Fabrica de anvelope Continental din Timișoara are un nou director general

Fabrica de anvelope Continental din Timișoara are un nou director general
scris 13 feb 2020

Continental anunță numirea lui Carlos Bernabé pe poziția de director general a fabricii de anvelope din Timișoara, una din cele mai moderne și strategice unități de producție ale companiei.

Carlos Bernabé, 60 de ani, lucrează în Continental de circa 40 de ani și, astfel, aduce cu el o importantă  experiență în domeniul producției de anvelope. Absolvent de Inginerie Mecanică și cu un master în Managementul Calității în Franța, Carlos are vaste cunoștințe și o expertiză consistentă în piețele globale, lucrând de 25 de ani în diverse poziții de management.  

Producătorul de încălțăminte Clujana, cu o istorie de peste 100 de ani, iese din insolvență. Ce a inclus planul CITEȘTE ȘI Producătorul de încălțăminte Clujana, cu o istorie de peste 100 de ani, iese din insolvență. Ce a inclus planul
Urmărește-ne și pe Google News

Înainte acestei poziții de conducere, Carlos Bernabé a ocupat funcția de director general al fabricii de anvelope din Alor Setar, Malaezia, pentru o perioadă de trei ani. Înainte de asta, el a fost director de producție în fabrica de anvelope din Timișoara. Carlos a mai lucrat în cadrul Continental China în Shanghai, unde a condus timp de patru ani domeniile de producție și calitate ale Continental pentru zona APAC. În plus, a mai deținut diverse poziții de management în țări precum Portugalia, Brazilia, India și Franța.  

În cei aproape 20 de ani de activitate, Continental Anvelope Timișoara a produs și livrat către clienții săi la nivel global peste 240 milioane de anvelope. Compania produce în  capitala Banatului o gamă largă de anvelope, cu dimensiuni între 13 și 20 de țoli, în linie cu cerințele pieței, incluzând anvelope de înaltă performanță (UHP - Ultra High Performance), anvelope inovatoare pentru automobile electrice, precum și anvelope pentru vehicule comerciale ușoare (VAN).   

viewscnt
Afla mai multe despre
continental
anvelope