Premierul român Marcel Ciolacu l-a primit miercuri pe premierul ungar Viktor Orbán la un prânz privat care a avut loc la București.
Cei doi șefi de guvern au purtat o conversație informală despre afaceri bilaterale și europene.
"Acesta este începutul unei frumoase prietenii!", transmite Orban.
"Premierul Marcel Ciolacu a subliniat că, în ansamblul relațiilor româno-ungare, partea română își dorește să mențină o abordare deschisă, pozitivă, constructivă și concentrată pe proiecte concrete în beneficiul cetățenilor din cele două state.
Premierul Ciolacu a salutat susținerea manifestată de guvernul maghiar pentru eforturile României de aderare la spațiul Schengen și a exprimat speranț că Ungaria va continua să fie un aliat al țării noastre în această privință.
Cei doi premieri au discutat despre inițierea unui proiect comun de infrastructură care să aibă un impact economic semnificativ pentru ambele țări. Deasemenea, premierul roman a subliniat necesitatea intensificării investițiilor companiilor românești în Ungaria", arată Guvernul român..
CITEȘTE ȘI Cel mai puternic pașaport în acest an este cel din Singapore, care l-a detronat după 5 ani pe cel japonez. Ce loc ocupă în clasament pașaportul românescSurse guvernamentale au declarat pentru Hotnews.ro că proiectul presupune înființarea unei linii de cale ferată de mare viteză, care să lege Budapesta de București, idee veche de 16 ani. În timpul mandatului lui Ludovic Orban ca ministru al transporturilor în 2007 se vorbea despre o colaborare între Ungaria și România în ideea construirii unei linii de mare viteză între Constanta si Budapesta.
În perspectiva preluării Președinției Consiliului UE de către Ungaria în primul semestru al anului viitor, a avut loc și un schimb de opinii pe tema priorităților la nivel european.
"În cadrul întâlnirii, premierul Ciolacu a evidențiat și importanța transmiterii de mesaje de susținere a solidarității și unității la nivelul Uniunii Europene, a sprijinului UE și NATO pentru Ucraina în contextul agresiunii militare a Rusiei", mai transmite Guvernul de la București.
De la București, Viktor Orbán va merge la Băile Tușnad, unde va avea loc a 32-a ediții a Universității de Vară de la Tușnad (Tusványos), a relatat ofițerul de presă.