Directorul artistic al ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice și Paralimpice de la Tokyo, Kentaro Kobayashi, a fost demis cu o zi înainte ca evenimentul să înceapă, pentru o glumă despre Holocaust făcută într-o scenetă umoristică din 1998, a anunțat comitetul organizator.
Demiterea a avenit după apariția unor imagini în care, aparent, își bate joc de Holocaust. "Hai să jucăm Holocaust", a spus el în sceneta de atunci, scrie News.ro
"Am aflat că, într-un spectacol artistic trecut, Kentaro Kobayashi a folosit un limbaj batjocoritor despre un fapt istoric tragic. Comitetul de organizare a decis să îl îndepărteze pe domnul Kobayashi din funcția sa", a declarat președintele Tokyo-2020, Seiko Hashimoto.
Într-un scheci din 1998, Kobayashi și un alt comediant au imitat un celebru duet gazdă al unui program japonez de televiziune pentru copii.
Prefăcându-și că își imaginează o activitate de bricolaj, în care erau create și instalate păpuși mici de hârtie, Kobayashi i-a spus partenerului său: "Asta e ultima dată când ai spus: <Hai să jucăm Holocaust", declanșând râsete în rândul publicului.
Apoi, cei doi au glumit imaginându-și furia producătorului emisiunii din cauza referirii la Holocaust.
"Divertismentul nu ar trebui să-i facă pe oameni să se simtă inconfortabil. Înțeleg că alegerea mea stupidă a cuvintelor din acel moment a fost greșită și regret acest lucru", s-a scuzat Kobayashi, o personalitate a divertismentului din Japonia.
"Orice persoană, oricât de creativă, nu are dreptul să batjocorească victimele genocidului nazist. Regimul nazist i-a gazat și pe germanii cu dizabilități. Orice asociere a acestei persoane cu Jocurile Olimpice de la Tokyo ar insulta memoria a șase milioane de evrei și ar fi o batjocură crudă la adresa paralimpicilor", a declarat rabinul Abraham Cooper, decan asociat al Simon Wiesenthal Center.
Această demitere vine la doar câteva zile după demisia lui Keigo Oyamada, compozitor al uneia dintre temele muzicale ale ceremoniei de deschidere, după ce au apărut interviuri pe care le-a acordat în anii 1990, în care a povestea fără remușcări cum și-a persecutat colegii de clasă cu dizabilități, în tinerețe.
CITEȘTE ȘI Claim Expert Services SRL under new management since 1. July 2021În martie, un alt director artistic al ceremoniilor de deschidere și de închidere a Jocurilor Olimpice, Hiroshi Sasaki, a demisionat, de asemenea, pentru că spus despre comediana și vedeta în social media, Naomi Watanabe, că ar putea apărea ca un porc olimpic (n.r. - olympig, în engleză).
În februarie, președintele Tokyo-2020, fostul prim-ministru japonez Yoshiro Mori, a fost, de asemenea, obligat să renunțe la funcție, după observații sexiste care au provocat furie la nivel mondial.
Mori a spus că femeile vorbesc prea mult și că întâlnirile cu numeroasele femei din conducerea consiliului de administrație ar dura mult timp.
Aceste scandaluri în cascadă au pătat și mai mult imaginea Jocurilor Olimpice de la Tokyo, deja nepopulare, deoarece o mare parte a populației japoneze se teme că evenimentul va înrăutăți criza sanitară din țară.