshee, Neomedic, Voxtel (Orange Moldova), Orange România, Energobit și MobiTEL.
Fondul a finalizat recent preluarea rețelei de magazine Optiplaza, brand românesc pe piață din 2004, la câteva luni după ce a primit avizul Concurenței pentru achiziția rețelei de magazine OPTIblu.