Mediul de afaceri - ignorat de Guvern. Solicitarea, în premieră, de a fi prezent la ședința de guvern nu a primit niciun răspuns

Mediul de afaceri - ignorat de Guvern. Solicitarea, în premieră, de a fi prezent la ședința de guvern nu a primit niciun răspuns
scris 21 dec 2018

Reprezentanți ai Coaliției pentru Dezvoltarea României (CDR) au declarat pentru Profit.ro că până la acest moment nu au primit niciun răspuns din partea Executivului la solicitarea lor, adresată în premieră, de a fi prezenți la ședința de guvern, într-un ultim efort de a preîntâmpina adoptarea une ordonanțe de urgență în cazul căreia apreciază că riscă să aibă consecințe deosebit de grave pentru economia României.

Coaliția pentru Dezvoltarea României (CDR) reprezintă peste 54.000 de companii românești și străine, ce contribuie cu peste 50% la PIB-ul României și angajează peste 1,2 milioane de persoane.

Urmărește-ne și pe Google News

Aceștia i-au trimis astăzi o scrisoare premierului Viorica Dăncilă prin care îi solicită să le permită să vină la ședința de guvern.

"Suntem convinși că nu doriți să creați probleme mediului de afaceri și economiei și că la baza deciziei dumneavoastră de a adopta această ordonanță de urgență stau bunele intenții. Din păcate, această ordonanță a fost elaborată fără o analiză serioasă și fără o consultare cu specialiști în domeniile pe care le reglementează sau le impozitează. În lipsa acestei consultări, fiind rezultatul contribuției unui număr restrâns de persoane, ea conține multe greșeli și concluzii bazate pe analize eronate. Considerăm că ele pot fi îndreptate în urma unui dialog cu mediul de afaceri", se arată în scrisoarea CDR.

Mediul de afaceri solicită Guvernului să stopeze adoptarea ordonanței anunțate de ministrul de finanțe și să organizeze o dezbatere asupra măsurilor preconizate CITEȘTE ȘI Mediul de afaceri solicită Guvernului să stopeze adoptarea ordonanței anunțate de ministrul de finanțe și să organizeze o dezbatere asupra măsurilor preconizate

Realizarea planului de guvernare actual este posibilă doar printr-un parteneriat între administrația statului și mediul de afaceri care să fie bazat pe încredere și optimism, spun reprezentanții mediului de afaceri. Din păcate, continuă ei, în ultimii doi ani, aceste sentimente s-au deteriorat îngrijorător, atingând un nivel foarte scăzut. Adoptarea unor măsuri care afectează grav modele de afaceri ale unor domenii cheie, într-un mod complet lipsit de predictibilitate, nu face altceva decât sa distrugă iremediabil încrederea intre stat și mediul de afaceri.

"Soluția văzută de noi nu este legiferare prin OUG, în preajma sărbătorilor de iarnă și cu aplicabilitate peste doar câteva zile, ci într-un dialog onest, bazat pe argumente, cifre și studii de impact. Ori acest lucru necesită timp și efort. Prin urmare, vă rugăm să nu girați prin semnătura dumneavoastră un act normativ care are toate șansele să declanșeze o criză a economiei românești, ci să dispuneți așa cum am solicitat de nenumărate ori în acest an, aducerea la masa consultărilor a tuturor celor implicați, atât din administrație cât și din mediul de afaceri. Ne exprimăm dorința și disponibilitatea de a participa astăzi în deschiderea ședinței de Guvern, cu specialiștii noștri, pentru a sta la dispoziția decidenților și pentru a aduce toate datele necesare pentru luarea singurei decizii pe care o considerăm corectă și anume respingerea acestui act normativ în forma actuală", se mai arată în scrisoarea CDR.

Guvernul se reunește în această seară în ședință extraordinară pentru a adopta o serie de măsuri fiscale criticate de întregul mediu de afaceri, indiferent de industrie.

viewscnt
Afla mai multe despre
mediu de afaceri
ordonanta
guvern
sedinta