Acord între Parlamentul European și Consiliul UE privind bugetul pe 2017

Acord între Parlamentul European și Consiliul UE privind bugetul pe 2017
scris 17 nov 2016

Parlamentul European și reprezentanții statelor membre au ajuns la un acord referitor la bugetul anului viitor, care se concentrează pe rezolvarea crizei migranților și crearea de locuri de muncă, transmite EUobserver.

După 20 de ore de discuții, joi dimineață s-a ajuns la un acord care prevede contribuții totale de 157,88 miliarde de euro și plăți de 134,49 miliarde de euro, scrie News ro.

Urmărește-ne și pe Google News

”Bugetul anului 2017 va contribui la protecția față de șocuri, va stimula economia și va ajuta la tratarea unor probleme precum criza refuziaților”, a declarat comisarul pentru Buget, Kristalina Georgieva.

Bugetul include 5,91 miliarde de euro pentru criza migrației și întărirea securității, suma fiind cu 11,3% mai mare față de cea din 2016, potrivit unui comunicat al Consiliului UE, care reprezintă statele membre.

Banii vor ajuta statele că mute refugiații, să creeze centre de primire și să îi returneze pe cei care nu au dreptul să rămână în UE.

Cheltuieli mai mari vor fi făcute și pentru creșterea securității la granițe, prevenirea criminalității, combaterea activităților teroriste și protejarea infrastructurii de importanță majoră.

STUDIU România trebuie să adopte euro doar după ce atinge 75% din nivelul mediu de dezvoltare din zona euro CITEȘTE ȘI STUDIU România trebuie să adopte euro doar după ce atinge 75% din nivelul mediu de dezvoltare din zona euro

O sumă de 21,3 miliarde de euro, cu 12% mai mare față de 2016, va fi alocată susținerii creșterii economice și creării de locuri de muncă.

Bugetul pentru programul studențesc Erasmus este majorat cu 19%.

Bugetul pe 2017 mai include 500 de milioane de euro pentru combaterea șomajului în rândul tinerilor și 42,6 miliarde de euro pentru susținerea fermierilor.

Acordul urmează să fie adoptat oficial de către Consiliul UE pe 29 noiembrie și de către Parlamentul European pe 1 decembrie.

viewscnt
Afla mai multe despre
parlamentul european
buget 2017