bValue, fondul de capital privat polonez cu un buget de 90 de milioane de euro pentru investiții în Europa Centrală și de Est, negociază mai multe tranzacții în România și se așteaptă ca prima dintre acestea să fie anunțată în următoarele 6-12 luni.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
“Explorăm în mod activ piața pentru noi oportunități și am identificat câteva proiecte promițătoare, în primul rând în software, securitate cibernetică și servicii IT. Dar nu ne axăm pe un singur sector și credem că sunt și alte sectoare și multe companii de descoperit.
Acum discutăm potențialii termeni cu reprezentanții unora dintre aceste proiecte, dar vrem să analizăm noi oportunități de investiții”, a transmis pentru Profit.ro Maciej Balsewicz, fondator și managing partner bValue Fund.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Cum discuțiile cu câteva companii sunt avansate, el se așteaptă ca o primă tranzacție să aibă loc în următoarele 6-12 luni.
La începutul lunii august, bValue a anunțat că până în 2027 vrea să ajungă la un portofoliu de 10-12 companii (dintre care circa jumătate din Europa Centrală și de Est), după ce va investi de la 3-5 milioane euro la 15 milioane de euro în fiecare în schimbul a 15-40% din participație.
Punând un accent puternic pe software, servicii IT și e-commerce, bValue este interesat și de piața din România: “Cu baza sa puternică de consumatori, rata de investiții robustă și talentul IT puternic România este o piață foarte atractivă pentru noi. (…) Anticipăm că piața din România își va continua traiectoria ascendentă în următorii ani, impulsionată de investițiile străine în creștere, sprijinul guvernamental pentru tehnologie și inovare și un număr tot mai mare de startup-uri de succes”.
Pe măsură ce piața se maturizează, estimările bValue indică o consolidare sporită și evaluări mai mari, astfel că cele pentru mai bune companii românești vor urma probabil runde mai mari de finanțare, cu scopul extinderii operațiunilor la nivel global.
CITEȘTE ȘI CONFIRMARE FOTO Copeland, preluată de Blackstone într-o tranzacție care evaluează afacerea la 14 miliarde de dolari, a intrat în RomâniaAnterior, bValue a semnat peste 40 de investiții și 15 exituri în regiune, vizând companii cu creștere rapidă și scalabile. Piața din România a atras și anterior atenția bValue, fapt evidențiat printr-o rundă de investiții de 1 milion de euro în Rayscape, o platformă românească AI/ML de radiologie, suportată de investitori importanți în domeniul sănătății, și investirea a 650.000 de euro în Aggero, un instrument de ascultare video AI pentru Social Media.
Fondul de creștere bValue își propune acum să se poziționeze ca o nouă clasă de active - capital de creștere - umplând nișa dintre capitalul de risc și capitalul privat. Investițiile se concentrează pe extinderi, care au primit finanțare în stadiu incipient și au demonstrat o dezvoltare semnificativă.
În acest an, fondul a investit deja în Sportano, un magazin online de sport care comercializează în 12 țări europene, inclusiv România, produsele a peste 800 de mărci, pentru toate tipurile de activități.panii din România: